vineri, 31 martie 2017

Sfântul Inochentie: Un trup sătul şi îngrăşat cere dezlegări şi pogorăminte, ne face leneşi şi nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu

Unul dintre Sfinţii Părinţi a zis: „Dacă vrei ca rugăciunea ta să urce direct la Dumnezeu, dă-i cele două aripi, postirea şi milostenia”. Prin aceste două virtuţi practice se realizează devotamentul de zi cu zi. Postirea, în general, pentru fiecare om înseamnă înfrânare şi drămuirea aspră în folosirea hranei. 
Scopul postirii este să se smerească şi să se uşureze trupul, făcându-l astfel mai ascultător faţă de suflet, pentru că un trup sătul şi îngrăşat cere dezlegări şi pogorăminte, ne face leneşi şi nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu. Trupul îngreunat încătuşează sufletul, îl sufocă, face din el ceea ce voieşte. Dar postind cu trupul, trebuie să posteşti în acelaşi timp şi cu sufletul: să-ţi păzeşti limba de orice cuvânt rău şi nefolositor, să-ţi stăpâneşti poftele, să-ţi smulgi patimile.
Cât despre milostenie, noi numim aşa de obicei ajutorul pe care-l dăm săracilor. Nu este însă doar atât. Milostenia trebuie să însemne orice faptă de iubire şi milostivire: să dai hrană celui flămând, să dai apă celui însetat, să-l îmbraci pe cel gol, să-l vizitezi pe cel bolnav şi întemniţat, să-l primeşti pe cel fără acoperiş, să te îngrijeşti de cel orfan etc. Dar pentru ca să fie milostenia ta adevărată, pe toate acestea toate trebuie să le faci fără să te lauzi, fără să cauţi lauda oamenilor şi recunoştinţa celor cărora le-ai făcut bine. (Sfântul Inochentie al Moscovei)

duminică, 26 martie 2017

Sf. Ioan Scararul – Despre pantecele atotlaudat si tiran

1) Avand sa vorbim despre pantece, ne-am hotarat sa vorbim intelepteste (sa filozofam) impotriva noastra ca in toate celelalte[1]. Caci m-as minuna sa se poata elibera cineva de el, inainte de a se salaslui in mormant.

2) Lacomia stomacului este fatarnicia pantecelui. Saturat, striga ca e lipsit; si ghiftuit si plesnit de satul, tipa ca ii e foame. Lacomia pantecelui e bucatar iscusit, nascocind tot felul de mancari gustoase. Astupandu-se un canal, se deschide altul. Inchizandu-l pe acesta, se casca un altul. Lacomia pantecelui este o amagire a ochilor, care inghitind putine, doreste sa le inghita pe toate.

3) Saturarea de bucate este maica curviei[2], iar necajirea pantecelui e pricinuitoare de curatie. Cel ce mangaie pe leu il domesticeste adeseori, dar cel ce mangaie trupul il salbataceste si mai mult[3].

4) Se bucura iudeul de sambata si de sarbatoare si monahul lacom, de sambata si de Duminica. Se gan­deste cu mult timp inainte de Pasti si pregateste mancarurile cu zile inainte. Robul stomacului face planuri cu ce mancari va tine praznicul[4], pe cand robul lui Dumnezeu, cu ce daruri duhovnicesti se va imbogati. Sosind un strain, lacomul se porneste spre agapa din lacomia pantecelui si dezlegarea pentru sine o soco­teste drept mangaierea fratelui[5]. Se gandeste sa dez­lege la vin pentru venirea unor oaspeti si, socotind ca ascunde virtutea, se face robul patimii[6].

sâmbătă, 25 martie 2017

Buna Vestire, cea mai importanta veste din istorie

Sarbatoarea Buna Vestire este praznuita pe 25 martie. Buna Vestire inseamna veste buna, anume instiintarea Maicii Domnului de catre Arhanghelul Gavriil, ca Dumnezeu a ales-o ca Fiul Sau sa se intrupeze din ea pentru mantuirea neamului omenesc. Este cea mai importanta veste din istorie, pentru ca vesteste ca umanitatea nu este pentru moarte.

Cuvantul ingerului nu este vestirea unui fapt implinit, el doar a instiintat-o pe Fecioara si a asteptat credinta si invoirea ei. Maica Domnului ramane uimita in fata cuvintelor rostite de inger, pentru ca ceea ce urma sa se petreaca cu ea, era mai presus de legea firii. Din acest motiv intreaba: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?". Insa, dupa ce ingerul ii comunica modul zamislirii minunate - "Duhul Sfant se va cobori peste tine si puterea Celui Prea Inalt te va umbri", Fecioara a grait: "Iata roaba Domnului, fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1:38). In acel moment a avut loc zamislirea directa a lui Hristos prin puterea si lucrarea Preasfantului Duh. Asadar, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om are loc numai dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare.

Parintele Arsenie Boca, predica la Buna-Vestire

<<‹„La plinirea vremii” trimis a fost de Dumnezeu Îngerul Gavriil într-un oraş din Galileia, Nazaret, către Fecioara Maria, aducându-i vestea că, din Duhul Sfânt şi puterea Celui Preînalt, va concepe şi va naşte pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, pe care-L va chema Iisus.

[...] Această naştere a lui Dumnezeu în făptura sa e de fapt o renaştere a omului, - proces care a fost anunţat, pregătit şi care a evoluat logic în istorie. Aceasta însemnează cuvintele:„La plinirea vremii”.

Ceea ce e greu de priceput e aceasta: cum e cu putinţă ca Tatăl omului să se facă Fiul omului. Dar iată că s-a făcut. S-a făcut istoric şi de-atunci se face mistic în toţi cei ce-L primesc pe Dumnezeu şi se nasc de sus a doua oară. Deci când sufletul, când făptura noastră întreagă se face curată, când ajungem pe căile ascezei şi ale iubirii, la starea de fecioară, se întâmplă şi pentru noi plinirea vremii, a naşterii lui Iisus în făptura noastră.
[...] Cu Iisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui Iisus, care nu se naşte după legile firii numai, ci, peste ele se suprapune o naştere spirituală, generaţia spirituală a lui Iisus.
„Noul neam duhovnicesc, cel al lui Iisus, nu-i un neam care se naşte pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de poftele interioare. Desfacerea de odinioară a omului de Dumnezeu, însemnă pentru om pierderea integrităţii, a neprihănirii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice.

duminică, 19 martie 2017

19 martie - praznuirea Marturisitorului Virgil Maxim

Preluare dupa Bucovina Profunda

Virgil Maxim s-a născut la 4 decembrie 1922, în comuna Ciorani-Prahova, ca cel dintâi dintre cei trei băieţi ai familiei Maxim Constantin şi Alexandrina. Tatăl său a ajuns primar la Ciorani, având realizări deosebite care i-au creat aureola de „părinte al satului” şi se va îngriji de soarta fiecărui copil: „Ne-a dat Dumnezeu trei băieţi! Pe cel mai mare îl vom face învăţător. Neamul şi ţara asta întregită are nevoie de educatori. Pe al doilea îl vom face agronom, pentru că pământul acesta trebuie lucrat de gospodari pricepuţi. Iar pe al treilea îl vom face ofiţer, căci ţara şi neamul trebuie apărate”. (fratele Ion a fost şi el închis de comunişti; Alexandru, mezinul, şi-a dat viaţa în lupta contra comunismului, în confruntarea armată de la Mesentea, jud. Alba)

Virgil va urma Şcoala Normală, la Ploieşti (1936-1938), apoi la Buzău (1938-1942). Dragostea şi căldura faţă de colegii săi de şcoală aveau să-l facă iubit între aceştia. În 1937 depune legământul ca frate de cruce. Educaţia primită în Mişcarea Legionară îi va marca tinereţea ce avea să fie destinată unei jertfe aspre. A îmbrăţişat încă din timpul şcolii calea spre curăţenie şi desăvârşire spirituală pe linia Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc. Nu lipseşte de la slujbele oficiate în capela şcolii, participă cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobândind astfel harul care îi va transforma conştiinţa în lumina dragostei lui Hristos. Educaţia care se făcea era una profund creştină, vizând formarea omului în cele mai mici detalii, iar nu superficial. „Aparent măruntele greşeli copilăreşti, putând naşte mai târziu balauri otrăvitori – copiatul la teze, fumatul, râsul necontrolat, glumele proaste, trivialităţile, înjurăturile şi expresiile gratuite, desconsiderările reciproce, bănuielile, pizmele, certurile, abaterile şi manifestările necontrolate, chiar ale mersului, ale ţinutei în general, – intrau sub incidenţa educaţiei creştin-legionare.” („Imn pentru crucea purtată”, vol. 1, cap. 3)

Iannis cel nebun pentru Hristos

Nebunia pentru Hristos este una din marile harisme ale creştinismului. Creştinii care primesc acest dar de la Dumnezeu sunt cei ce îşi ascund darurile dumnezeieşti sub chipul nebuniei. Şi, deşi lumea râde de ei şi-i batjocoreşte, nebunul pentru Hristos se roagă pentru lume şi mijloceşte la Dumnezeu pentru bolile şi suferinţele ei. Astfel de oameni nu au trăit numai în primele veacuri ale creştinismului, ci au continuat să existe până în zilele noastre. Neştiuţi de nimeni, nebăgaţi în seamă, oamenii lui Dumnezeu se ascund printre noi – cei întru care harul lucrează cu prisosinţă, dar care au parte în lumea aceasta mai mult de prigoană decât de dragoste, mai mult de ocară decât de mângâiere. Dar poate că pentru rugăciunile lor mai ţine Dumnezeu lumea aceasta…

Vom reproduce în continuare un fragment din scrisoarea pe care a lăsat-o după moartea sa Iannis – un om care în zilele noastre a câştigat smerenia lui Hristos prin nebunia în faţa lumii –, precum şi un moment din minunata sa viaţă. Avem aici cea mai frumoasă mărturie că drepţii lui Dumnezeu nu vor lipsi din lume până la sfârşitul veacurilor. Numai să avem ochi să-i vedem şi mintea ca să le urmăm…

„Bunul meu Anastasios,

Când vei primi această scrisoare, eu o să fiu foarte departe. Nădăjduiesc să mă aflu în casa lui Hristos, pe Care L-am iubit mai mult decât orice în lume. Nădăjduiesc ca, prin milostivirea Sa, să mă învrednicească de un colţişor de Rai. Îngerul meu păzitor mi-a dat de ştire că trebuie să plec, iar Maica Domnului m-a pregătit.

Nu-ţi ascund că mă tem înaintea scaunului de judecată. Mă tem de clipa când Domnul va da poruncă Îngerului meu păzitor să citească înaintea atâtor Sfinţi cartea vieţii mele. Mă roşesc numai la gândul că din copilărie am fost cufundat în noroiul fărădelegii şi al păcatului.

sâmbătă, 18 martie 2017

Viața în vechile sate basarabene, înainte de venirea sovieticilor: „Oamenii trăiau cu înţelepciune şi aveau toată îndestularea”


“Până la venirea sovieticilor, oamenii trăiau în sat aşa cum apucaseră din bătrâni: frumos şi liniştit. Cea mai mare bogăţie era pământul – nu banii, nu aurul, ci pământul. Dacă omul avea pământ, nu murea de foame şi după cum muncea aşa trăia.

Şi oamenii munceau din greu, iar Dumnezeu îi binecuvânta cu de toate. Nu aflai gospodar să nu aibă în casă belşug de grâu, porumb, fasole, ouă, brânză, lapte şi dulceţuri. Şi-atât erau de îndestulaţi, încât, în Sâmbăta Morţilor, când venea vremea să dea de pomană la vreun sărac, ca să fie mai primit, n-aveai cui da, că toţi trăiau bine.

Oamenii se temeau de Dumnezeu şi de păcat şi ştiau că tot răul aduce pedeapsa de sus, de aceea fiecare se silea să facă bine. Iar de se şi întâmpla să fie vreo gâlceava şi să zică vreunul, de pildă, “iată, bostanul tău a trecut pe hatul meu şi de-acum e bostanul meu”, atunci îndată nevestele sau cineva din vecini aducea preotul şi-i împacă imediat. Îşi cereau iertare unul de la altul, că ştiau că-i păcat să ţii mânie asupra fratelui şi că, de nu vei ierta aproapelui, nici tu nu vei fi iertat.

miercuri, 15 martie 2017

10 MEDICAMENTE duhovnicești PUTERNICE pentru NERVOZITATE

1. Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitatea bolnavicioasa trece prin adevarata credinta Ortodoxa, prin pocainta si indreptarea vietii dupa indreptarul poruncilor lui Dumnezeu. 

2. Principalul pentru om este sa inteleaga cauzele imbolnavirii sale, sa constientizeze in mod profund neputinta sa, sa urasca pacatele demonice ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandaviei, minciunii, curviei, sa doreasca sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu pocainta nefatarnica.

3. Cuvantul grecesc soteria acopera doua concepte: „mantuire” si „vindecare”. Asadar, numai pe calea spre mantuire dobandeste sufletul vindecare. Este neaparata nevoie ca omul sa mearga la slujbe, mai ales in duminici si praznice, sa fie partas la Tainele Bisericii, in rugaciunea pe care preotul o citeste inainte de spovedanie sunt urmatoarele cuvinte: „ai venit la doctor, sa nu pleci nevindecat”. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu inima infranta, cu credinta adanca si cu nadejde in mila lui Dumnezeu

marți, 14 martie 2017

Bustul din Simferopol al țarului Nicolae al II-lea este izvorâtor de mir

Preluare dupa ortodoxinfo.ro
Foto: Pravoslavie.fm
Adjunctul Dumei de Stat a Rusiei și  fostul procuror general al Republicii Crimeea, Natalia Poklonskaya, împreună cu un fost epitrop al unei biserici locale – capela Sfinților Mucenici Țariști din Simferopol, au semnalat prezența unui bust izvorâtor de mir al țarului Nicolae al II-lea în parohie, raportează pravoslavie.fm..
Alexei, paznicul capelei, a afirmat că:
“Natalia Vladimirovna a observat prima prezența mirului, și, de asemenea, m-am uitat și eu, dar nu am acordat nici o importanță… Atunci un enorias ne-a spus că ceva se întâmplă cu bustul. Ne-am decis să privim mai atent și am văzut că era un dar de la Dumnezeu – mirul. Ploaia a trecut și s-a dovedit că întregul bust a fost acoperit de mir. Cu siguranță, este un semn. La urma urmei, mai avem icoane izvorâtoare de mir: prima icoană izvorâtoare de mir a Familiei Regale, apoi Icoana Maicii Domnului din Vladimir,  Icoana Maicii Domnului din Kazan și altele “.
În dimineața zilei de 22 februarie la 06:30, Alexei s-a dus la capelă ca de obicei să se roage, și în timp ce recita Crezul el a observat că au apărut picături de mir pe fața Icoanei Maica Domnului din Kazan. Au observat și alții, de asemenea. Apoi, s-a dovedit că și alte icoane izvorau mir. Iar la data de 3 martie, gardianul a observat o strălucire neobișnuită pe bust, după o ploaie, găsind picături de o consistență foarte diferită față de  apa de ploaie, cum ar fi stropi de rășină, care a fost foarte dificil de separat și de colectat.
Potrivit celor afirmate de Poklonskaya, oamenii au ajuns deja la bustul țarului împreună cu copiii lor, căutând vindecare. Biserica Ortodoxă Rusă nu a făcut nici o declarație oficială cu privire la această apariție.

luni, 13 martie 2017

Sf. Simeon Noul Teolog: Să păzim și să îmbrățisăm postul

Preluare dupa ortodoxinfo.ro

Cuvântul al Xlll-lea Se cuvine sa pazim cu sârguinta si sa îmbratisam folosul postului nu numai în prima saptamâna a Postului Mare, ci cei sârguitori sa pazeasca întocmai si cu aceeasi sârguinta toate saptamânile Paresimilor (Postului Mare)

[…] Fiindca postul, acest doctor al sufletelor, obisnuieste sa le stinga unora înfocarile trupului si sa supuna pornirile lui, altuia sa-i îmblânzeasca mânia, altuia sa-i goneasca somnul. Unuia sa-i trezeasca sârguinta, altuia sa-i curateasca mintea si s-o slobozeasca de gânduri rele, altuia sa-i supuna limba cea nepotolita si ca un frâu cu frica Domnului s-o tie si s-o opreasca, neîngaduindu-i nicidecum sa graiasca cuvinte desarte ori putrede; altuia nevazut îi curma raspândirea, îi struneste ochii si nu-i lasa sa umble iscodind încoace si încolo. Si toti se îngrijesc sa taca si sa ia aminte la pacatele si lipsurile lor. încetul cu încetul, postul subtiaza si izgoneste întunericul mintii, valul pacatului cel asternut peste suflet, cum alunga soarele negurile. Postul ne ajuta sa vedem vazduhul cel duhovnicesc al mintii în care nu rasare, ci de-a pururi straluceste Soarele Cel neapus, Hristos-Dumnezeul nostru. Având ajutatoare privegherea, postul înmoaie învârtosarea inimii si în locul mahmurelii si întunecarii de mai înainte izvorasc râuri de umilinta, pe care va rog, fratilor, sa ne sârguim sa le agonisim. Astfel cu ajutorul lui Dumnezeu lesne vom usca toata marea patimilor si, trecând valurile ispitelor, care ne tiranisesc amarnic, ne vom linisti în limanul nepatimirii. 

joi, 9 martie 2017

Dezvăluire șocantă: Adjuvanții vaccinurilor conțin celule din rinichii maimuței verzi africane precum și din fetuși umani avortați… / Iată lista completă

Preluare dupa ortodoxinfo.ro
Document bombă al Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA, dezvăluie lista cu excipienții (adjuvanții) vaccinurilor, ce includ celule din rinichii maimuței verzi africane precum și din fetuși umani avortați … Iată lista completă
Aproape nimeni nu cunoaște cu adevărat ce conțin vaccinurile. Când acceptăm să fim injectați cu vaccinuri, este evident faptul că suntem injectați cu celule provenite din fetuși avortați sau celule din rinichii cu puroi ai maimuței verzi africane, celule recoltate de la primate infectate (NT cu acel virus recoltat). Vezi dovada de la CDC mai jos.
Mai mult, incredibil, CDC recunoaște deschis toate aceste date și chiar mai mult. Într-un document PDF postat pe site-ul CDC, intitulat „Vaccine Excipient & Media Summary”. ,
CDC afișează lista tuturor excipienților folosiți în prezent în vaccinurile injectate în adulți și copii din america. Lista CDC ce datează din 6 Ianuarie 2017, a fost „extrasă din prospectele producătorilor” conform spuselor acestora.

miercuri, 8 martie 2017

Tulburator: Peştera celor veşnic osândiţi

Pe muntele Athos, pe teritoriul mânăstirii Marea Lavră, în apropiere de schitul Vigla, la o intersecţie de drumuri, pelerinii puteau să vadă până de curând un indicator pe care scria ”Afurismeno”. Poteca duce până în dreptul mării, după care coboară abrupt pe stânci, până la un mic paraclis aflat în faţa unei peşteri acoperită cu bolovani. Pe mai multe limbi este scrisă acolo istoria acestei peşteri. Se spune că în 1278, în timpul patriarhului unionist Ioan al XI-lea Vekkos, călugării şi preoţii de pe Sfântul Munte au fost obligaţi să ţină slujbe în rit catolic şi să jure credinţă Papei. Pentru că au refuzat acest lucru, au fost consideraţi aroganţi, înfumuraţi şi trădători, iar împotriva lor a început prigoana: mulţi au fost schingiuiţi, mutilaţi, omorâţi, închişi sau alungaţi din munte. Unii au fost luaţi ca sclavi, alţii au fost surghiuniţi şi mulţi au fost înrolaţi în oastea împăratului.

Unora din cei rămaşi li s-au scos ochii, altora li s-au tăiat mâinile, unii au fost decapitaţi, alţii omorâţi prin spânzurătoare, unii au fost înnecaţi în mare, alţii îngropaţi de vii şi mulţi au sfârşit în flăcările rugurilor aprinse în faţa mânăstirilor. Spun cronicile că pământul muntelui se înroşise de atâta sânge curs în acel an. Pentru a opri această hărţuire, trei călugări au acceptat să oficieze slujba aşa cum le cereau preoţii catolici. În timpul ceremoniei altarul bisericii din mânăstirea Marea Lavră s-a prăbuşit peste cei trei călugări, iar acest lucru a fost considerat un semn divin, întărindu-le ortodocşilor ideea că trebuie să reziste în faţa expansiunii catolice. După un timp, trupurile celor morţi în acele evenimente au fost deshumate, iar oamenii au putut să vadă că cele mai multe erau neputrezite şi emanau o mireasmă plăcută.

Vedenia pe care a avut-o un om din Iugoslavia în anul 1976


Mă străduiesc din toate puterile să povestesc faptele pe care le-am trăit în ziua de 11 iulie 1976, în cel de al 48-lea an al vieţii mele. În urma vedeniei duhovniceşti pe care am avut-o atunci, viaţa mea s-a schimbat cu desăvârşire.

Fiind invalid de război, în fiecare an merg să fac tratament medical la una din staţiunile noastre balneare. Astfel, în anul acela, 1976, sfârşitul lui iunie şi o parte din luna iulie le-am petrecut la băile Matarusca, fiind găzduit la hotelul Ziţa.

După zece zile de tratament, la 9 iulie am întrerupt provizoriu şederea mea la Matarusca şi m-am întors acasă în Kragughievaţ, pentru a lua parte la parastasul unei rudenii apropiate. După parastas, în ziua următoare, adică la 11 iulie, puţin înainte de ora 10, am plecat de acasă cu automobilul meu spre băile Matarusca, pentru a continua tratamentul început.

Când am ajuns la podul lui Ibar, în Kralievo, circulaţia era întreruptă, datorită, precum spuneau şoferii prezenţi, unui accident de circulaţie, întâmplat lângă depozitul de benzină, în drumul către mănăstirea Ziţa. Accidentul lăsase maşinile răsturnate şi îngreuia circulaţia, dar în aceste împrejurări ce poţi face?

duminică, 5 martie 2017

Sa nu judecam preotii: „La dezgropare i-au găsit mâna cea dreaptă neputrezită”

Fericitul Stareț athonit Gavriil Dionisiatul, în una din cărțile sale, spune următoarele: Clevetirea celor sfințiți și batjocorirea slujitorilor Bisericii este un păcat greu. În perioada îndelungată (70 ani) în care am trăit în acest loc binecuvântat, în Sfântul Munte, am văzut multe pedepse venite de la Dumnezeu din pricina acestui păcat. Într-un manuscris din biblioteca Mănăstirii noastre am găsit următoarea istorisire:

„Într-un sat trăia un preot bătrân, care în toate era foarte bun și mai ales iubitor de slujbe, însă cădea în patima beției. Când ieșea de la biserică patima îl trăgea direct la cafenea. Acolo, după 23 de păhărele de rachiu, se amețea bine, dar nu ceda, ci se ridica și, împleticindu-se, se îndrepta spre casă. Pe drumul pe care mergea spre casă, fratele său avea un magazin. Când îl vedea trecând în acea stare, ieșea în ușa magazinului și-l lua în râs, nu din ură, ci mai degrabă de rușine, făcând în urma lui gesturi batjocoritoare cu mâna dreaptă.

sâmbătă, 4 martie 2017

Maica Domnului vindecă toate neputințele

Se vede în Penticostar, în vinerea cea dintâi, că în Ţarigrad era un ostaş milostiv foarte şi om îmbunătăţit, Leon cu numele, Machelie cu prenumele, care pentru bunătatea lui l-a învrednicit Dumnezeu de s-a făcut împărat mai pe urmă. Deci, când era încă ostaş, s-a întâmplat într-o pădure deasă, aproape de cetate, şi acolo a văzut un orb, care era din călătorie şi arşiţă foarte însetat. Pentru aceasta s-a întristat Leon, şi îl trăgea de mână ca să-l ducă mai înainte, nu cumva va afla apă ca să-l adape.
Dar după ce s-a dus o puţină depărtare de loc, a căzut orbul, neputând mai mult să umble de sete, iar Leon căută multe ceasuri în pădure apă, şi n-a aflat. De care s-a întristat foarte, temându-se nu cumva va muri orbul din împuţinarea lui. Cercând dar în părţile cele mai dinăuntru, a auzit un glas, zicându-i: „Nu te scârbi, o! Leone, că aproape de tine este apa, şi adapă pe orb. Apoi să-i speli ochii lui cu dânsa, ca să cunoşti puterea mea. Iar tu să ştii că te vei face împărat, şi atunci îţi adu aminte ca să-mi faci aici o biserică, ca să locuiesc într-însa, să vină câţi au trebuinţă de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului şi a trupului”.

Cuviosul Părinte Proclu – filă vie de Pateric. Cateva însemnări din sfaturile duhovnicești ale Părintelui Proclu

„Măicuţa Domnului să vă ducă-n în Rai cu tot cu mine!”
De curând, din 27 ianuarie, am mai rămas orfani de încă un părinte duhovnicesc, rugător a toată lumea. La vârsta de 88 de ani, răpus de slăbiciunea trupului, Părintele Proclu Nicău, pustnicul din Munții Neamțului, s-a mutat la Părintele Luminilor, în împărăția cea cerească, după care a râvnit cu dor arzător până în ultima clipă a vieții sale. De sfaturile și mângâierea Părintelui vor duce mulți lipsă, din cei ce au avut binecuvântarea de a avea parte de sprijinul său duhovnicesc. Chiar dacă simplu și smerit, căutând toată viața să placă lui Dumnezeu, iar nu oamenilor, fugind de slava și zarva lumii, și zilnic smerindu-se și ponegrindu-se pe sine însuși, Părintele Proclu nu a încetat să fie căutat de mulțime de oameni, care simțeau legătura duhovnicească a harului ce sălășluia în acest smerit monah.
Afierosindu-se Domnului încă de la vârsta de 12 ani, Părintele Proclu intră în mănăstirea Sihăstria, unde îi va avea ca povățuitori duhovnicești pe Părinții Paisie și Cleopa, pe care adesea îi amintea în aproape toate sfaturile și pildele sale. Din anul 1949 face parte din vestita obște de la mănăstirea Slatina, renumită prin rânduiala și acrivia monahală, unde îl are drept prieten și sfătuitor de taină pe Părintele Arsenie Papacioc. Odată cu decretul din 1959 însă, când monahii sunt alungați din mănăstirile lor de către conducătorii atei, Părintele Proclu primește binecuvântare de la Părintele Cleopa pentru a se retrage în viața de sihăstrie, trăind în viață de asceză și nevoințe pustnicești. Aflând de darurile sale duhovnicești, cu care l-a răsplătit bunul Dumnezeu, mulți oameni au început să-i calce pragul smeritei sale chilii, simțind ajutor și răspuns în problemele lor sufletești și trupești.

miercuri, 1 martie 2017

Mitropolitul Augustin de Florina: ”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie”

”Episcopul trebuie să asculte de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție: ca episcopul să asculte de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați să asculte de episcopi. (...) 

Și atunci clericii și monahii eroici, chiar și simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul și sunt obligați să spună cele pe care nu îndrăznește să le spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.” 

Mitropolitul Augustin de Florina