sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Mitropolitul Serafim de Pireu afirma ca ii va EXCOMUNICA pe parlamentarii care vor sustine PARTENERIATELE CIVILE GAY

Un cleric ortodox elen de rang înalt avertizează că îi va excomunica din Biserică pe parlamentarii care vor susţine legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de acelaşi sex, denunţând perpetuarea “păcatului grav al sodomiei”.

Într-un comunicat de nouă pagini emis miercuri, Mitropolitul Serafim al Pireului a denunţat “eforturile de a transforma într-o aparentă normalitate păcatul grav al homosexualităţii, sodomiei, pedofiliei, relaţiilor trupeşti nefireşti”, relatează site-ul publicaţiei Ekathimerini.

“Orice altă relaţie în afară de cea dintre un bărbat şi o femeie este o anomalie, o situaţie contra naturii care nu se întâlneşte nici măcar la animale“, argumentează Mitropolitul Serafim.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Grecia, în octombrie, pentru lipsa parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex.

Mediafax.ro

joi, 28 noiembrie 2013

Parintele Justin Parvu despre critica adusa martirilor din temnitele comuniste

Interviu realizat de Monahia Fotini, 3 iunie 2011 si publicat in revista ATITUDINI
Martirii din temniţele comuniste sunt criticaţi pe de o parte că nu au adus un aport Bisericii, şi nici neamului, datorită controversatei lor apartenențe politice…
Iniţiatorii Mişcării Legionare erau în primul rând oameni creştini model, erau nişte modele ale societăţii. Ei au adus un mare aport neamului şi Bisericii în acea perioadă. Au refăcut viaţa bisericească şi duhovnicească a poporului, pentru că era o oarecare decădere. Au întreţinut o flacără aprinsă de rugăciune, au întreţinut un spirit viu al jertfei şi sacrificiului, al omeniei. Acei tineri nu au urmărit scopuri politice, ci doar să înalţe neamul pe linia Bisericii. Nu era vorba de vreo rătăcire, să pui neamul mai presus de Biserică, ci doar să aduci neamul în Biserică şi la consolidarea aceasta, au contribuit minţile cele mai înalte ale culturii şi spiritualităţii noastre de atunci, pe care noi acum le îngropăm. Ei au reuşit să îi dea ţăranului o pâine mai ieftină, acesta era de altfel scopul lor. În afară de asta, ei au avut un rol foarte important în stăvilirea comunismului.

miercuri, 27 noiembrie 2013

"Omul, dacă nu se spovedeşte, n-are speranţa de mântuire"

Omul, dacă nu se spovedeşte, n-are speranţa de mântuire. Că oricât de mulţi ani am trăi, suntem oameni care greşim, şi fundul iadului îl aşteaptă pe tot păcătosul.
Dar vezi că Dumnezeu n-o să ne pedepsească pentru că am păcătuit; o să ne pedepsească de ce nu ne-am pocăit. Când te duci şi spovedeşti toate fărădelegile pe care le-ai făcut înaintea duhovnicului, acolo-i de faţă Hristos, acolo şade şi-ţi ascultă spovedania ta, şi tot în momentul acela, când zici „Doamne, mă rog, iartă-mă” şi când ţi-a citit preotul rugăciunea de dezlegare, ai rămas curat desăvârşit, ca şi cum n-ai fi făcut nici un păcat. Numai să te osârduieşti să faci canonul ce ţi l-a dat duhovnicul şi te duci în rai! Dar dacă nu te spovedeşti, s-a terminat; veşnicia iadului, pieirea te aşteaptă.
(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 196)

Cand vom spune "destul"?

Ce fel de viitor poate spera să aibă o țară ca România, care își avortează copiii?! Ce creștere economică, ce prosperitate, ce achitare a datoriilor?! Fără copii și tineri, niciuna din acestea nu va deveni realitate. Vom rămâne veșnic la periferie, trăind de pe o zi pe alta, din împrumuturi puse în spinarea unei generații următoare tot mai firave și mai împuținate.

Maicile de la Diaconesti la mormantul Parintelui Justin

24 de ani de la nasterea in Ceruri a Parintelui Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop devine în această săptămână cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din România. În 28 noiembrie este comemorat Arsenie Boca, fost stareţ al mănăstirii şi una dintre figurile importante ale ortodoxiei româneşti. Mii de oameni sunt aşteptaţi la slujba religioasă dedicată părintelui Arsenie Boca, înmormântat aici.

Aproape 100 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura ordinea pe durata celui mai important pelerinaj religios din judeţul Hunedoara, cel de la Mănăstirea Prislop, unde este înmormântat părintele Arsenie Boca. Joi, 28 de noiembrie, mii de oameni sunt aşteptaţi în Mănăstirea Prislop la slujbele religioase care au loc cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la trecerea la domnul a Părintelui Arsenie Boca (28 noiembrie 1989).

Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj după moartea părintelui Arsenie Boca, unul dintre personalităţile ortodoxiei româneşti. Fostul stareţ al mănăstirii de maici este înmormântat aici. Mănăstirea este situată la circa 10 kilometri de Haţeg şi la 20 de kilometri de Hunedoara. În Prislop se ajunge din satul hunedorean Silvaşul de Jos, aflat pe drumul judeţean care leagă Haţeg de Hunedoara, prin zona dealurilor Silvaşului. Din centrul satului Silvaşul de Jos, turiştii sunt îndrumaţi să intre pe un drum judeţean (DJ687K), spre Silvaşul de Sus, iar de la ieşirea din Silvaşul de Sus mai au de parcurs circa trei kilometri până la mănăstire. Turiştii care vin dinspre Haţeg trebuie să vireze la stânga în intersecţia din satul Silvaşul de Jos, iar cei care vin dinspre Hunedoara, trebuie să cotească la dreapta, din aceeaşi intersecţie.
Adevarul.ro

marți, 26 noiembrie 2013

Staretul Agathon a avut vedenie in fata Sfintei Mese: Hristos cu haina rupta de ecumenisti

In timp ce statea in fata Sfintei Mese la Sfanta Liturghie i s-a aratat Hristos cu haina rupta pe El.
Uimit fiind de aceasta infatisare a intrebat pe Domnul: “Doamne cine Ti-a rupt haina? Domnul i-a raspuns: ecumenistii.”
ne relateaza parintele Nicolaos Manolis, ucenicul parintelui Staret Agathon:https://www.youtube.com/watch?v=ujzTJUIiHVw#t=826
pentru mai multe detalii mergeti la Manastirea Costamonitu si intrebati direct pe staretul Agathon.

Ciprian Voicila: Despre avort si demonizati

M-am tot codit sa scriu despre demonizati pentru ca odata ce ai scris despre raul personificat, iti atragi etichetele negative. Dar poate ca un suflet va citi aceste randuri si, inainte sa ma eticheteze, va intelege mesajul meu, si ceva, ceva i se va pune de-a curmezisul in inima mai inainte de a savarsi pacatul. Mai ales daca acest suflet ii apartine unei femei.

Sa privim impreuna urmatoarea scena: un sot se apropie de sotia sa cu craniul unui marturisitor pentru Hristos, gasit in gropile comune de la Aiud. Sotia este mica, slaba, iute ca o sfarleaza. Sotul stie ce face: vrea sa-si atinga sotia cu moastele de la Aiud pe cap, pe piept, pe spate. Sotia urla ca din gura de sarpe: „Nu mi-l pune! Nu mi-l pune!” Adica nu vrea sa fie atinsa cu el. Mi-a luat multa vreme sa ma prind de ce: demonul ii provoaca dureri cumplite si se retrage hoteste in diverse membre ale corpului. Intalnirea dintre demonul care salasluieste in femeie si marturisitorul de la Aiud evolueaza in intensitate. La apogeu, femeia se uita ucigator la craniu, cu ochii scosi din orbite, iar limba  ii iese dintre maxilare dreapta, ca de sarpe. Ati putea spune ca e o imagine de cosmar, dar cosmarul inca nu s-a sfarsit. Femeia scoate niste sunete cu rezonanta ca si cum intreaga ei fiinta ar fi o caverna vie in care ar urla o ditamai dihania. Dupa un sir nesfarsit de spume espectorate se linisteste. Se uita ametita in jur la oamenii care stau ingenuncheati si imediat ii pica fisa: se intoarce spre mine, eu fiind mai aproape de ea: „ce faci, te rogi pentru mine?” Inutil sa ma intreb de unde stia ca ma rugam pentru ea. Nu ma rugam numai eu: eram, cu totii, vreo zece crestini covarsiti de atata suferinta. La una dintre aceste manifestari ale ei un bun prieten nu a mai suportat si a iesit din sala. Era un om care vazuse multe la viata lui. Mi-a marturisit, cu inima facuta ghem: „in viata mea nu am vazut atata suferinta!”

luni, 25 noiembrie 2013

Preot român, exemplu pentru tot clerul ortodox

Un preot din Suceva este un exemplu pentru întregul cler ortodox din România. 

De şapte ani, preotul Mihail Negrea şi-a dedicat în întregime viaţa copiilor orfani. În prezent, preotul îngrijeşte 42 de copii, dintre care 15 stau chiar în lăcaşul în care slujeşte părintele, Mănăstirea Podu Coşnei, din comuna Poiana Stampei. 

Restul de 27 de copii primesc săptămânal pachete cu alimente, haine, rechizite şi sunt sprijiniţi să aibă rezultate cât mai bune la şcoală. 

Parintele Gheorghe Calciu despre subminarea familiei si a traditiilor sanatoase

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 1994, anul familiei. Aceasta înseamnă ca familia este bolnavă şi că politicienii încep să înţeleagă – aşa cum spunea scriitorul francez Ramuz – că dacă toate casele unei ţări nu sunt solide, ţara însăşi nu este solidă. Or, pentru ca familia să devină solidă, trebuie, mai întâi, să-i învăţăm pe tineri că “amorul liber”, convieţuirea cuplurilor fără binecuvântarea Bisericii şi căutând să [o] evite, cu orice preţ – chiar şi al crimei împotriva pruncilor nenăscuţi încă, aşa cum mentorii morali ai societăţii îi învaţă la scoală, în filme, la televiziune – este o minciună sfruntată şi o crimă împotriva noastră înşine.

Câte din căsătoriile actuale sunt făcute cu sentimentul mutual al partenerilor de a se lega pe toată viaţa? Oare câţi din tinerii care merg în faţa oficialilor de la primărie şi apoi în faţa preotului, nu păstrează în mintea lor un gând ascuns, învăţat la şcoală, în familie, în presa zilnică şi la televizor că “dacă nu merge, putem divorţa?“, fără a le păsa de copiii care vor trebui să-şi schimbe tatăl sau mama, lucru care îi va marca pentru totdeauna.

Trei crai de la rasarit - Manastirea Camarzani

duminică, 24 noiembrie 2013

vineri, 22 noiembrie 2013

Parintele Gheorghe Calciu si Parintele Justin Parvu

Parintele Gheorghe Calciu (stanga) si Parintele Justin Parvu (dreapta), la Manastirea Petru Voda, octombrie 2006

joi, 21 noiembrie 2013

Moastele Sfintilor Inchisorilor au izvorat mir in bratele unui copil bolnav din Maramures

Un craniu apartinand unui anonim care a murit pentru credinta in inchisoarea de la Aiud (Alba), in timpul regimului comunist, a izvorat mir in casa unei familii din apropiere de Baia Mare, la inceputul acestei saptamani.
Craniul a fost dus spre inchinare respectivei familii, in ziua de miercuri, iar intamplarea s-a petrecut cand copilul bolnav al maramuresenilor l-a luat in brate. Moastele au izvorat atat de mult mir incat copilul a avut doua pete de mir pe haine.
Marturia a fost facuta de scriitorul ortodox Danion Vasile, care timp de trei zile a vorbit in Baia Mare despre cei care (cunoscuti in popor ca “Sfintii Inchisorilor”) s-au jertfit pentru credinta si neam in timpul regimului comunist.
De altfel, nu este pentru prima data cand acest craniu izvoraste mir, o alta intamplare asemanatoare avand loc in octombrie, la Palatul Mogosaia.
Craniul a fost pus intr-un vesmant dupa ce a fost descoperit in gropile comune de la Aiud.
Vlad HERMAN, www.ziarmm.ro

miercuri, 20 noiembrie 2013

Valeriu Gafencu i s-a arătat în vis unui angajat de la Primăria Târgu Ocna

Valeriu Gafencu i s-a arătat, recent, în vis, unui angajat de la Primăria oraşului Târgu Ocna (Bacău), acolo unde trupul sfântului a fost aruncat ca o cârpă într-o groapă a penitenciarului unde acesta trecut la Domnul, acum 61 de ani.

Astfel, Valeriu Gafencu i-a spus în vis angajatului de la primărie următoarele: "continuaţi să săpaţi şi mă veţi găsi".

Mărturia îi aparţine teologului Danion Vasile şi a fost făcută publica în cadrul unei conferinţe ce a avut loc în Baia Mare, marţi, 19 noiembrie 2013.

Vlad HERMAN

Imagini cu moaştele Sfinţilor Închisorilor aduse în Baia Mare - 19 noiembrie, 2013

Foto: Vlad HERMAN


marți, 19 noiembrie 2013

IPS Justinian Chira despre Sfintii Inchisorilor

Interviu luat de teologul Danion Vasile si prezentat publicului la o conferinta, pe 19 noiembrie 2013, in Baia Mare

În atenţia celor din Baia Mare! Veniţi la întâlnirea cu Sfinţii Închisorilor

Îi anunţ pe cei din Baia Mare că se pot întâlni, la propriu, cu o parte din Sfinţii Închisorilor, miercuri, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu", unde vor fi aduse moaştele mai multor mucenici.

Unul dintre ele a izvorât mir pe 22 octombrie (video, mai jos), în timp ce restul dintre ele au izvorât de-a lungul ultimelor luni şi ani.

Pentru că unii morţi sunt mai vii decât mulţi dintre cei vii.

Vlad HERMAN

duminică, 17 noiembrie 2013

Frizerul și Dumnezeu

Odată un bărbat a mers la frizerie pentru a se tunde și a se bărbieri. De îndată ce frizerul a început să lucreze, a început și discuția dintre cei doi. Au discutat despre foarte multe lucruri, după care au atins și subiectul religiei și al lui Dumnezeu. Frizerul îndată a spus:

- Nu cred că există Dumnezeu.

- De ce?, l-a întrebat clientul.

- E foarte simplu. Ieși afară în stradă și vei înțelege de ce nu există Dumnezeu. Spune-mi, dacă Dumnezeu există, de ce sunt atâția perverși? De ce atâția copii părăsiți? Dacă Dumnezeu ar exista, nu ar exista nici nefericire, nici durere. Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu care iubește și compătimește, dar să îngăduie și toate acestea care se întâmplă.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Valeriu Gafencu: "Port o dragoste întreagă şi încredere neţărmurită în Părintele Boca"

Scrisoare catre mama si surorile sale

Toţi umblăm după fericire. Toţi o dorim, toţi o căutăm. Intru direct în intimitatea sufletelor voastre. Căutaţi fericirea în sufletele voastre. Nu o căutaţi în afara voastră. Să nu aşteptaţi fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde Sălăşluieşte Domnul Iubirii, Hristos. Dacă veţi aştepta fericirea din afara voastră, veţi trăi decepţii peste decepţii şi niciodată nu o veţi atinge. Să vă spun atât: Căutaţi Iubirea şi trăiţi-o cu multă smerenie. Tare mult doresc să nu vă gândiţi la căsătoria voastră, absolut deloc. Cu cine mă voi mărita? Cum va fi el? Cine va fi el? Etc. Sunt gânduri inutile, fără sens, deşarte. Aceste preocupări arată că în sufletul vostru încă nu s-a stabilit certitudinea adâncă a adevărului. Să aveţi o singură grijă. Sufletul. Să trăiţi curat, în frica lui Dumnezeu.

Scrisoarea Capitanului Corneliu Codreanu inainte cu o luna de a fi asasinat

Scrisoare trimisă din temniţă de Corneliu Zelea Codreanu (cu o lună înainte de a fi asasinat) către camarazii săi aflaţi în libertate.

Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub

Trei evenimente despre Sfintii Inchisorilor, in Baia Mare

In urmatoarele zile, in Baia Mare vor avea loc trei evenimente dedicate celor care au murit si patimit pentru credinta in temnitele comuniste, numiti in ultimii ani ca fiind “Sfintii Inchisorilor”.

Primul eveniment se va desfasura duminica, 17 noiembrie, incepand cu ora 17.00, la catedrala Episcopala “Sfanta Treime”, unde se va vorbi despre rezistenta anticomunista, valori, modele si despre noii mucenici si marturisitori.

vineri, 15 noiembrie 2013

Simpozion despre “Sfantul Iov de Uglea si noii marturisitori”, organizat la Sighetu Marmatiei

Un simpozion despre primul sfant contemporan nascut in Maramures, canonizat va avea loc saptamana viitoare in Sighetu Marmatiei. Evenimentul il are in prim-plan pe Sfantul Iov de Uglea, trecut in randul Sfintilor Cuviosi de Sinodul Bisericii Ucrainene, in 2008, cu data de praznuire pe 18 septembrie. Racla cu Sfintele lui Moaste intregi se afla in Biserica din localitatea Uglea.

Evenimentul dedicat Sfantului Iov de Uglea se va desfasura luni, 18 noiembrie, de la ora 16.00 la Palatul Episcopal din Sighetu Marmatiei. In cadrul simpozionului va fi lansat si volumul “ Sfantul Iov din Uglea. Viata, minunile si acatistul”, aparut la Editura Areopag, in 2013. De asemenea vor avea loc si doua proiectii de filme: unul despre canonizarea Sfantului Iov, iar un altul cu IPS Justinian Chira, “despre sfintii inchisorilor”. In cadrul evenimentului vor vorbi: preotul protopop Aurel Pop, sociologul Ciprian Voicila, editorul si teologul Danion Vasile, profesor dr. Nutu Rosca. Intrarea va fi libera.

O mărturie extraordinară: Cum a ajutat-o la bagaje Părintele Arsenie Boca pe o femeie din Baia Mare

Mărturia de mai jos mi-a fost relatată în urmă cu câteva săptămâni de doamna Ileana Sas din Baia Mare. Totul s-a întâmplat în luna mai a acestui an.

 "A murit o soră de a mea, iar fiica ei e în Germania. A spus (n. r. nepoata) să scoatem tot din casă, să dăm pentru că ea n-are ce face cu ele. O altă nepoată de a mea a venit şi a dus o parte. L-am rugat pe Părintele Arsenie să-mi trimită pe cineva să ducă din casă, că n-am ce să fac cu ele. N-au trecut cinci minute că odată o venit o familie cu copilaş, care n-aveau nici pe ce să se culce şi au dus, mobilă, vase. A mai rămas o parte, care şi-a ales-o nepoata.

 Îi dau telefon şi îi spun să vină să-şi ducă ce şi-a ales. Vine fata şi îi zic că o conduc până peste pod, la Meda, că trebuia să meargă până la Semilună (n. r. este vorba despre un bloc din Baia Mare), dar mai încolo nu pot că eram tare slăbită. Şi odată numa apare în partea dreaptă un tânăr frumos, cu cămaşă şi pătrăţele roşii, care zice că vă ajut eu. Avea exact ochii şi privirea asta (n. r. îmi arată o fotografie cu Părintele Arsenie Boca). Îi zic că noi n-avem să vă plătim, după care el zice că nouă (n. r. adică sfinţilor) nu ne trebuie bani. Cu asta i-am lăsat şi a condus-o până la bloc.

 Pe seară ea s-a dus acasă, a făcut baie, s-a rugat, iar a doua zi îmi dă telefon fratele meu că Mărioara, adică nepoata asta a mea, pe care a condus-o Părintele, a murit. Am crezut că cine ştie cine e bărbatul acela, că a omorât-o. Chiar atunci se întâmplase la televizor că ce au păţit nişte femei şi atât mi-a fost de frică... Au dus-o la spital şi la autopsie a ieşit că a murit de inimă. Nepoata asta a mea a avut 65 de ani. După ce au înmormântat-o, o strănepoată a venit până la noi şi îi zic ce am păţit. Şi zice strănepoata că da, că Părintele a venit să o pregătească, să o ducă".

Vlad HERMAN

joi, 14 noiembrie 2013

Sfantul Mucenic Tarul Nicolae al II-lea si familia sa de martiri

In apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a nascut tarul Nicolae al II-lea, in ziua de praznuire a Sfantului si Dreptului Iov. Din acest motiv, tarul obisnuia sa spuna: „M-am nascut in ziua de praznuire a Sfantului Iov, mult patimitorul, si sunt sortit sa sufar“. Dupa 23 de ani de domnie, in ziua de 17 iulie 1918, bolsevicii l-au executat pe ultimul tar al Rusiei, impreuna cu tarina si cei cinci copii ai sai.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care il numea „raza lui de soare“. Cand era mic, era trimis zilnic sa-si viziteze bunicul.

„Parintii mei lipseau, iar eu, impreuna cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. In timpul slujbei, se dezlantui o furtuna puternica, fulgerele luminau unul dupa altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica si parca intreaga lume, pana la temelii. Deodata, o rabufnire de vant intrata pe usa stinse flacara lumanarilor aprinse in fata iconostasului. Se facu intuneric bezna. Se auzi o bubuitura prelunga de tunet, mai puternica decat cele precedente, si deodata, am vazut o minge de foc, zburand de la geam chiar spre capul Imparatului. Mingea (n.r. un fulger globular) se roti pe podea, apoi ocoli candelabrul si iesi pe usa in zbor, spre parc. Inima mea inmarmurise, i-am aruncat o privire bunicului: fata ii era complet linistita. Isi facu cruce cu acelasi calm ca si atunci cand mingea de foc zburase in jurul nostru si am simtit ca nu este barbateste, nici demn sa ma sperii asa de tare, cum ma speriasem. Am simtit ca trebuie numai sa privesti inainte la ceea ce se va intampla si sa te increzi in milostivirea lui Dumnezeu, la fel cum facuse bunicul meu. Dupa ce mingea inconjura intreaga biserica si iesi brusc pe usa, l-am privit din nou pe bunicul. Un usor zambet trona pe fata lui si imi facu semn cu capul. Frica imi disparu si, din acest moment, nu mi-a mai fost niciodata frica de furtuna“, isi amintea, mai tarziu, tarul Nicolae extraordinara intamplare din copilarie.

Cifre oficiale: Câte spitale şi şcoli există în cadrul BOR

În contextul dezbaterilor guvernamentale şi parlamentare în legătură cu proiectul de buget pe anul 2014, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) încearcă din nou să dezinformeze opinia publică prin difuzarea unor false informaţii, care ar exista în programele guvernamentale în vigoare (!), aşa cum se menţionează în comunicatul de presă dat publicităţii.

Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că din anul 2009 nu au mai fost aprobate contribuţii suplimentare de la bugetul de stat pentru personalul clerical. Aşadar, informaţia ASUR potrivit căreia numărul preoţilor plătiţi de Stat ar urma să se mărească cu câte 1000 de persoane anual este falsă.

În ceea ce priveşte «programul guvernamental de finalizare a construcţiei a aproape 250 de noi biserici pe an, de reparare a peste 400 de biserici şi de finalizare a picturii la peste 200 de biserici pe an», aşa cum pretinde ASUR, este în mod evident vorba despre o altă dezinformare flagrantă. În acest sens, menţionăm faptul că bisericile nu se construiesc, nu se repară şi nici nu se pictează prin programe guvernamentale, ci la iniţiativa şi cu sprijinul comunităţilor de credincioşi care sunt beneficiarii şi principalii susţinători financiari ai acestora. Astfel, la nivel naţional, peste 80% din fondurile folosite pentru construirea, repararea şi pictarea bisericilor provin din donaţiile credincioşilor şi ale unor sponsori. Ajutorul primit de la Stat completează acest efort, mai ales în cazul parohiilor sărace.

Sprijinul financiar de la bugetul de Stat şi de la bugetele locale pentru Culte este o obligaţie asumată de Statul român în urma secularizării proprietăţilor bisericeşti din anul 1863, precum şi o recunoaştere de către Statul Român a rolului spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social al cultelor, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale (art. 7 alin. 1); Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora. (Legea cultelor nr. 489/2006, art. 9 alin. 3).

În acest sens, reamintim că în Biserica Ortodoxă Română funcţionează în prezent 679 de instituţii sociale, dintre care 44 instituţii medicale (spital, clinici, centre de diagnostic şi tratament, centre paliative, cabinete medicale şi stomatologice, farmacii etc.) şi 130 centre educaţionale (centre de zi, after-school, grădiniţe etc.), care sunt susţinute financiar de Biserică cu sprijinul credincioşilor şi al unor sponsori.

Anul acesta, sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru cele 18 Culte recunoscute din România este de 487, 4 milioane lei şi reprezintă 0,2% din bugetul de Stat pe anul 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe anul 2013, de aproximativ 10 ori mai puţin decât bugetul pentru educaţie.

În România, potrivit statisticilor oficiale, există 20.240 de şcoli cu personalitate juridică şi arondate, iar nu 4. 700 de şcoli aşa cum dezinformează reprezentanţii asociaţiei secular-umaniste, adică de peste 4 ori mai multe instituţii de învăţământ. Dacă astăzi în România se închid spitale şi şcoli, aceasta se întâmplă nu din cauza construirii de biserici, ci ca urmare a scăderii numărului populaţiei, inclusiv a celei şcolare.

După difuzarea sistematică în presă în ultimii ani a unor informaţii eronate referitoare la finanţarea Cultelor de la bugetul de Stat, dezinformarea părinţilor, intimidarea directorilor de şcoli şi a profesorilor în ceea ce priveşte ora de religie în învăţământul public, ASUR încearcă o nouă diversiune prezentată presei cu pretinse surse de documentare, probabil, din dorinţa justificării activităţii sale în faţa celor care finanţează activitatea ASUR, conform informaţiilor apărute în presa din România.

Asemenea activiştilor ideologiei ateist-comuniste din România, ASUR încearcă din nou prin orice mijloace învrăjbirea opiniei publice împotriva cultelor din România, într-o perioadă în care majoritatea cetăţenilor fac faţă tot mai greu crizei economice prelungite.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

150 de ani de la secularizarea averilor manastiresti - Vezi efectele

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Sesiunii de comunicări ştiinţifice sub genericul „Secularizarea averilor bisericeşti (1863). Motivaţii şi consecinţe”, organizată de Patriarhia Română şi Academia Română, marţi, 12 noiembrie 2013:

La finele anului 2013 se împlinesc 150 de ani de la adoptarea, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, din decembrie 1863, act legislativ semnificativ prin sorgintea şi conţinutul său propriu-zis, dar şi controversat prin urmările sale atât imediate, cât şi pe termen lung, în cadrul procesului de transformare statală din perioada modernă a istoriei României.

Ce trebuie sa stii despre Postul Craciunului 2013 - Cand incepe si cand se termina

În Biserica Ortodoxă începe vineri, 15 noiembrie 2013, Postul Crăciunului, care ţine până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Din rânduielile bisericeşti aflăm că anul acesta lăsatul de sec se face în seara de 14 noiembrie. Postul Crăciunului ţine de, vineri, 15 noiembrie, şi se încheie marți, 24 decembrie, cu menţiunea că ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului Crăciunului (dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun din data de 25 decembrie).

„Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 15:00), când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Sfântului Prooroc Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor Naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop”. („Liturgica generală“, pr. prof. dr. Ene Branişte, EIMBOR, 1985)

marți, 12 noiembrie 2013

Vaccinurile nu sunt obligatorii pentru înscrierea copiilor la școli și grădinițe

Sursa: Parinti pentru educatie

 În ultimele luni numeroși părinți ne-au semnalat faptul că anumiți directori de școli și grădinițe refuză să le înscrie copii în instituțiile de învățământ preunivesitar pe care le conduc, pe motiv că nu sunt vaccinați. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă a solicitat Ministerului Educației Naționale să clarifice această situație și să informeze părinții cu privire la obligativitatea vaccinării propriilor copii.
          Prin adresa, înregistrată cu numărul 61182/03.10.2013, am solicitat reprezentanților Ministerului Educației Naționale să ne transmită dacă există vreo directivă a ministerului în ceea ce privește refuzul de a înscrie în sistemul de învățământ copiii nevaccinați. Totodată, le-am cerut să ne transmită care este poziția Ministerului Educației Naționale în această problemă: dacă este sau nu obligatorie vaccinarea copiilor pentru ca aceștia să fie acceptați în sistemul de învățământ preuniversitar.

MII DE TINERI ÎŞI PĂSTREAZĂ FECIORIA PÂNĂ LA CĂSĂTORIE (VIDEO)

Conferinţă lansare carte “Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie”, Editura Filos (10 Octombrie 2013) la Librăria Sophia

Invitaţi:

dr. Virgiliu Gheorghe, biofizician
Claudiu Balan, Preşedinte Asociaţia Ortodoxia Tinerilor

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania, Nr. 259, 12 nov 2013

Nu le votam Constitutia. Incepem, alaturi de alte ONG-uri, de astazi si pana in ziua referendumului constitutional, sa le explicam familiilor din Romania de ce trebuie respinsa noua Constitutie. Acest text se va afla la inceputul tuturor buletinelor noastre saptamanale, iar detalii gasiti mai jos, in sectiunea a doua.
***
Familia imbogateste copiii. Studiile sociologice arata ca nu doar sotul si sotia, casatoriti, sunt, impreuna, mai instariti decat daca nu ar fi casatoriti. Un studiu recent arata ca si copiii care provin din casatorii intacte repeta succesul material al parintilor lor cand devin adulti – sunt mai bogati decat cei care vin din camine cu parinti necasatoriti ori divortati. Va recomandam comentariul sociologului Wilcox publicat in The Atlantic (link).

Candva Marea Britanie e de acord. Presa din CMB a publicat si ea un studiu al Oficiului pentru taxe care si el dovedeste ca familia si casatoria aduc avantaje celor casatoriti si copiilor lor, din punct de vedere economic, al sanatatii si al taxelor (link).

Rusia isi protejeaza copiii. Recent Malta a introdus un proiect de lege de legalizare a casatoriilor homosexuale. Ca reactie, Rusia a blocat adoptarea copiilor rusi de catre cetatenii maltezi (link).

duminică, 10 noiembrie 2013

Dor, de Valeriu Gafencu

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie
frumoasă ca un crin din Paradis.
Potirul florii e mereu deschis
şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie.
Potirul florii e o-mpărăţie.
Când răii mă defaimă şi mă-njură
şi-n clocot de mânie lira-şi varsă,
potirul lacrimilor se revarsă
şi-mi primeneşte sufletul de zgură.
Atunci Iisus de mine mult se-ndură.
Sub crucea grea ce mă apasă sânger,
cu trupu-ncovoiat de neputinţă.
Din când în când, din cer coboar-un înger
şi sufletul mi-l umple cu credinţă.
M-apropii tot mai mult de biruinţă.
Mă plouă-n taină razele de soare,
m-adapă Iisus cu apă vie,
grăuntele zvârlit în groapă-nvie,
cu viaţa îmbrăcată-n sărbătoare:
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.
Refren:
Sub flacăra iubirii arzătoare,
din zori de zi şi până-n noapte-aştept.
Te chem şi noaptea, ghemuit cu capu-n piept:
Iisuse, Iisuse!
Încet mă mistui, ca o lumânare.

(În vol. Monahul Moise, “Sfântul închisorilor: mărturii despre Valeriu Gafencu”, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007, p. 300- 301).

Parintele Arsenie Boca - Samarineanul milostiv

"O calatorie care iarasi i-a suparat pe iudei, fiindca Iisus n-a respectat prejudecatile lor , de a nu trece prin Samaria.

Iudeii predaniilor omensti , cand aveau vreo cale din Iudeia in Galileia , ocoleau Samaria , ca sa nu se spurce.

Iisus , Samarineanul milostiv, a facut aceasta calatorie interzisa. Mai mult: intrand pe teritoriul samarinenilor , s-a oprit la Sichar, la fantana lui Iacov si , a stat de vorba cu o femeie, si inca cu o femeie stricata.

Ba i-a mai cerut si apa sa bea.

Inchipuiti-va ce-ar mai fi tremurat de ciuda carturarii si fariseii , vazand ca Iisus asa le calca dispozitiile in picioare- prejudecati care-i tineau intr-o nemaintalnita compliciatate.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

DOSAR DE POLITICIAN: Stăpânii de la FMI. Suntem sau nu o colonie? Cazul TAROM

Credeţi că România este condusă de preşedinte sau de Guvern? Mai credeţi că serviciile de informaţii veghează la siguranţa statului? Posibil, dar nu în aceste vremuri. Guvernul României are de ieri un nou nume: Fondul Monetar Internaţional (la care se adaugă în plan secund Uniunea Europeană şi Banca Mondială).

România este o colonie, condusă de ceea ce presa internaţională denumeşte ca fiind TROICA. Sună cam ruseşte, dar TROICA este o construcţie de sorginte sută la sută capitalistă. Este vorba despre războiul economic global, în care România reprezintă o cantitate neglijabilă.

Şmecheria politicienilor de pe Dâmboviţa s-a topit ca gheaţa în deşert. Timp de patru ani, ne-am bătut joc de şansa de a ne schimba mentalitatea faţă de muncă şi de a restructura economia. Am împrumutat peste 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional. Acum a venit timpul ca noi, românii, să plătim cu vârf şi îndesat creditele făcute de politicieni. Şi vom plăti dragii mei, vom plăti, noi şi copiii noştri! În plus, FMI strânge şurubul şi intervine brutal în viaţa economică a României. FMI intervine direct şi în deciziile politice ale Guvernului. FMI stabileşte impozite, ce taxe vor fi introduse, stabileşte tot ce ţine de economie: de la privatizarea companiilor de stat, la vânzarea pachetelor de acţiuni.

vineri, 8 noiembrie 2013

Asta nu e dragoste!

Spui că ai iubire, dar când împarți, partea mai mare, mai frumoasă o păstrezi pentru tine. Asta nu e dragoste!Dragostea nu caută ale sale.

Când vine vorba să jertfești din lucrurile tale, preferi să le uzezi și să le strici pe ale altuia. Asta nu-i iubire!Dragostea este jertfelnică.

Când este nevoie de ajutor, situațiile mai ușoare ți le alegi tu, cele mai grele le lași celuilalt. Asta nu e dragoste!Dragostea este binevoitoare. Dragostea nu se bucură de nedreptate. Dragostea nu este vicleană.

Când nu-ți mai trebuie un lucru și-l dai altuia, te crezi milostiv și că faci un mare bine. Asta nu e dragoste!Dragostea nu dă nimic ce nu ar fi primit cu bucurie.

Parintele Amfilohie Branza: "Marturisiti-L pe Hristos!"

Virgiliu Gheorghe - Conferinta la Dorohoi (mai 2013)

Cine se ia de la discotecă, de discotecă se are!

Îmi doresc foarte mult un prieten. Mai precis, pe viitorul meu soţ. Pe de o parte, sunt conştientă că Dumnezeu ştie inima mea, dar pe de altă parte, nu mai am răbdare. Să încep să caut eu?… Ştiţi de ce mă bucură pe mine întâlnirile acestea? Mai ales pentru că zâmbiţi… Ştiţi de ce îmi place să zâmbiţi? Să vă vedeţi cât de frumoşi sunteţi! Dintr-o astfel de adunare trebuie să vă alegeţi iubiţii. Pentru că cine se ia de discotecă, de discotecă se are! 

joi, 7 noiembrie 2013

Predică a Parintelui Ilie Cleopa la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintîi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "vestitor", pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat.

O relatare cutremurătoare despre Sfânta Împărtăşanie

O tânără s-a mărturisit, dar starea de păcat în care se afla l-a făcut pe duhovnic s-o oprească de la Sfânta Împărtăşanie. De aceea s-a enervat şi sub imboldul mândriei şi al egoismului, a alergat la episcop, fiind rudă lui şi a protestat. 

Episcopul i-a zis: - Vino duminică la biserica unde voi sluji eu şi te voi împărtăşi. Tânăra s-a dus, dar în momentul când a ajuns înaintea Sfântului Potir, a apucat-o o vomă îngrozitoare şi a eliminat un lichid negru. Bineînţeles că nu s-a împărtăşit, mai ales ca avea dureri de stomac, ci a rămas pentru duminica următoare. 

A ţinut post şi a venit. Ajungând iar în faţa Sfântului Potir, gura îi era înţepenită. A făcut mai multe eforturi, dar fără rezultat. A început să mugească, i s-au dat ochii peste cap şi s-a îndepărtat. Şi-a amintit de duhovnic şi s-a dus la el. Acesta i-a zis: -Te vei împărtăşi atunci când am stabilit, nici o zi mai puţin şi vei vedea harul divin. A aşteptat, s-a împărtăşit atunci când i-a zis duhovnicul, şi pacea s-a aşternut peste sufletul ei. 

miercuri, 6 noiembrie 2013

"Serile Prieteniei", eveniment marca ASCOR Baia Mare

Pornind de la ideea aristoteliană potrivit căreia omul este un „animal social”, putem afirma că ființa umană este prin natura sa o ființă socială, ce trăiește într-o comunitate relaționând zilnic cu cei din jur. Însă această relaționare nu este una rigidă ori convențională, bazată doar pe un schimb de replici, ci în relaționare intervin și procesele afective menite să realizeze o legătură între indivizi. Această firească apropiere, altfel spus o simbioză, transcende în acel „ceva” pe care-l definim cu termenul de „prietenie”. Paradigma vieții capătă o cu totul altă coloratură în momentul în care prin cuvenita înfăptuire a lucrurilor participi activ la reușita aproapelui. Astfel, prietenia este lucrul care conferă esența vieții.

Un proverb al poporului nostru spune că „prietenul la nevoie se cunoaște”. Cert e faptul că adevărata prietenie se dovedește în momente limită de viață, când se poate întâmpla să nu mai gândești cu mintea, ci doar cu inima. În acele situații, prietenul e cel ce ia în sarcină prioritățile tale, le cugetă și poate alege el pentru tine ce e mai potrivit.

Parintele Paisie Aghioritul despre sarcina si alaptare

Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte.
 
De aceea, femeia atunci când este însărcinată trebuie să rostească Rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel, copilul care se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu ei, nici când sunt mici, nici când va creşte mare.

marți, 5 noiembrie 2013

Strigătul unui Mitropolit sirian

Frați și surori întru Domnul!
Pacea Domnului să fie cu voi!
Vă prezint o mică parte a evenimentelor care au afectat orașul Sadad de-a lungul ultimelor săptămâni odată cu ocuparea sa de către oameni înarmați și teroriști.
1. Sadad este un oraș mic sirian cu 15 000 de locuitori și situat la 160 km de Damasc.
2. Are 14 biserici și o mănăstire cu patru preoți și cinci săli pentru activități sociale și festivități.
3. Majoritatea cetățenilor sunt fie cu o stare materială bună fie una foarte bună, educați și liniștiți.

luni, 4 noiembrie 2013

De ce plâng Arhanghelii?

În semiobscuritatea clubului, se întrevăd trupuri dezgolite, unduindu-se lasciv printre coloanele de marmură albă. Ici-acolo, perechi de tineri se sărută pătimaş, în timp ce alţii răsucesc ţigări, ori trag câte un gât de vodcă. Nu, nu e o scenă dintr-un film interzis minorilor, ci una întâlnită frecvent la mai toate balurile bobocilor organizate de liceele din ţara noastră.
Nu cu mult timp în urmă, balul bobocilor se organiza, prin tradiţie, în sălile de festivităţi ale liceelor, directorii şi diriginţii fiind responsabili de toate cele petrecute în incinta unităţilor şcolare. Rar se petrecea vreun incident. „Bobocii” făceau cunoştinţă cu noii lor colegi, gustau din momentele savuroase pregătite de organizatori, participau la celebrele concursuri deMiss şi Mister. Totul decurgea normal, în limitele bunului simţ şi sub supravegherea cadrelor didactice.

Parintele Dumitru Staniloae: "Nicio filosofie nu are niciun sens" (VIDEO)

duminică, 3 noiembrie 2013

Minuni la Targu Ocna: Cum s-a despărţit sufletul lui Valeriu Gafencu de trup

„Azi-noapte târziu mă rugam. Mă simţeam mângâiat de harul lui Dumnezeu şi mă bucuram în taină de darul ce mi s-a dat. Eram treaz, conştient şi fericit. Deodată am simțit că ceva deosebit se petrece cu mine, în afara voinţei mele. Începând de la extremităţile trupului, sufletul a început să mă părăsească. Nu numai că nu-mi era frică, dar ştiam că nu e vorba de moarte, şi cu cât sufletul părăsea trupul, cu atât trăirea mea lăuntrică creştea. Sufletul a urcat uşor spre piept, spre gât, spre cap. Mă simţeam fericit, curat, luminat de o lumină sfântă. Niciodată mintea mea n-a fost mai înţelegătoare ca atunci. Ştiam că Domnul este cu mine. Eram fericit că sunt în puterea Lui. Timpul parcă se dilatase. Nu mai simţeam durerea din trup. Îmi priveam trupul fără să-l doresc şi fără să-l resping. Viaţa şi materia îmi păreau minuni. Sufletul s-a apropiat iute de gură şi a ieşit din trup. Am ştiut atunci că pot să merg fără opreliştea materiei oriunde aş fi dorit. Era minunat! O bucurie nespusă m-a copleşit.Primul gând a fost să merg să-mi văd familia, dar mi-am amintit de sfaturile Părinţilor din Pateric, care poruncesc să nu te încredinţezi lucrării duhurilor decât în stare de ascultare, ca să nu te înşele diavolul şi să te piardă.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Femeile care se imbraca luxos

O mamă se ducea la biserică cu singurul ei băieţel de mână, iar mama, din neştiinţă şi din îndemnul diavolului, după cum era obişnuită s-a îmbrăcat foarte luxos. Când au ajuns la biserică, copilul a fixat ochii la Domnul Hristos răstignit pe Cruce şi deodată a zis: „Ia priveşte, mamă, la Stăpânul nostru Hristos, că este gol şi plin de răni şi cu piroane în mâini şi în picioare, iar tu vii la biserică îmbrăcată aşa de luxos! Oare nu ţi-e ruşine, mamă?! Bagă de seamă să nu cazi în focul iadului!” Mama, ruşinată de cuvintele copilului, şi-a făcut o haină simplă, pe care a păstrat-o numai pentru biserică şi a trăit până la moarte în modestie şi rugăciune.

Sfântul Ieronim spune că femeile care se îmbracă luxos şi mai ales la modă sunt întocmai ca femeile care pregătesc otravă să omoare pe cineva şi au acelaşi păcat, chiar dacă n-a murit otrăvit cineva direct din mâna lor. Ele păcătuiesc pentru că dau altora băutura ucigătoare şi-i fac să cadă în ispită.

vineri, 1 noiembrie 2013

Cum i-a oferit Valeriu Gafencu unui politruc o cruciulita

In anul 1948 un politruc sovietic a venit in colonie sa-l ia pe Valeriu in U.R.S.S. deoarece, fiind nascut in Basarabia, era considerat cetatean al lor. Valeriu insa a refuzat categoric.

- Acolo vei fi liber, i-a spus politrucul.

- Libertatea mea este in sufletul meu!

- Iti vei putea face studiile.

- Le voi face, daca va vrea Dumnezeu!

- La noi Biserica este libera.

- Biserica este in sufletele oamenilor!