joi, 29 mai 2014

Sfinţitul mărturisitor Justin Pârvu - imagini de la înmormântare

Arhiepiscopul Justinian Chira, declarat Cetatean de Onoare al judetului

IPS Justinian Chira a fost declarat Cetatean de Onoare al judetului Maramures in cadrul sedintei de miercuri, 28 mai, a Consiliului Judetean.
Dupa ce presedintele Zamfir Ciceu a citit cateva date despre ierarhul ortodox, alesii judeteni au aprobat in unanimitate proiectul de hotarare prin care Justinian Chira devine Cetatean de Onoare.
Ceremonia prin care IPS Justinian Chira va primit distinctia va avea loc in jurul Rusaliilor, potrivit presedintelui Consiliului Judetean.
Primul Cetatean de Onoare al judetului Maramures a fost desemnat artistul Grigore Lese, care a primit titlul in luna februarie a acestui an.

“Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19:40)

Dacă în Biserica Ierusalimului nimeni nu a strigat că Biserica este una, singură şi apostolească, prin care mărturisim un singur Botez prin care ni se iartă păcatele – iar această Biserică nu poate fi decât cea Ortodoxă, predată nouă de Sfinţii Părinţi prin luminarea Duhului Sfânt, prin care Duh Sfânt s-au dat anatemei ereziile papistaşe, catolice împreună cu promotorii lor; dacă păstorii ortodocşi au îmbraţişat erezia catolică, îmbrăţisând şi sărutând ca pe un oaspete de onoare pe cel ce este capul acestei erezii – Papa – iată că cineva a strigat. Nu omul, ci piatra, după cum a profeţit Mântuitorul, piatra Peşterii din Betleem unde Hristos  S-a născut ca să lumineze pe cei dintru întunericul necunostintei.
La câteva ore după ce Papa s-a închinat în Peştera Naşterii de la Betleem, a izbucnit un incendiu, din cauze necunoscute, în urma căruia au ars acoperămintele de pe Sfânta Masă a altarului care se află în Peşteră, chiar pe locul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. O parte din icoane şi pereţii peşterii au fost de asemenea avariaţi, după cum precizează saitul  romfea.gr.
De asemenea mai puteţi citi ştirea aici.

miercuri, 28 mai 2014

Aniversare: IPS Justinian Chira implineste 93 de ani

Arhiepiscopul ortodox al Maramuresului si Satmarului, Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Justinian Chira, implineste miercuri, 28 mai, varsta de 93 de ani.
S-a nascut pe 28 mai 1921, in localitatea Plopis din judetul Maramures, intr-o familie de tarani, primind numele de Ioan. In perioada 1927-1934 a urmat scoala primara in satul natal, dupa care, intre 1934 si 1936, cursurile Liceului Ortodox de baieti „Simion Stefan” din Cluj.
Simtind chemarea pentru a-L sluji cat mai bine pe Dumnezeu, ia drumul manastirii, astfel ca pe 12 martie 1941 intra ca “frate de manastire” la “Sfanta Ana” din Rohia. Un an mai tarziu, pe 15 august, este tuns in monahism sub numele de Justinian.
A indeplinit urmatoarele misiuni: staret al Manastirii „Sf. Ana” – Rohia (1941-1973); protosinghel (in 1948) si arhimandrit (1967); Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului (1973-1990) cu titlul de „Maramuresanul”, episcop loctiitor si apoi episcop eparhiot al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, cu resedinta la Baia Mare (din 1990 – pana azi). In 2009 I s-a conferit titlul onorific de arhiepiscop.
In iulie 2011 a fost decorat cu Steaua Romaniei in grad de Cavaler.

luni, 26 mai 2014

O noua carte despre Justin Parvu realizata de jurnalistul Vlad Herman

La Editura Ortodoxia a aparut volumul “Noi marturii despre Parintele Justin”, coordonat de jurnalistul baimarean Vlad Herman.
Dedicat marelui duhovnic de la Petru Voda (Neamt), Justin Parvu, volumul contine o serie de marturii ale oamenilor care au avut parte de ajutorul acestuia, de cele mai multe ori prin intermediul unor intamplari ce tin de miracol.
Cartea poate fi achizitionata la pretul de 9 lei atat de pe internet, cat si de la magazinele bisericilor.
Pana acum, jurnalistul Vlad Herman a mai coordonat un volum despre Parintele Justin Parvu ( “Avva Justin Parvu – marturii, amintiri, minuni”), plus alte doua despre Parintele Arsenie Boca. (“De dincolo am sa va ajut mai mult. Marturii despre Parintele Arsenie Boca” si “Parintele Arsenie Boca mi-a schimbat viata – Marturii. Minuni”).

duminică, 25 mai 2014

Dumnezeiasca Liturghie

Liturghia este slujirea de sus, pe pământ, cea mai mare minune a iubirii și dreptății lui Dumnezeu – slujirea nemuririi neamului omenesc, cea mai mare biruință a milostivirii lui Dumnezeu față de păcatele oamenilor, cea mai mare biruință asupra diavolilor, care se săvârșește în fiecare zi și care învrednicește de fericire pentru toți vecii pe cei ce au biruit diavolul prin credință și pocăință; este dăruirea hranei și băuturii nemuritoare, a curățirii de păcate, a sfințirii și a vieții veșnice. 
Dacă pentru binefacerile Lui I-am cânta Domnului cântări sfinte deopotrivă la număr cât nsipul mării, nici atunci nu i-am mulțumi potrivit binefacerii Sale, nici n-am face nimic deosebit. Atât de mare este mila lui Dumnezeu față de noi.
(Ioan din Kronstadt, Liturghia-cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu, 2002, pp. 185-186)

vineri, 23 mai 2014

Părintele Gherontie Puiu a trecut la Domnul. Povestea vieții sale miraculoase și a mănăstirii ctitorite într-un loc unic

Unul dintre cei mai mari duhovinici, părintele Gherontie Puiu, care a ridicat Mănăstirea Caraiman la poalele masivului cu același nume, a murit. Viața părintelui a fost una miraculoasă. Aruncat într-un coș, printre gunoaie, în prima zi de viață, a fost salvat de o femeie. Prima viziune a fost despre fiul femeii, ce avea să fie prizonier în Rusia pentru 12 ani. A doua oară a fost la botez, când o femeie cu chip strălucitor i-a spus că are o misiune. A fost reținut de Miliție și condamnat la muncă forțată la Periprava. A reușit să fugă și Maica Domnului i-a spus să se urce într-o mașină, care a oprit, din senin, lângă el. A făcut un atac cerebral și a paralizat, fiind vindecat miraculos, după o viziune în care i-a fost amintit că a venit pe lume cu o misiune. 

Aruncat într-un coș, pe marginea unei gârle

Părintele Puiu s-a născut în 1933. Mama sa a murit în timp ce-l aducea pe lume. Moașele au fost convinse că nici el nu trăia. L-au pus într-un coș și l-au aruncat pe malul unei gârle, printre gunoaie. A fost salvat de o femeie care trecea întâmplător pe acolo. A ajuns în familia lui Ilie Puiu.

BOR il trece in calendar pe Sfantul Efrem cel Nou, dar ii uita inca o data pe Sfintii Inchisorilor

În şedinţa de lucru din 22 mai 2014, care a avut loc la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât inscrierea în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou.

Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu ziua de prăznuire la 5 mai.

luni, 19 mai 2014

De ce a fost omorat Muammar al-Gaddafi de oculta mondiala

Au trecut aproximativ doi ani de când a început aşa numita “primăvara arabă”. Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în “tânără democraţie”. Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi.

1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.

2. Preţul unui litru de benzină era de 0.14$

3. Preţul unei pâini era de 0.15$

4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.

duminică, 18 mai 2014

Patriarhul sârb a numit parada gay drept o adunare de perversiuni și vicii

Patriarhul sârb Irineu a numit parada gay drept “vârful aisbergului imoral și adunarea tuturor perversiunilor și viciilor.” “Îmi pare rău pentru acești oameni care fac parte din așa-numita populație-gay. Este o tulburare sau abatere de la natura umană … nu pot înțelege de ce ni se impune această problemă nouă și ne-o arătă deschis, “- a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe într-un interviu pentru” Nedelnik “, răspunzând la întrebarea dacă Biserica Sârbă va cere autorităților interziceea paradei gay. 

În acest an în capitala sârbă din nou se pregăteşte o acţiune de o săptămână numită “Parada demnităţii“, preconizând o varietate de evenimente, expoziții și concerte, popularizând diverse manifestări ale activităţii comunității LGBT. Acțiunile pregătite, din nou au divizat societatea sârbă, majoritatea căreia are o atitudine negativă față de astfel de evenimente. 

Anul trecut, un similar “Parad al demnităţii“ a fost însoțit de manifestări hulitoare şi blasfemiatoare. Totodată asupra autorităților sârbe s-au făcut presiuni fără precedent din partea statelor UE și SUA de a desfășura aceste activități. Un rol activ în acest sens l-au avut diverși politicieni și diplomați europeni.

traducere pentru ortodox.md

sursa www.pravoslavie.ru

sâmbătă, 17 mai 2014

Parintele Justin, mutat in baldachin

Ne vom putea închina moaştelor Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu

Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost scoase din mormânt şi cercetate de o echipă de specialişti de la Muzeul Municipiului Bucureşti în perioada 12-15 mai. Din partea Patriarhiei Române a participat o comisie condusă de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. După o rânduială specială, sfintele moaşte au fost aşezate într-o raclă nouă, informează “Ziarul Lumina”.

O prezentare preliminară a cercetărilor arheologice a fost făcută ieri, 16 mai, de către membrii echipei de cercetare şi ai comisiei Patriarhiei Române, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Şuţu, sediul Muzeului Municipiului Bucureşti.

În urma cercetării arheologice a zonei mormântului Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti, echipa desemnată de către Muzeul Municipiului Bucureşti, formată din dr. Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, arheolog expert şi responsabilul şantierului arheologic, dr. Raluca-Iuliana Popescu, arheolog specialist, şi Ingrid Poll, expert arheometrie, a descoperit marţi, 13 mai, trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului lăcaşului de cult. „Într-unul dintre aceste sicrie au fost identificate osemintele Domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), depuse în cripta de nord a mormântului, încă din anul 1720, de către Marica Brâncoveanu. În cripta alăturată au fost descoperite osemintele Domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat (1716-1719), care au fost identificate pe baza unor iniţiale metalice (I.M.), însoţite de o coroană, montate pe sicriu. La deschiderea sicriului domnitorului Ioan Mavrocordat, printre oseminte se afla depus un recipient din sticlă sigilat, care conţinea un document olograf, semnat de către principele Constantin Edgar Mavrocordat, în data de 22 mai 1934, prin care declara că în acel sicriu se află osemintele strămoşului său, domnitorul Ioan Mavrocordat. În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit un craniu şi oseminte depuse în formă de cruce. Alături de aceste sicrie, în cripte, se aflau mai multe oseminte depuse succesiv în decursul secolelor XVIII-XIX“, se arată în comunicatul Muzeului Municipiului Bucureşti şi al Patriarhiei Române.

vineri, 16 mai 2014

Parintele Justin Parvu: „Fugi de prietenii tăi răi. Că de aici pornesc toate relele,de la prieteniile nepotrivite”

- Ce părere aveţi despre cei care spun: „Ei, o viaţă am, aşa că am să o petrec cum vreau eu, într-o distracţie continuă” ?

- Creştinul, omul nostru, nu are numai viaţa aceasta pământeană, el se pregăteşte aici, pe pământ, pentru viaţa cealaltă, viaţa veşnică. Dacă dai veşnicia pentru clipa de pe pământ, atunci nu ai făcut decât să alegi cum e mai păgubos. Regula Bisericii şi a credinţei nu te trimite în peşteră, ca trăitor pe lumea asta, nu îţi interzice să te bucuri de tot ce a iscodit mintea omenească, dar toate cu măsură. Dar pe un om care spune că doar o viaţă are şi o transformă într-o petrecere continuă nu poţi decât să-l deplângi şi să-l laşi în pace. Ce poţi să-i faci? Darurile Sfântului Duh, cum spunea proorocul Isaia, sunt în număr de şapte: înţelepciunea, înţelegerea, sfatul, cunoaşterea, evlavia, bărbăţia, frica de Dumnezeu. Dacă ai primit darurile acestea şi le respecţi, apoi viaţa îţi este plină. Cine face altfel, nu e creştin. Sau e creştin de paradă.

- Dacă un tânăr este înconjurat de patimi, de ispite, de viaţa tumultuoasă din jur, cum se poate sustrage acestora?

marți, 13 mai 2014

Parintele Justin: "Dreptatea" tortionarilor se va vedea cand vor sta in fata mucenicilor


„Am o rugaminte , acolo unde va duceti in familiile voastre, sa tineti rugaciuni, ca Dumnezeu si Sfintii Sai sa ne invredniceasca sa putem ridica o biserica aici, in cinstea acestor marturisitori, pentru ca Aiudul, cu atata jertfa si sacrificii care s-au adus in cursul celor 16 – 20 de ani, merita sa aiba un lacas de inchinare in cinstea Sfintilor nostri. 

Sa ne rugam, ca Dumnezeu pe cei mari sa ingaduie sa ridice la rangul de Sfintenie pe acesti marturisitori. Ca iata, vedeti dumneavoastra, grija cat este de neinsemnata … Iata, pe trupurile lor sunt cotete de pasari, sunt cotete de animale, sunt, in sfarsit, locuri unde … e cu totul inadmisibil … a unei tari ortodoxe si cu asemenea Ierusalim al Aiudului, Pitesti, Gherla si toate inchisorile Romaniei, care a ucis elita poporului si a neamului nostru, sa stam cu atata indiferenta. Sa calcam pe jertfa lor cu nepasare … Oare nu ne va bate Dumnezeu si pentru aceste lucruri?

luni, 12 mai 2014

Timpul cheltuit pentru a spune neincetat rugaciunea mintii este cel mai de pret

Timpul cheltuit pentru a spune neîncetat rugăciunea minții este cel mai de preț dintre toate celelalte ceasuri acordate altor lucruri din viața duhovnicească. Pentru acest timp ne este dator Cerul. Pentru toate celelalte, noi suntem datornicii, pentru acest timp, însă, când noi îl cheltuim spunând rugăciunea neîncetată a minții, bineînțeles în mod plăcut lui Dumnezeu, în mod firesc, prin sentiment adânc de pocăință, cu lacrimi, datornicul este Hristos și Preasfânta Născătoare.

Totuși, până când omul ajunge să atingă această măsură a rugăciunii, măcar să repete, chiar și papagalicește, ca un mic mecanism, spunând rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, deoarece obișnuința aceasta ajută mult, și provoacă pagubă doar demonului. Probabil nici nu percepem ce se întâmplă în jurul nostru, înlăuntrul nostru, în lumea aceasta, dar diavolul percepe foarte bine. Avem de a face cu un vrajmaș deosebit de născocitor de rele și care le înțelege pe toate perfect. Nu trebuie să învețe carte, le știe, le înțelege și imediat intervine. La fiecare„Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” spus cum se cuvine, explodează ca o bombă atomică. Ne închipuim câte bombe atomice, în duh, explodează în inima lui neagră. Toate aceste lucrări ce sunt în Duhul Sfânt, pricinuiesc reacția de împotrivire la lucrarea duhovnicească. Dacă îl lovim, ne va lovi. Și un câine dacă îl lovești, te atacă chiar dacă este dintre cei casnici. Este firesc războiul și nu este ciudat, ba chiar are și cele mai incredibile forme ale războiului.

vineri, 9 mai 2014

Bunica Ana și frații creștini din Siria

„Avem și noi săracii noștri! La mai toate colțurile, cineva te roagă să îl ajuți! Mai mult, au fost inundații în sudul țării și multe sate sunt devastate. Au nevoie urgentă de ajutor material. Pe cei din Siria sa-i ajute organizațiile mondiale de binefacere, noi să ne vedem de ai noștri!”...
Aceste cuvinte le-am auzit și le-am citit de multe ori, zilele acestea. Și, au partea lor de adevăr – pentru că trăim într-o lume în care suferința și necazurile se înmulțesc, de la zi la zi. Familii care nu au cu ce să-și trimită la școală copiii, bătrâni care nu reușesc să-și cumpere medicamente și chiar tineri care nu dispun de un loc de muncă stabil, toate sunt cazuri pe care le avem zilnic în fața ochilor.
Cu toate acestea, ceva ar trebui să ne facă să privim dincolo de suferința ce ne înconjoară. Calitatea de a fi creștin doboară barierele geografice, naționale sau culturale. Toți suntem„popor al lui Dumnezeu” și „trup tainic al lui Hristos”, așa cum bine a intuit, încă din primele zile ale creștinismului, Sfântul Apostol Pavel.

miercuri, 7 mai 2014

Prefața cărții "Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie" de Virgiliu Gheorghe

De când e lumea, fecioria a fost considerată o cinste. Aceasta era cea mai importantă zestre a fetei, fără de care nu se concepea căsătoria. Dar şi în cazul bărbatului era garanţia cuminţeniei şi a unei statornice vieţi de familie. Chiar şi în comunism era ruşinos pentru o fată să intre în viaţa conjugală cu stigmatul necurăţiei trupeşti.
Acum lucrurile sunt văzute cu totul altfel. Fecioria a ajuns un fel de povară, de care multe fete se străduiesc ca să scape cât mai repede, pentru a intra şi ele „în rândul lumii”. De băieţi nici nu mai vorbim. Se pare că, printr-o inginerie semiotică, s-a reuşit convertirea sensurilor. Din fecioria ca cinste şi dar pentru bărbatul iubit, s-a ajuns la fecioria ca devalorizată monedă dată în schimbul experienţei sexuale, care experiență ar trebui, chipurile, să o ducă pe fată la potenţialul bărbat iubit. Ea nu ştie însă că, bărbat după bărbat, odată cu împuţinarea curăţiei trupeşti şi sufleteşti, această potenţială mare iubire, cu șanse tot mai mici de împlinire, va rămâne activ doar în mintea ei, ca un vis, ca o nostalgie, resursă nesecată a unor dezamăgiri de o viaţă.
Cât de greu este să-i faci azi pe tineri să înţeleagă asemenea lucruri... Chiar dacă le-ai pune statisticile în faţă, studii şi cercetări – de pildă, faptul că oricare băiat preferă la căsătorie o fată fecioară –, tinerii „epocii media” nu mai pot fi uşor smulşi din zona crepusculară a naraţiunilor erotice cu care le-a fost adăpată copilăria şi adolescenţa. Filmografia şi programele de divertisment, muzica aţâţătoare şi privirile lascive din reclamele publicitare (produse după ecuaţia sexul vinde), toate le-au format o viziune asupra lumii centrată pe zonele erogene, pe o imaginaţie erotizată la maxim.

duminică, 4 mai 2014

Profeția lui Agatanghel de la 1272

“Agatanghel sau Sfârşitul omului. Prorocie pentru şapte sute de ani despre politiceştile treburi din Europa”, una din sutele de cărţi “profetice” ce circulau la începutul secolului XX, prin România (care, înca nu era Mare, dar îşi dorea). Era o traducere a domnului Ion Popescul, “primar de Ploieşci”, spunea că a tradus-o la 1903 după o ediţie franceză, tradusă la rândul ei în secolele XV – XVI după originalul grecesc. Lucrarea era scrisă de un monah care trăise în insula Rhodos, pe nume Agatanghel, şi avuse descoperirea în anul 1272 –’73.

V. Maxim ne informează (in cartea Imn pentru Crucea Purtata) ca părintele Arsenie Papacioc ar fi avut această lucrare scrisă cu litere chirilice, această afirmaţie ne pune în situaţia de a face presupunerea că a existat o anterioară traducere în limba româna, dar scrisă în alfabet chirilic (se ştie că până la începutul sec. XX majoritatea cărţilor româneşti de cult ortodox erau scrise cu alfabet chirilic).

sâmbătă, 3 mai 2014

Nu e ciudat?

Avem timp să stăm la televizor, dar de rugăciune nu avem timp. Ne facem timp întotdeauna să ne îngrijim trupul, să-l spălăm, să-l hrănim, să-l plimbăm, dar pentru suflet nu găsim niciodată timp; îl neglijăm, îl lăsăm murdar, zdrențuit, nespovedit. Acceptăm întotdeauna invitațiile la cinema, la teatru, în cluburi, restaurante, dar când ne invită cineva duminica la biserică, ne rușinăm și găsim mereu motive de a nu merge. Găsim întotdeauna putere și răbdare să stăm în picioare la meciuri, dar nu și la biserică. Avem putere să stăm ore în șir la concerte în aer liber, pe ploaie și pe vânt, dar considerăm proști pe cei care așteaptă la rând la sfintele moaște sau la agheasmă.

Avem întotdeauna bani de aruncat pe petreceri, mobilier, mâncare, haine și bijuterii, dar pentru un pomelnic, sau o milostenie nu avem bani. Ni se par întotdeauna folositoare investițiile pentru trup, dar lucrurile necesare sufletului: icoane, cruciulițe, slujbe sau cărți religioase, le considerăm scumpe și inutile. Ne ducem de urgență la doctor când se îmbolnăvește trupul, ne îngrijorăm pentru însănătoșirea lui, cheltuim sume enorme, dar când se îmbolnăvește sufletul de prea multe păcate, nu alergăm la doctorii sufletești, la preoți, să ne vindece boala sufletului; lăsăm rana deschisă, nevindecată, adăugăm păcate peste păcate, și nu ne pasă nici dacă ne moare sufletul.

In spatele unui sot de succes sta o sotie credincioasa

Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii lor.

 Uneori, femeia este ca o plantă agăţătoare ce înfăşoare puternicul stejar care e soţul său. Soţia credincioasă face viaţa soţului său mai nobilă, mai plină de rost, îndreptându-l spre scopuri înalte prin puterea iubirii sale. Atunci când ea se lipeşte de el plină de încredere şi de dragoste, trezeşte în el cele mai nobile şi bogate trăsături ale firii lui, stimulând în el bărbăţia şi simţul răspunderii. Ea înfrumuseţează viaţa lui, înmoaie deprinderile lui dure şi grosolane, dacă acestea există. 

Există însă şi soţii care seamănă cu plantele parazite. Ele se agaţă de soţul lor fără să-i ofere nimic acestuia, fără să-i întindă mână de ajutor. Se răsfaţă pe canapele, se plimbă pe străzi, visează cu ochii deschişi citind romane sentimentale şi bârfesc în camerele de oaspeţi. Sunt absolut inutile şi, ca atare, devin o povară chiar şi pentru dragostea cea mai tandră. În loc să facă viaţa soţului mai puternică, mai bogată, mai fericită, ele nu fac decât să pună piedici în calea succeselor lui. Rezultatul este de plâns şi pentru ele însele. Soţia credincioasă se lipeşte de soţul ei şi se înfăşoară în jurul lui, însă îl şi ajută şi îl inspiră. În toate sferele vieţii sale, soţul ei simte cum îl ajută iubirea ei. Soţia bună este păzitoarea căminului familial.

Sf. Mc. Alexandra

joi, 1 mai 2014

Bogdan Juncu: "Eu nu pot să-i spun acestui minunat om al lui Dumnezeu altfel decât aşa: Sfântul Părinte Arsenie Boca!"

Interviu realizat Romeo PETRASCIUC, publicat in cartea "Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului"
A pierdut o familie, însă a câştigat Cerul
Pe domnul Bogdan Juncu l-am întâlnit undeva în miez de iarnă, într-o după-amiază cu multă zăpadă şi fulguraţie de alb. În foaierul căsuţei sale din Făgăraş, în jurul unui şemineu pâlpâind a bucurie, Bogdan Juncu mi l-a adus pe Părintele Arsenie Boca atât de aproape, cum puţini cred că reuşesc să o facă…
Şi aceasta, pentru că Bogdan ştie că Părintele Arsenie – Sfântul, cum cu atât mult drag îi spune el –, de Acolo, de unde e, orânduie mereu dor şi binecuvântare către fiii săi duhovniceşti.
Pe Părintele Arsenie Boca l-a întâlnit, prima oară, în 1983. Şi aceasta, după un cumplit necaz, în care nimeni şi nimic nu îi mai puteau aduce liniştirea. Bogdan Juncu era un tânăr plin de viaţă, cu principii sănătoase şi bine consolidate. Teleormănean de loc, cu tatăl ofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ajunge –  cu lucrul tatălui – în Făgăraş. Aici se căsătoreşte şi, la puţină vreme, în căminul lor se ivesc doi copilaşi, care vor deveni de acum sens şi deplinătate a familiei lor. 
Din când în când, foarte rar, de altfel, lui Bogdan Juncu îi plăcea să iasă la vânătoare. Avea permis pentru purtare de armă şi, când simţea că grijile îl năpădesc cu totul şi avea nevoie acută de a scăpa cumva de ele, de a se elibera, oarecum – măcar pentru o vreme, cât să se remonteze pentru a-şi relua viaţa în forţă –, mai obişnuia să se liniştească ieşind la vânătoare.