marți, 30 iulie 2013

Cum a influenţat Căpitanul Codreanu deschiderea anului universitar (1920) cu slujbă religioasă

- sparge în 1920 grevele comuniste ale muncitorilor de la Regia Monopolurilor din Iaşi şi de la Atelierele C. F. R. – Nicolina şi pune la loc tricolorul românesc care fusese aruncat şi înlocuit cu drapelul comunist. În acea perioadă, portul armelor era permis, iar comuniştii deţineau arme, existând permanent pericolul izbucnirii unei răzmeriţe.

- în toamna anului 1920, în urma agitaţiilor comuniste, Senatul Universităţii din Iaşi decide deschiderea noului an universitar fără slujba religioasă tradiţională. Corneliu Zelea Codreanu se decide să intervină singur, iar în ziua începerii cursurilor încuie porţile Universităţii. Deşi este dovedit de numărul mare al studenţilor comunişti, în urma gestului său, conducerea Universităţii decide deschiderea cursurilor la o dată ulterioară, cu slujba religioasă.

luni, 29 iulie 2013

Goliciunea generaţiei tinere, o întoarcere la primitiv

"Generaţia tânără este orientată în întregime către o întoarcere la primitiv, lucru care se reflectă în costumaţia, muzica, părul lung şi comportamentul ei socio-sexual. Adolescentul nostru devine deja parte a unui clan din junglă. Pe măsură ce tinerii pătrund în această lume de clan, toate simţurile lor fiind extinse electric, asistăm şi la o amplificare similară a sensibilităţii lor sexuale.

Goliciunea şi sexualitatea neîngrădite se întind rapid în era electrică (a comunicării pe calea undelor electro-magnetice), deoarece televizorul, care îşi tatuează mesajul direct pe pielea noastră, face din haine un lucru învechit, o barieră şi este normal ca noua importanţă a simţului tactil să-i determine pe tineri să se atingă mereu între ei - după cum sugerează şi textul de pe insigna vândută în magazinele de obiecte psihedelice.

Minuni ale Parintelui Justin Parvu - Călătorie minunată

"Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot”!
Într-o noapte a lunii ianuarie anul 2002, cu autoturismul meu Dacia 1300, am ajuns, cu greu, la Mănăstirea Petru Vodă. Veneam de la Bicaz şi, la un moment dat, în serpentine, s-a ars puntea redresoare a alternatorului (întrucât, având căldura pornită, am deschis faza lungă, şi aşa am rămas şi fără căldură, şi fără lumini). Am parcat în curtea mănăstirii şi, lăsând motorul pornit, am intrat în Sfânta Biserică să mă închin. La ieşirea din biserică însă, am constatat că uitasem să scot bucata de carton din faţa radiatorului, motiv pentru care motorul s-a supraîncălzit, şi garnitura de chiulasă a cedat. Sub capotă, lichidul antigel (atât cât mai rămăsese) bolborosea în vasul de expansiune…
Ce sa fac ? Colegul meu, Dadi, (un rocker rebel şi nonconformist prin definiţie, care, la insistenţele mele, mă urmase până aici ) îmi zise: „Cornele, acum să te văd”!  Ce să vadă, că nu aveam decât o soluţie: Părintele Justin!
L-am luat pe Dadi şi am trecut prin mulţimea de credincioşi ce aşteptau liniştiţi în faţa uşii Părintelui Justin, (holul din faţa chiliei era arhiplin, iar afară erau încă pe atâţia credincioşi). Cu scuze şi clasica formulă: ,,Doar pentru o binecuvântare de călătorie!’’, dar şi cu insistenţe deranjante din partea noastră, am ajuns în faţa uşii.
Mi s-a părut că a trecut o veşnicie până când creştinii care erau la Părintele au ieşit liniştiţi, luminoşi, fericiţi. Am intrat precipitaţi şi ne-am aşezat în genunchi la picioarele Părintelui care, pe scaunul său, ca un voievod din vremuri îndepărtate, parcă ne aştepta.

Gheorghe Calciu: "Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos"

Astăzi ne-am obişnuit cu toate ereziile. Aşa ne-am obişnuit cu ele, încât nu se mai tulbură nimeni de nici o erezie nouă care apare. Nu se mai tulbură nici de homosexuali, nu se mai tulbură nici de „Codul lui da Vinci”. Ne-am obişnuit cu răul.Aceasta este partea cea mai grea pentru societatea noastră. Ne-am obişnuit cu răul în aşa măsură, încât nu-l mai sesizăm.

 Aceasta a ajuns situaţia noastră morală, în momentul de faţă, în lume. Orice erezie care apare, în primul rând îşi câştigă prezenţa în cetate prin legea murdară a societăţii. Toate societăţile contemporane au legi murdare. Toate sunt antihristice, toate sunt pentru distrugerea morală, pentru izolarea individului, pentru dezbinarea lui, pentru a face din el un sclav, o rotiţă a Guvernului. Indiferent unde este, în cea mai mare democraţie!

Toate acestea, încet-încet ne-au obişnuit cu răul. Astăzi nimeni nu mai strigă că se întâmplă aşa sau că se întâmplă aşa, sau că Iisus este batjocorit, sau că toată credinţa noastră este transformată într-un fel de joc murdar. Creştinii sunt socotiţi înapoiaţi mintal fiindcă cred în Iisus Hristos. Nu avem altă credinţă, spun cei de azi, decât credinţa care este palpabilă: avem dreptul la bucuria vieţii acesteia, fără frâu!

Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu

duminică, 28 iulie 2013

Omagiu adus de presa ortodoxă rusă Părintelui Justin Pârvu

La 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu, stareţ al Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, unde mormântul sau a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi, presa ortodoxă de limbă rusă îi aduce un frumos omagiu, publicând ample materiale cu interviuri şi date biografice ale celui considerat unul din cei mai mari duhovnici români, 'un patriarh al monahismului jertfelnic românesc', care şi-a închinat întreaga viaţa neamului, ţării şi Ortodoxiei româneşti.
Sub titlul 'Dragostea toate le rabdă', publicaţia online pravoslavie.ru scrie că Părintele Justin Pârvu a fost foarte iubit şi venerat nu numai în toată România, ci şi dincolo de graniţele ei. Trecut prin încercări grele, el a rămas întotdeauna statornic în credinţă, pe care a aparat-o în toate vremurile - şi în timpul perioadei comuniste, dar şi în zilele noastre, când răul are efecte chiar mai devastatoare asupra minţii şi sufletului oamenilor, notează sursa citată. 

sâmbătă, 27 iulie 2013

Fotografia Sfântului Justin Pârvu a izvorât mir exact la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul

După atâtea rugăciuni făcute de fiii si fiicele sale duhovniceşti, dar mai ales datorită dragostei ce ne-o poartă, Sfântul Justin Pârvu a ţinut să ne transmita încă un semn că viaţa de apoi nu e doar o poveste şi, aşa cum spuneam după trecerea sa la Domnul, s-a întâlnit cu ceilalţi sfinţi ai neamului românesc şi cu unicul Dumnezeu - Hristos.

Aşa se face că, sâmbătă, la 40 de zile de la trecerea sa la Domnul, una dintre fotografiile aşezate în chilia sa de la Mănăstirea Paltin, a izvorât mir. Mai jos, mărturia integrala a maicilor de la Paltin.

Vlad HERMAN

Părintele Justin ne încredinţează de sfinţenia şi ocrotirea sa cerească

Ieri seară, în jurul orelor 23, aproape de ora la care Părintele a trecut la Domnul, chiar la împlinirea a 40 de zile de la adormirea sa, Părintele Justin ne-a mângâiat cu o minune, în chilia sfinţiei sale din mănăstirea de maici, unde a petrecut ultimii 3 ani din viaţă şi unde şi-a dat obştescul sfârşit. Chilia memorială a Părintelui a fost deschisă spre vizitare începând cu ziua de ieri, 25 iulie. Pe fotoliul Părintelui de unde obişnuia să miruiască pelerinii în ultimii ani de viaţă, este aşezat un tablou cu imaginea Părintelui Justin, în mărime naturală, binecuvântând credincioşii. Aseară, în timp ce un ieromonah şi câţiva credincioşi mireni se rugau în chilia părintelui, tabloul părintelui a izvorât mir din mâna cu care binecuvânta credincioşii.

Minunea s-a repetat şi a doua, zi, dimineaţa, în timp ce pelerinii vizitau chilia şi muzeul memorial închinat Părintelui Justin Pârvu. Aceştia nu doar că vizitau, ci zăboveau câteva minute rugându-se în genunchi în fața fotoliului unde părintele obişnuia să petreacă cea mai mare parte din zi, ascultând necazurile şi durerile oamenilor. Iar Părintele, parcă să ne încredinţeze că şi acum ne ascultă şi ne poate ajuta, ne-a trimis acest semn minunat spre credinţă şi mângâiere.

Sfinte Părinte Justin, roagă-te pentru noi, păcătoşii!

Sursa: Mănăstirea Paltin

vineri, 26 iulie 2013

O intamplare din temnita cu Parintele Arsenie Boca

Cativa ani mai tarziu, regimul cel nou l-a incoltit! Chiar daca el n-a facut nici un fel de politica. Spunea ca face politica Bibliei si a lui Dumnezeu. Dar ajuta pe toata lumea, cu atat mai mult pe oamenii napastuiti. Si cand a fost intrebat in ancheta daca i-a ajutat pe partizanii din Fagaras, el nu a spus nici da nici ba. Ca nu voia sa minta. Asa ca l-au aruncat in inchisoare.

Ce i s-a intamplat acolo mi-a povestit cu gura lui chiar Parintele Arsenie. Au trimis un ofiter si doi soldati ca sa-l dezbrace de sutana, dupa ce l-au arestat.

Părintele Arsenie Boca şi Evanghelia din Galaţi

În biserica Parohiei Făgăraş-Galaţi poate fi văzută şi sărutată o Sfântă Evanghelie a cărei ferecătură este lucrată de mâinile Părintelui Arsenie Boca. Pentru a afla povestea ei şi a unor vremuri crunte, de neînchipuit pentru cei care nu le-au trăit, părintele paroh Cornel Ursu ne-a oferit lucrarea doamnei Elena Manta, din care am extras un episod relatat de părintele Ioan Comşa, paroh între anii 1936-1978. Considerat de către Securitate ostil noului regim comunist, părintele Comşa era pus sub urmărire şi a fost ridicat de câteva ori. Una dintre arestări a avut loc în 1948. În relatarea ei apare întâlnirea cu Părintele Arsenie, pe care îl cunoştea din facultate, şi povestea Evangheliei.

„Dimineaţa am fost legaţi cu cătuşe şi sârmă ghimpată şi am fost duşi la Braşov, la Securitate, în vila „Popovici” şi ne-au băgat într-o cameră unde era o forfotă înspăimântătoare. Acolo era un dulap şi un oarecare a deschis uşa şi m-a băgat în acest dulap şi am simţit că mă sufoc. M-au scos afară înjurându-mă şi lovindu-mă. M-au băgat într-o celulă mică, încât nu puteai să stai decât în picioare, unde era un bec electric de mare voltaj care te orbea, umezeală, murdărie şi miros de urină. Acolo am fost ţinut, cred, patru zile, cu o bucată de pâine.

joi, 25 iulie 2013

Ioan Ianolide spune ADEVĂRUL despre "crimele" de la abator împotriva evreilor, puse în cârca legionarilor

În 1941 a fost un conflict între legionari şi mareşalul Antonescu, terminându-se cu victoria mareşalului. Eugen Cristescu (şeful Serviciului Secret în guvernarea Antonescu) a apelat din nou la Maiorul Magistrat (Aurel Munteanu, militar de carieră, implicat în toate crimele regimului carlist; în timpul guvernării Antonescu este numit comandant militar al Penitenciarului Aiud, cu misiunea de a distruge tineretul creştin întemniţat acolo), căci îi trebuiau acte de acuzare zdrobitoare. Nefiind mulţumit numai cu faptele – deşi au existat unele fapte regretabile, abuzive ori criminale – a înscenat pur şi simplu odioasa ucidere a treizeci de evrei, spânzuraţi, chipurile, de cârlige la abatorul din Bucureşti.

N-a existat de fapt această acţiune criminală, respingătoare şi hidoasă, dar Maiorul Magistrat a întocmit actele de acuzare pe baza unor fotografii trunchiate. În virtutea acestor „documente”, el a murdărit sufletul românescu cu o crimă abjectă şi a degradat justiţia cu o înscenare grosolană. Dar evreii ştiu bine că nu au existat crimele de la abator[1].

Pornit pe această pistă, Maiorul Magistrat a mai redactat un proces verbal fals, în care un biet ostaş român care a murit în flăcările unei maşini incendiate a fost prezentat ca o victimă peste care legionarii au turnat petrol şi i-au dat foc.

Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, ediţia a II-a îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, ed. Bonifaciu, Bucureşti, 2012, p. 36.  



[1] Alexandru Ghica, şeful Siguranţei Române de atunci, acuzat de „crima” petrecută la abator, a spus – şi era sincer – că n-a auzit de ea. Studiind dosarul, a constatat că nu conţinea fotografiile originale ale masacrului, ci doar copii – or, se ştie că o copie, spre deosebire de o fotografie originală, poate fi trunchiată şi măsluită după cum vrei. A cerut deci să se prezinte de către acuzare fotografiile originale, însă ele n-au apărut niciodată. Mai mult, în condiţiile puşcăriilor comuniste, unde conştiinţele au fost siluite decenii întregi, s-a aflat totul despre toţi şi despre toate, dar nimeni n-a suflat un cuvânt despre crimele din abator, deşi este cu neputinţă ca nimeni să nu fi ştiut de ele, căci doar trebuie să fi fost executate de o echipă de oameni, în mod public. Însuşi Eugen Cristescu, ajuns în temniţele comuniste, a mărturisit că el a înscenat aşa-zisele crime de la abator, precum şi arderea de viu a soldatului, pentru a-l determina pe Antonescu să rupă orice legătura cu legionarii şi să-i acorde lui depline puteri. Pentru a reuşi aceste înscenări a folosit semnătura căpitanului magistrat Aurel Munteanu. Această mărturisire este categorică, dar nu există document scris care s-o ateste, deci poate fi pusă la îndoială. O mărturie valoroasă aduce avocatul Petre Pandrea, care, făcând personal o ancheta la abator, a tras concluzia că aceste zise crime au fost o înscenare. Aşa-zisele crime de la abator continuă şi astăzi a fi speculate în mod incorect, pentru a distruge un episcop ortodox român (Valerian Trifa – n. ed.), acuzându-l pe el a fi făptaşul. Avem convingerea că n-au existat crimele de la abator. Crimele acestea apasă pământul românesc şi-i murdăresc cerul, de aceea trebuie spus adevărul.

Parintele Justin Parvu despre erezia ecumenismului: "Biserica Ortodoxa si Romano-Catolica nu sunt surori"

marți, 23 iulie 2013

Așa cum l-am cunoscut eu… scrisoare a doamnei Constanța Ianolide

Bună ziua. Salut pe cei de la Paris care au organizat colocviul pentru comemorarea soțului meu, Ioan Ianolide. Aș dori să vă citesc câteva date, cum l-am cunoscut și sumar, așa, din viața petrecută împreună.
Mă reîntorc cu ani în urmă, respectiv la 2 martie 1965, când Ioan Ianolide a venit la noi să o viziteze pe mama mea, Penelope, pe care o cunoscuse cu câteva luni în urmă când a venit la noi în casă să-i mulțumească domnișoarei Marioara, profesoara de gimnastică medicală care, la Spitalul nr. 9, l-a îngrijit pentru recuperare motorie.
Așa m-a cunoscut și pe mine. A fost o vizită de câteva ore și a doua zi a vrut să stea de vorbă cu mine. Ne-am plimbat în parcul Herăstrău și mi-a spus că vrea să se căsătorească cu mine, căci atunci când a intrat în casă și a dat cu ochii de mine, o voce i-a spus: Asta e!
Pe moment am fost descumpănită. Și i-am spus: dumneata ești prea celest și eu prea pământeană. La care el a spus că tocmai de aceea are nevoie de mine.
Nu i-am dat niciun răspuns, dar l-am simțit ca un naufragiat care cere ajutor.
După două zile, el a plecat la Dobrotești, județul Teleorman, unde se afla familia lui. Pe data de 9 martie am primit de la el o scrisoare prin care mă invita la ei deoarece familia dorea să mă cunoască. Am acceptat invitația și m-am dus. Când i-am întâlnit, parcă îi cunoșteam de când lumea. Pe data de 14 martie tatăl lui ne-a logodit, eu am revenit la București a doua zi și după trei zile a venit și el la mine. Am depus actele pentru căsătorie și pe data de 7 aprilie 1965 am avut cununia civilă în București și pe 30 aprilie cununia religioasă la Dobrotești.

Parintele Arsenie Papacioc despre copii

De se sufera copii, parinte? De ce se imbolnavesc copiii mici, de ce copii de 3-4 ani sunt bolnavi de cancer?

  • Va intreb si eu: De ce?".

    Nu stiti raspunsul...
  • Stie Dumnezeu de ce, ca sunt cu rost mare. Faptele parintilor, neastamparul lor, se rasfrang asupra copiilor. Parintii care au facut impreunari nepermise, au facut o serie intreaga de lucruri de paganism, pentru ca nu se casatoresc pentru scopuri inalte, ci pentru placeri. Dar placerile nu sunt scopuri, sunt conventionalitati. Scopul este stimularea continua reciproca pentru mantuirea sufletelor. Pentru ca, uite, se casatoresc sau, mai bine zis, se impreuna, si raman insarcinate, si zamislesc copii in posturi, in astea, toate sunt niste randuieli care nu trebuie incalcate. Rabda Dumnezeu, se mai poate face si exista ingaduinta, ca cei mai multi copii sunt sanatosi, dar se nasc si malformati. Pentru pacatele parintilor.
  • Starețul Efrem Vatopedinul - Sfaturi pentru soţi

    Arhimandritul Efrem, stareţul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Athos 
    ARHIM. EFREM: Soţii ortodocşi trebuie să fie conştienţi de faptul că amândoi se împărtăşesc de păcat şi de greşeli. Trebuie însă ca la baza familiei să fie o comuniune în Hristos prin taina Bisericii – este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. Nu cred că este posibilă vreo căsătorie fără acordul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu doreşte unirea a doi tineri, căsătoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori rămân necăsătoriţi şi astfel nu se mai ajunge la taina căsătoriei. Dacă se ajunge însă la căsătorie înseamnă că aceasta este acceptată de Dumnezeu – fie că unirea este bine-plăcută Lui, fie că este doar acceptată. De aceea, conştienţi de aceasta, soţii trebuie să se tolereze, să fie îngăduitori unul cu celălalt. Iar seara trebuie să discute despre întâmplările din timpul zilei, dând fiecare explicaţii pentru a nu exista neînţelegeri.
    Soţul trebuie neapărat să dovedească în mod practic soţiei că o iubeşte. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului, doreşte ca acesta să-i aparţină în întregime. Mai mult, femeia devine invidioasă chiar dacă soţul arată dragoste mamei lui. Dacă îi spui: „Bine, dar este mama lui care l-a născut, l-a crescut, i-a fost alături atâţia anii” ea răspunde: „Da, dar o iubeşte pe ea mai mult decât pe mine!”. Toate femeile asta răspund. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viaţă nu avem experienţa femeilor, însă epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvăluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care îl constatăm este acela că femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

    Teofil Părăian: "Rugăciunea minții curățește gândul"

    Gândurile cele rele nu pot fi înlăturate decât prin gânduri bune, şi de aceea părinţii cei duhovniceşti au rânduit o rugăciune scurtă care se repetă mereu în minte, este vorba de rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“, rugăciune care nu are un regim anume, ci se poate face oriunde şi oricând, în orice ar ii cineva, chiar şi culcat în pat şi mai ales noaptea, când te trezeşti din somn, poţi să-ţi alegi poziţia cea mai comodă şi să zici cuvântul gândit „Doamne, lisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul“.
    Când se realizează rugăciunea aceasta în înţelesul că se îndeseşte rugăciunea, se înmulţeşte rugăciunea, atunci ai totdeauna un gând paravan, de care se lovesc şi prin care se risipesc gândurile cele rele.

    luni, 22 iulie 2013

    Obscenitatea ca o stare normală

    Într-o societate bolnavă care promovează anormalul ca normal, imaginea care se cere, indirect, de către "publicul" însetat după plăcerile trupeşti şi lumeşti, este tocmai goliciunea. O vedem promovată în toată mass-media şi spaţiul public, într-un bombardament continuu fără de care o parte din "civilizaţii" veacului nu s-ar putea îmbuiba la fel, pe seama "prostimii".

    NEsimţirea şi lipsa bunului simţ se propagă cu o putere năucitoare în special în rândul tineretului lipsit de o minimă educaţie, mai ales duhovnicească (căci, în fond, educaţia nu înseamnă numai note de 9 şi 10 la şcoală), tineret care preferă să-şi irosească vlaga şi nopţile prin discotecile cele "dătătoare" de mareee "rang social", iar nu două ore la întâlnirea cu Dumnezeu şi ale Sale daruri de la Sfânta Liturghie, că ăsta e doar un obicei deja "medieval" (aşa cum le-au spus "învăţaţii" şi pseudo modele veacului).

    Aşa se face că această categorie a ajuns să se dezbrace pe Internet (despre limbaj ce să mai zici?!), şi mă refer aici la cei care îşi expun trupurile pe Facebook, (că doar sânii şi muşchii fac legea) ca să poată urca şi mai mult pe "scara socială" imaginară creată din fantasmele şi alienarea provocată de anormalul ca o stare normală. În toată această stare NEsimţită, inocenţa, corectitudinea, îmbrăcămintea NEsumară, înfrânarea, seriozitatea, neacceptarea tuturor "bunătăţilor" lumeşti, bunul simţ şi altele, sunt considerate a fi nişte principii învechite sau, cel mult, un mod de viaţă al "pocăiţilor" (ca şi cum pocăinţa se poate face doar prin "transferul" la vreo sectă).

    În final, redau câteva cuvinte extraordinare şi elocvente ale Fericitului Filothei Zervakos, sfântul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina, despre boala de care am vorbit mai sus, fără însă a-i exclude pe bărbaţi de la toate aceste devieri "feminine" ce urmează a fi prezentate, bărbaţii fiind, de altfel, principalii vinovaţi.

    “Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul.

    Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii.

    Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

    Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. (din “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2007)

    Vlad HERMAN

    duminică, 21 iulie 2013

    Sântul Ilie și soldatul ce înjura de cele sfinte

    Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit de minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit să păzească cazarma. I-am spus că nu am auzit-o și i-am cerut să mi-o spună, ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.
    Un soldat era staționat să păzească o baracă și la miezul nopții a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. Soldatul a strigat: „Stai!” dar din nou, a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară a strigat: „Stai! Cine-i acolo?” Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi, forțat să spună: „Stai sau trag!”

    joi, 18 iulie 2013

    "Hai noroc!" - O salutare idolatră

    În anul 1996 într-o tabără studenţească (A.S.C.O.R) a venit, la un moment dat, cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi o demonizată. În grupul de studenţi în care se afla şi ea, a strănutat cineva. Un coleg i-a urat Noroc. Şi atunci demonul din cea care era demonizată cu o voce grohăită a spus: “Aşa ne salutăm noi diavolii în iad: Hai noroc!”.

    Bun şi frumos lucru, şi multă bucurie este în sufletele noastre când doi credincioşi ortodocşi se întâlnesc şi se salută creştineşte cu formula: ”Doamne ajută!”. Şi mult ne va ajuta Dumnezeu dacă zicem aşa pentru că două nume sunt legate de persoană: Doamne şi diavolul. Fiindcă: “Dumnezeu este duh”(Ioan 4:24), fiind infinit (deci pretutindeni) , aşa, când spunem Doamne a şi venit şi ne va ajuta în toată ziua şi în tot lucrul, când drăcuim îl invocăm pe satana care vine şi el la fel de repede , însă acesta ne va da necazuri şi supărări.

    În primele veacuri creştinii se salutau zicând: primul “SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL”(vezi Psalmul 69) iar celălalt răspundea cu “ÎN VECI. AMIN!”. Vai cât de frumos! Căci, în adevăr lui Dumnezeu I se cuvine să fie slăvit în veci. Amin!

    Sursa: Ascor Brasov

    Troparul Sfantului Valeriu Gafencu cantat la Tg. Ocna de o parte din obstea de la Petru Voda si Ioan Chertitie (5 sept. 2011)

    Monahul Teodot, la conferința Sfinții Închisorilor, Bacău, 23 aprilie 2013

    miercuri, 17 iulie 2013

    Părintele Justin Parvu depre Rugăciunea inimii

    Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… 

    Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. 

    Jurnalul National despre Arsenie Boca, "Sfântul de la Sâmbăta de Sus"

    Avea doar putin peste 30 de ani si era deja slavit ca un sfânt în viata. Mii de credinciosi asaltau Mănăstirea Brancoveanu de la Sâmbăta de Sus (Fagaras), unde Părintele Arsenie Boca era staret, pentru a-i cere cuvânt de folos.
    Vorba sa era apa vie pentru cei curati si bici pentru păcătosi. Cunostea oamenii dintr-o privire. Printesa Ileana a României il invita periodic la Castelul Bran să tina conferinte inaltei societati. Predicile sale erau impletiri savante intre stiinta si teologie.
    Ortodocsii, mai cu seama cei din Ardeal, cred ca Părintele Arsenie era vizionar si facea minuni.
    CĂLUGĂRUL REVOLUTIONAR. Popularitatea Părintelui Arsenie Boca a pus pe jar regimul comunist. Călugărul care alterna tacerile prapastioase si cu vorbele memorabile putea declansa oricând o razmerita. In dosarul sau de urmarire informativa intocmit de Securitate scrie: "(...) Arsenie Boca are o influenta foarte mare asupra credinciosilor, practicând în masa misticismul religios. (...) Călugărul Arsenie Boca, cu ocazia marturisirilor ce le face diferitelor persoane, ii indeamna sa creada mai departe în Dumnezeu si să duca lupta impotriva celor fără Dumnezeu, adică impotriva comunistilor".
    Securitatea avea informatii ca Părintele Arsenie ii ajuta pe partizanii din Muntii Fagarasului, dar nu a reusit să dovedeasca nimic. Autoritatile s-au mai calmat când a fost mutat la Mănăstirea Prislop (Hateg). Dar multimea a inceput sa-l caute si acolo.
    Părintele si-a vândut casa părinteasca, pentru a repara si imbunatati mănăstirea. In ianuarie 1951 a fost arestat pentru ca il adapostise un timp pe călugărul Leonida Plămădeală (astazi, IPS Mitropolit al Ardealului), care era condamnat în lipsă la sapte ani de inchisoare politica. Părintele Arsenie a fost condamnat la doi ani de inchisoare, pe care i-a executat, parte din ei la Canal.

    Virgiliu Gheorghe despre "sofismul fructului oprit"

    Fragment audio din cartea „Efectele televiziunii asupra mintii umane" scrisa de Virgiliu Gheorghe

    Părintele Amfilohie Brânză: "Nu ne mântuim numai prin fapte bune, ci şi prin răbdarea scârbelor, a nedreptăţilor"

    "Nu ne mântuim numai prin fapte bune, ci şi prin răbdarea scârbelor, a nevoilor, a nedreptăţilor, a necazurilor, iată prin ce este superior creştinismul, pentru că în astfel de situaţii nu te intimidezi, nu te lepezi, nu înjuri, nu drăcui, ci rămâi statorinic. Ştie Dumnezeu, care toate Le-a făcut cu înţelepciune, ştie de ce le slobozeşte".

    Fragment dintr-o predică susţinută pe 28 martie 2012

    marți, 16 iulie 2013

    Părintele Amfilohie: "Vă sfătuiesc să puneţi mâna să citiţi vieţile sfinţilor şi vieţile eroilor creştini"

    Vă sfătuiesc să puneţi mâna să citiţi vieţile sfinţilor şi vieţile eroilor creştini, de aici vă veţi trage învăţătura şi puterea de viaţă ca să străpungeţi vremurile în care trăim. Fără o astfel de călăuză creştină, care dă o putere dumnezeiască de a rezista, nu putem să învingem.

    Vă îndemn, cu toată seriozitatea până nu ne ofilim de tot, să vă reaprindeţi dinăuntru ceea ce este putere sufletească, demnitate de conştiinţă, forţă de rugăciune, ceea ce înseamnă putere de iubire, de creaţie, de muncă. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

    Fragment dintr-o predică susţinută în iulie 2006

    luni, 15 iulie 2013

    Parintele Justin Parvu, pentru Jurnalul National: "Libertatea nebuna i-a stricat pe români"

    "Libertatea nebuna i-a stricat pe români"
    Părintele Iustin este frământat în ultimii ani tot mai mult de descrestinarea românilor. El ia "pulsul" natiunii în scaunul de spovedanie. Am incercat să aflam cum ii vede Sfintia Sa pe români.
    · Întrebare: Părinte, cum sunt asta zi românii ortodocsi fata de până în 1989?
    In ultimii ani, românii s-au mai stricat, s-au lasat în voia unei libertati nebune, care-i duce la atitudini necrestinesti sau chiar anticrestine. Omul românesc si-a pierdut reperele si a rasturnat scara de valori. De fapt era pe undeva de asteptat, după 50 de ani de comunism.
    · De ce erau mai buni crestini românii în regimul comunist ?
    Se stie ca atunci când e persecutat omul e mai credincios, isi da mai repede seama ca nadejdea o gasesti numai la Dumnezeu.
    · De ce spuneti ca românii sunt mai nepasatori azi din punct de vedere religios?
    Pentru ca multi dintre cei care merg la biserica o fac numai formal, fără sa-si plânga păcatele si fără sa caute indreptarea cu adevărat. De pilda, când vin la biserica de Inviere, multi se limiteaza la a-si sfinti ouale rosii si cozonacii si să ia lumina; apoi pleaca înainte de sfârsitul slujbei. Nu inteleg nimic din aceasta sărbătoare si nici sufletele lor nu se bucura intr-adevăr.
    · Este mai greu acum să fii duhovnic?
    Harul duhovnicului este azi puterea de a rezista suvoiului urias de păcate care vine inspre el prin gurile credinciosilor. Afli atatea grozavii ca obosesti si apoi devii insensibil. In ciuda acestora, trebuie sa-ti pastrezi echilibrul si să lucrezi asupra oamenilor cu aceeasi puritate a duhului sfânt.

    duminică, 14 iulie 2013

    Viata Parintelui Lavrentie Sovre, nascut in Maramures

    Renumit pentru calitatile sale duhovnicesti si pentru puterea rugaciunii sale, Parintele Lavrentie de la Manastirea Frasinei a fost toata viata smerit. La inmormantarea sa au participat trei episcopi, multi preoti si o multime de mireni.
    "Acolo, stand la slujba sfintei Liturghii, am avut bucuria sa-l vad pe Parintele Lavrentie in Sfantul Altar. Parul si barba erau de un alb imaculat si era de o seriozitate vizibila. Fata sa exprima bunavointa si dragoste. (...) Am avut surpriza sa observ ca era bolnav cu picioarele, caci si le misca greu, aproape tarandu-si-le. (...) M-a intrebat: "Ai un leac pentru lene, ca eu nu mai pot de ea?"", spune unul dintre ucenicii duhovnicului, autorul cartii "Parintele Lavrentie, Omul lui Dumnezeu".

    Parintele Arsenie Papacioc despre fraza "crede si nu cerceta"

    Papacioc: Asta nu este în crestinism! Nu este în crestinism asa ceva, au făcut-o oamenii. E bine să crezi si apoi să cercetezi, dar nu e o porunca anume "crede si nu cerceta"… Crede si cerceteaza! Fetita scumpa, va jucati cu lucrurile astea, Doamne fereste! Va spun, un frate al meu care a fost impuscat, baiat destept, dar care nu credea în Dumnezeu până la varsta asta, stiti, până în 18 ani, a fost prins de o ploaie în câmp, cu niste trasnete. Si, ca să scape, a inceput să zica "Doamne ajuta!".

     N-a patit nimic si a constatat "A, deci exista!". L-a surprins. E în firea noastra asta, dar sunt niste lucruri asa de importante, încât depasesc orice logica si chiar si, în sfârsit, ratiunea asta, care tot de Dumnezeu e data. Dar tot cu o marginire ne e data.

    Fragment dintr-un interviu postat in Jurnalul National

    Dan Lucinescu cu Parintele Justin Parvu, la manastirea Petru Voda

    Pr. Ioanichie Balan in vizita la Pr. Iustin Parvu

    Dr. Christa Todea Gross despre vaccinul antipneumococic: "O luptă cu morile de vânt"

    Cu ajutorul vaccinurilor antipneumococic, Hib și antimeningococic, se dorește o reducere a cazurilor de otite, pneumonii și meningite date de aceste bacterii. De ce acest lucru nu este altceva decât o luptă cu morile de vânt?
    Pneumococul, alături de meningococ și Hib (Haemophilus influenza), sunt microorganisme care se află în mod obișnuit pe suprafața mucoaselor din organismul nostru, fără a ne îmbolnăvi. Doar în anumite condiții, ele devin patogene pentru om, provocând infecții. Toate aceste infecții sunt tratabile cu ajutorul antibioticelor. [1]
    Din cauza vaccinurilor dar și a abuzului de antibiotice (recunoscut de altfel de către lumea medicală), s-a modificat mult în ultimii ani etiologia otitelor, pneumoniilor și a menigitelor.  Locul agenților patogeni care le provocau a fost luat de către alții. Cu toate că a fost introdus vaccinul Hib iar apoi cel antipneumococic (în țările din Occident iar anul acesta va fi introdus și în România), nu a scăzut deloc incidența meningitelor bacteriene. La fel s-a întâmplat cu otitele și pneumoniile. Astfel, meningita bacteriană nu mai este provocată atât de frecvent de către meningococ și pneumococ, cum era până acum, ci tot mai des de către Borrelia burgdorferi (9,4%), streptococ (8%), stafilococ (4,5%), Listeria monocytogenes (8,9%), Escherichia coli (1,3%), de alte microorganisme în 8,9% iar  în 21,9% din cazuri de către agenți patogeni necunoscuți. Sistemul imun al persoanelor vaccinate este suprasolicitat, ceea ce duce inevitabil la tot mai multe infecții bacteriene. Vaccinurile pot provoca o leziune a barierei hematoencefalice la sugar și copilul mic, ceea ce explică de ce aceștia sunt expuși la un mare risc de a face meningite bacteriene.[2]
    S-a constatat că, copiii nevaccinați fac doar rar infecții bacteriene, folosesc rar antibiotice și nu suferă de meningite bacteriene.   Dacă se renunță de tot la vaccinuri, nu sunt necesare nici aceste 3 vaccinuri. [3]

    sâmbătă, 13 iulie 2013

    Parintele Arsenie Boca despre cum aprinde Dumnezeu candela si lumineaza toata viata noastra

    Cand cineva se ‘incumeta’ sa se lase in conducerea Providentei, printr-un elan de iubire de Dumnezeu, adica sa-si depaseasca constient conditia sa umana – sub actiunea Harului de sus, bineinteles -, poate vedea inca de aici arvuna desavarsirii sale, intr-un sentiment de liberare, ca o inviere din morti. Timpul, cauzalitatea, lumea, viata si toate vamile cunoasterii, pline de chinul contrazicerilor, raman la pamant, ca o gaoace de ou cand iese din ea un pui viu, sau cand iese dintr-o omida paroasa – trecuta aparent prin moartea unei crisalide -, iese si zboara un fluture, in culorile curcubelui. Asa suntem si noi in conditiile vietii acesteia, o candela cu untdelemn si fitil, dar inca neaprinsa. 

    Părintele Justin Pârvu despre Părintele Arsenie Boca

    Cuvintele rostite de Parintele Justin Parvu despre Parintele Arsenie Boca, asa cum apar in cartea “Despre indumnezeirea omului prin Har“, vol. I, pag. 240, Ed. Credinta Stramoseasca, 2005

    Preluare de pe blogul Anomismia



    Ce se afla in mod real in vaccinuri?

    Preluare dupa Viata in verde viu
    Te-ai intrebat vreodata ce este in mod real in vaccinuri? Potrivit paginii despre aditivii vaccinurilor, pagina de informare apartinand Centrelor SUA pentru Controlul Bolilor, toate ingredientele urmatoare sunt utilizate ca aditivi ai vaccinurilor:
    Aluminiu – un metal usor care provoaca dement si boala Alzheimer. Nu ar trebui niciodata sa iti injectezi aluminiu.
    Antibiotice – substante chimice care favorizeaza aparitia supermicrobilor, care sunt tulpini mortale de bacterii rezistente la antibiotice, si care omoara zeci de mii de americani in fiecare an.

    Parastasul de 20 de zile al Părintelui Justin la mănăstirea Poarta Albă

    Nr 54 Familia Ortodoxă

    Nr 54 Familia Ortodoxă - Iulie 2013 Parintele Iustin Pârvu, Şcoala familiei şi şcoala suferinţei

    Ultima întâlnire: Părintele Amfilohie către Justin Pârvu: „Vă iubim, Părinte Justin!”

    Interviu realizat de maicile de la Diaconeşti cu Parintele Amfilohie Branza, publicat în revista Atitudini, iulie 2013

    Părinte Amfilohie, ce ne puteţi spune acum, la trecerea la cele veşnice a părintelui nostru?

    Că părintele a iubit cu adevărat. A suferit cu adevărat şi a iertat cu adevărat. Lucru care mă face să cred că vorbele lui adevăra au fost, iar faptele sale izvorâte din această dragoste de esenţă nemuritoare vor trăi după el şi vor birui.

    Ce v-a impresionat cel mai mult la Părintele Justin?

    Această putere de iubire a sa, sub iradierea căreia străluceau şi celelalte virtuţi ale lui - rugăciunea din inimă, lacrimile, sacrificiul pentru aproapele, bunătatea, blândeţea, îndelunga-răbdare, mila - şi prin care a putut înfrunta prigoane, închisori, pribegii, fără a se clinti în credinţă.

    Ca ucenic al părintelui, ce simţeaţi în prejma sa?

    Că am greşit de multe ori faţă de sfinţia sa! Că eram tare departe de a fi ucenic, de a mă numi călugăr!...

    vineri, 12 iulie 2013

    Nicolae Steinhardt despre legionari: "N-a fost cameră în care tinerii - şi mai ales legionarii - să nu-mi vie în ajutor"

    "Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii. Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit! Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse, dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată! Pentru că n-au cunoscut ranchiunele, prejudecăţile şi duşmăniile generaţiei mai vechi! Pentru că erau mai puţin obsedaţi cu acreli şi răbufniri, mai puţin încărcaţi de anexele trecerii timpului: sluţenii, eşecuri, dezamăgiri, confirmând astfel teoria lui Robert Brasilach după care e bine să mori înainte de a te fi pângărit mersul înnoroiat al anilor! Nu ştiu. Au fost mai buni.

    N-a fost cameră în care tinerii - şi mai ales legionarii - să nu-mi vie în ajutor şi să nu-mi dea ”cafeaua” de dimineaţă şi feliuţa bisăptămânală de pâine - odoare fără preţ pentru un bolnav de intestine în schimbul ciorbei de murături putrede, al fasolei negătite, al cartofilor fierţi cu coajă şi pământ cu tot ori al verzei crude, la care şi lighioanele s-ar uita cu silă - singurele alimente ce le puteam oferi.

    joi, 11 iulie 2013

    Parintele Amfilohie Brânză, in revista Familia Ortodoxă, despre Justin Pârvu: "O candelă în întunericul acestui veac"

    Ieromonahul Amfilohie (Brânză), Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Diaconeşti

    „Ne simţeam şi noi datori să suferim împreună cu el”

    - Părinte Amfilohie, ce v-a impresionat cel mai mult la Părintele Iustin?

    - Faptul că el a căutat să transpună credinţa în faptă, să o trăiască în modul în care Scriptura ne cere să biruim lumea. A fost un om care a biruit lumea cu puterea credinţei în Hristos. În preajma lui am simţit o putere duhovnicească deosebită, care trezea în om conştiinţa că nu poate trăi fără un ideal. Întotdeauna îţi puneai probleme esenţiale de viaţă în dialogul cu Părintele Iustin: Ce urmăreşti? Unde eşti? Către ce te îndrepţi? Şi asta l-a făcut să fie pentru noi, şi pentru întreaga Biserică, un mare animator, care s-a silit să pună în tiparele marilor înfăptuiri puterea credinţei. A fost omul care a înţeles revigorarea neamului şi a societăţii (care se află astăzi într-un haos şi un dezechilibru evident) prin faptele credinţei.

    A aparut revista Familia Ortodoxa, iulie 2013


    Maicile de Petru Vodă - Cântări la Praznicul Sfinților Români

    miercuri, 10 iulie 2013

    Gazeta de Maramures: Sfântul Închisorilor, martirizat de frica unor marionete politice

    de Mircea CRISAN si Ioana LUCACEL

    Memoria uneia dintre cele mai luminoase figuri ale închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu, este călcată în picioare de o mână de aleşi care se tem mai rău de partid decât de Dumnezeu şi de istorie. După ce, în urmă cu o lună, Consiliul Local Târgu Ocna a decis ca Sfântul Închisorilor să-şi păstreze titlul de cetăţean de onoare, săptămâna trecută acelaşi consiliu a votat retragerea titlului I Proiectul de hotărâre a fost introdus în şedinţă mişeleşte, chiar înainte de dezbatere. Aleşii locali din Târgu Ocna recunosc că au cedat din cauza presiunilor politice, pentru că altfel îşi pierdeau funcţia.

    Guvernul a dovedit că se crede deasupra lui Dumnezeu şi a oamenilor! Printr-un act de o mişelie şi o laşitate grosolană, săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Ocna i-a retras titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu. “Cetăţeanul de onoare al Neamului” este dezonorat de o mână de aleşi laşi şi oportunişti, care sacrifică istoria de dragul unui amărât de fotoliu de consilier local. Acelaşi Consiliu Local, în urmă cu nicio lună, a decis menţinerea titlului. Ce s-a schimbat între timp? Au crescut presiunile politice. Aleşii recunosc că dacă nu votau cum li s-a cerut, şi-ar fi pierdut funcţia. Altfel spus, onoarea, dragostea de Dumnezeu şi de Neam a devenit, oficial, incompatibilă cu statutul de consilier local. Tocmai în timp ce românii îl conduceau pe ultimul drum pe Duhovnicul Neamului, părintele Justin Pârvu, la Târgu Ocna se ţesea o acţiune mişelească, menită să “martirizeze” un simbol, un erou şi un sfânt al acestui Neam: Valeriu Gafencu.

    JAPONIA RETRAGE SPRIJINUL PENTRU VACCINURILE HPV DIN CAUZA EFECTELOR SECUNDARE DE INFERTILITATE

    Ministerul Sănătății, Muncii și Bunăstării din Japonia vorbește deschis despre efectele secundare distructive care provin de la popularele vaccinuri HPV, promovate în întreaga lume, Gardasil și Cervarix. Gardasil este produs de Merck și Cervarix este fabricat de GlaxoSmithKline.

    La această dată, aproximativ 3.280.000 de japonezi au fost inoculaţi cu aceste vaccinuri HPV. Până în prezent, 1968 de cazuri adverse au fost declarate guvernului japonez, care menţionează efecte medicale secundare severe.Japonezii raportează efecte secundare, de la “durere pe termen lung și amorțeală la infertilitate și paralizie.”

     În urma acestor plângeri, guvernul japonez a decis să-și retragă sprijinul pentru aceste inoculări HPV foarte mult promovate și controversate.

    Sursa: Natural News

    luni, 8 iulie 2013

    O minune de la Manastirea Rohia

    "O minune de la Manastirea Rohia", de Prof. Dr. NUŢU ROŞCA

    Minuni vii - prefaţă de Danion Vasile

    Nuţu Roşca. Ce vă spune acest nume? Nimic. E doar autorul broşurii de faţă. Un om care vrea să dea mărturie despre o minune care i s-a întâmplat. Poate vă va şoca ceea ce spun, dar sunt convins că, dacă Nuţu Roşca ar fi fost grec sau rus, s-ar fi scris multe articole despre minunea pe care a trăit-o. Am fi avut poate o carte întreagă pe această temă.

    Dar noi, românii, nu ştim să punem în valoare lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu în vieţile noastre. Aşa cum nu ştim să ne cinstim nici sfinţii. Zeci de cuvioşi români, zeci de noi mucenici, sfinţi ai închisorilor, Îl slăvesc pe Dumnezeu împreună cu toţi sfinţii. Şi noi nu ne ostenim să aflăm vieţile lor, nevoinţele lor. Tot aşa cum nu ne interesează nici minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în zilele noastre. Nu este de mirare că Nuţu Roşca este un străin pentru fiecare din noi.

    Romania e a ta! Manastirea Dumbrava, locul unde copiii pierduti de stat sunt salvati de oameni mari

    Sfinti români


    duminică, 7 iulie 2013

    Predica a Parintelui Amfilohie Branza in Duminica Sfintilor Romani (2005)

    Parintele Amfilohie -Predica la duminica tuturor Sfintilor Romani, Manastirea Diaconesti, 3 iulie 2005.
     

    Sfinţii Închisorilor, pomeniţi la Biserica Soborul Sfinţilor 12 Apostoli Baia Mare

    La finalul Sfintei Liturghii din duminica Sfinţilor Români desfăşurată la Parohia Ortodoxă Soborul Sfinţilor 12 Apostoli Baia Mare, unul dintre preoţii care slujeşte la această biserică, Milan Bălan, a vorbit în predica sa despre sfinţii şi eroii neamului românesc de la formarea sa şi până astăzi, dându-i ca model de viaţă, alături de Hristos.

    Deşi nu sunt deocamdată trecuţi în calendar, el i-a pomenit şi pe Sfinţii Închisorilor comuniste.

    Vlad HERMAN

    Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat pe 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa Rusalii sa fie numita "Duminica Sfintilor Romani". In sedinta din 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a inceput canonizarea sfintilor de origine romaneasca.

    Sfinti Romani canonizati in anii 1950-1956

    sâmbătă, 6 iulie 2013

    O nouă întâmplare minunată la mormântul Părintelui Arsenie Boca – Ce a păţit un tânăr necredincios

    O tânără care se mărturiseşte la mine a fost însoţită de un tânăr necredincios până la Prislop, că era şi el curios ce e pe acolo. Şi fata s-a întâlnit cu nişte colegi, au cumpărat cărţi despre Părintele, le-au împărţit între ei, s-au închinat aceia la mormânt şi s-au rugat.

    Şi după asta, i-a spus fata prietenului cu care venise: „Hai să te închini şi tu!”. La care tânărul a răspuns nervos că el nu e nebun să se închine la cruci şi la morminte. Şi au plecat cu maşina. Au mers vreo trei ore şi jumătate şi cum s-au învârtit, cum au făcut, că tot în curtea mănăstirii au ajuns. Apoi fata, având şi ea carne de şofer, a luat volanul. S-au mai învârtit încă o oră şi jumătate şi tot în curtea mănăstirii au ajuns. Atunci băiatul acela s-a dat jos din maşină, s-a dus, s-a închinat şi după aceea au mers ca vântul până la Bucureşti. E întâmplare de anul acesta, m-a sunat fata aproape de miezul nopţii, ca să-mi spună ce au păţit.

    Fragment dintr-un interviu cu Părintele Pantelimon Munteanu (ucenic al Părintelui Arsenie Boca), din 14 august 2012, publicat în cartea Părintele Arsenie Boca, Taina Căsătoriei – Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor, Editura Cristimpuri, 2012

    vineri, 5 iulie 2013

    Parintele Arsenie Papacioc despre rolul femeii si a barbatului in casnicie

    Parintele Ilie Cleopa despre cate nume se pun la botez: "Nu se pun două nume la botez în veac"

    - Se pot pune două nume la botez?
    - Nu se pun două nume la botez în veac. Numai unul şi ortodox! Niciodată să nu puneţi două nume la copii. Unul şi ortodox! Că părticica este pentru un suflet, nu pentru două. Aşa este!
    Mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce! Aşa să vă văd în rai, mamă, pe toţi! Pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci! Toti să vă bucuraţi în grădinile Raiului! Toţi, mamă!
    Dacă aş avea eu un sac mare, să vă pun într-un sac, să pot să vă dau drumul în grădinile Raiului... Acolo! Ştiţi voi cât de frumos este acolo? Vai de mine! Auzi ce spune Apostolul Pavel: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.

    Parintele Justin Parvu pe patul mortii: "Mai sunt 12 luni de libertate şi vine urgie"


    Cuviosul Justin de la Petru Vodă – sfântul care va încălzi inima poporului român. Jurnalul suferinţei şi ultima profeţie

    de Monahia Fotini

    Şi s-a dus lumina noastră, s-a furat nădejdea noastră. Moartea a furat-o pe ea. O, lucruri nefireşti şi negrăite, pline de durere şi de tânguire! Cum a murit cel ce a înviat sufletele noastre din moartea păcatelor? Cum a încetat să bată inima celui ce bătea în pieptul unui neam întreg? Cum te vom îngropa, Părinte? Cum să îţi îngropăm zâmbetul cald şi mâinile care au binecuvântat creştetele noastre? Cum să îţi închidem ochii dulci cu care ne înconjurai pe noi şi gura ta cea grăitoare de adevăr? Cu ce mâni ne vom atinge de trupul tău curat de patimi? Sau cu ce cântări vom cânta ducerea ta dintre noi, Părinte, cel care ne-ai încântat inimile şi ne-ai alinat durerile? Ce limbă va putea grăi tainele şi minunile tale? Ce minte le va cuprinde pe ele? Cum ai apus, lumina sufletelor noastre?

    Acestea erau gândurile şi simţirile ce năpădeau inimile noastre, ale celor câţiva ucenici şi câteva cadre medicale, ce stăteam cu frică şi cutremur la căpătâiul Părintelui nostru iubit. Răsuflarea din ce în ce mai greoaie, aparatele ţiuind din ce în ce mai des, aşteptam cu toţii cu frică şi cu cutremur clipa despărţirii. O clipă de coşmar ce parcă nu ne venea să credem că o trăim. Mă rugam încă să fie doar un vis.

    Începutul Golgotei

    Primele semne ale bolii

    miercuri, 3 iulie 2013

    Virgiliu Gheorghe la Alba Iulia: “Nu lăsați copiii la TV pentru ca veți avea niște copii tâmpiți! Le va lipsi motivația”

    Biofizicianul Virgiliu Gheorghe a ținut recent la Alba Iulia o conferință, la invitația Arhiepiscopiei Ortodoxe, cu tema: ”Efectele televiziunii aspura minții umane – despre creșterea copiilor in lumea de azi”.
    “ Nu lasati copiii la TV pentru ca veţi avea niste copii tâmpiti! Le va lipsi motivaţia! Vor resimti lipsa de sens!”.
    Televizorul, internetul si  jocurile pe calculator nu ne mai dau răgazul reflecției. Nu mai avem timp să ne dumirim și să înțelegem ce se întamplă și care sunt intențiile din spatele mesajelor care ni se transmit.
    Profesorul a explicat pe înțelesul tuturor cum funcționează sistemul nostru cognitiv (mintea umană). Orice imagine pe care o vedem are un cadru (ex: malul mării,) niște personaje (ex: 2 tineri) și anumite comportamente care răzbat din imagini.

    Sf. Nicolae Velimirovici: De ce atâta lume nu ţine post?

    De ce atâta lume nu ţine post ?, vă întrebaţi. Fiindcă nu cunoaşte roadele postului. Instituţiile sanitare din ţara noastră ar trebui să prescrie postul la fel cum o face Biserica Ortodoxă, deoarece roadele postului sunt mari şi minunate nu numai din punctul de vedere duhovnicesc, ci şi din cel trupesc.

    marți, 2 iulie 2013

    Mari romani despre Stefan cel Mare

    Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu…; om întreg la fire, neléneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi, unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi să vârâia, ca, văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteaze şi pentru acéia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădéjdea, că, ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor… Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi, ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia, l-au ajunsu.

    Grigore Ureche, „Letopiseţul Ţării Moldovei”