sâmbătă, 13 aprilie 2013

Sfânta Mănăstire Putna

Ce să spui, şi ce nu, din cele despre Putna, „Ierusalimul Neamului Românesc”, după cum o numea marele Mihai Eminescu. Să vorbeşti despre marii ei duhovnici din trecut şi de azi? Despre minunata ei zidire? Despre marele ei ctitor? Despre istoria ei frământată şi plină de slăvite biruinţi?

Începuturile Putnei sunt dincolo de amintire. Era aici cândva un sfânt schit, pierdut între codrii, născut în vremuri vechi, din truda unui neştiut schimnic, cel care a zidit bisericuţa rupestră de pe Valea Viţeului. În asemenea loc sfânt a hotărât Ştefan cel Mare, cel Bun, cel Drept şi Sfânt a înălţa „mulţumire lui Dumnezeu”. Şi cum recunoştinţa trebuie să fie veşnică, „mulţumirea” a luat chipul Mânăstirii Putna. 64 de arhierei, preoţi, ieromonahi, ierodiaconi şi diaconi au săvârşit slujba de târnosire, alături de Ştefan cel Mare şi Sfânt care, cu familia, Divanul şi mulţime de boieri şi popor au fost de faţă la sfinţire.Mânăstirea era şi un loc de retragere al Domnitorului din faţa celor lumeşti. Casa domnească zidită de Ştefan cel Mare a intrat însă în uitare şi apoi s-a năruit, ridicându-se asupra ei chilii, atunci când domnitorii au părăsit bunul – şi străvechiul – obicei al retragerii periodice la mănăstire.

Pe lângă rugăciunile şi slujbele cu multă evlavie săvârşite, călugării aveau însă şi alte ascultări, prin care au săvârşit o înaltă lucrare pentru tot Neamul Românesc şi Creştinesc. Manuscrise însemnate, cu trudă multă scrise pe pergament şi hârtie filigranată, ducând Cuvântul lui Dumnezeu – cu haina de slavă cuvenită – în toate colţurile Creştinătăţii. Broderii lucrate în fir de aur, argint, mătase şi pietre preţioase. Sculpturi în lemn şi piatră, orfevrărie, ceramică, icoane… Şi totul atât de bine şi frumos realizat încât atelierele deveniră iute şi şcoli întru meşteşuguri şi rugăciune pentru feluriţi ucenici. Mai mult, alături de acestea se afla şi o şcoală, egală în prestigiu în acea vreme cu vestita Şcoală Patriarhală din Constantinopole. În această şcoală călugrării învăţaţi ai Putnei predau de la scrisul şi cititul în slavonă şi greaca veche până la retorică, muzică psaltică, astronomie etc. Chiar şi arhitectura bisericii Putnei a fost şcoală şi model pentru multe alte ctitorii, de la Mânăstirea Neamţ şi până la Galata sau Solca.

Să reamintim că dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni – şi faţă de Putna – s-a vădit şi prin prezenţa în acest sfânt locaş a unor deosebite izvoare de putere dumnezeiască. Este vorba în primul rând de Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului cu Pruncul şi Mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. La acestea se adaugă părticele din moaştele Sfântului Daniil Sihastrul, ale sfinţilor Pantelimon, Vavila, Ghedeon şi Nectarie, capul Sfântului Ierarh Ghenadie şi mormântul Sfântului Ierarh Ilie Iorest. Aceste izvoare de lumină sfântă au atras mereu pe toţi creştinii evlavioşi şi mai ales pe Românii conştienţi de răspunerile sfinte pe care le au.

Desigur, asupra unui asemenea centru duhovnicesc şi ura Satanei s-a abătut cu putere. Incendiile, distrugerile unor „creştini” ca leşii lui Sobieschi şi alţi asemenea, sau ale unor păgâni, răutăţile şi lăcomiile unor puternici vremelnici, sunt doar câteva din loviturile primite şi îndurate cu răbdare de Putna. Dar, aşa cum se cuvine unor ucenici ai Domnului, monahii au mers mai departe pe drumul de lumină pe care porniseră. Păzitori ai Sfintelor Altare, şi păziţi de ele, păzitori ai mormântului sfânt al marelui domnitor Ştefan, şi păziţi de el. Pentru ei şi pentru toţi ceilalţi Români.


Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu