sâmbătă, 20 aprilie 2013

Prin ce se diferenția Mișcarea Legionara de fascismul lui Mussolini sau nazismul lui Hitler

În perioada interbelică,o parte a opiniei publice româneşti, influențată de curentul "stângismului" de origine franceză sau de așa zisa “presă din Sărindar” - (ziarele Adevărul,Dimineaţa, Lupta ), a fost convinsă, încă de la început că tînărul luptător naţionalist Corneliu Zelea Codreanu nu era altceva decât un demagog, iar Mişcarea pe care o conducea– o agentură avansată a nazismului în România! Nimic mai fals.În scrierile lui Codreanu scrie negru pe alb următoarele:"Mişcarea Legionară nu se întemeiază exclusiv nici pe principiul autorităţii (ca mişcările politice radical-totalitare ) şi nici pe acela al libertăţii (ca mişcările politice anarhic-democratice – ). Ea îşi are temeliile înfipte în principiul iubirii creştine. În el îşi au rădăcina atît autoritatea, cît şi libertatea. Dragostea e împăcarea între cele două principii: autoritate şi libertate. Dragostea se află la mijloc, între ele şi deasupra lor, cuprinzîndu-le pe amîndouă în tot ce au mai bun şi înlăturînd conflictele dintre ele.

Dragostea nu poate aduce nici tiranie, nici împilare, nici nedreptate, nici răzvrătire sîngeroasă, nici războire socială. Ea nu poate însemna niciodată conflict".-Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari.Deasemenea tot Codreanu ne spune următoarele:"Caracteristica timpului nostru: ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfînt şi poftele firii noastre pămînteşti; ne preocupă şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile împotriva diavolului şi păcatului. Toţi oamenii mari ai lumii de ieri şi de azi – Napoleon, Mussolini, Hitler etc. – au fost sau sînt preocupaţi mai mult de aceste biruinţe. Mişcarea Legionară face excepţie, ocupîndu-se, deşi insuficient, şi de biruinţa creştină în om, în vederea mîntuirii lui”. Un mare conducător trebuie să aibă grijă să-şi pregătească oamenii nu doar pentru simple “biruinţi pămînteşti”, ci mai ales “pentru lupta decisivă, din care sufletul fiecăruia se poate încununa cu biruinţa veşniciei sau cu înfrîngerea veşnică".

"Nu pe omul superior încercăm noi să-l şlefuim, ci pe omul om"-fragment din convorbirea Căpitanului cu evreul rabin David Șafran,intrevederea având loc laCasaVerde.Mișcarea Legionară se dorea a fi în primul rând o mișcare în care accentul să cadă pe educație.Iată ce spune Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa,"Pentru Legionari":

"De aceea piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul,nu programul politic.Reforma omului, nu reforma programelor politice. "Legiunea Arhanghelul Mihail" va fi, prin urmare, mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic.Poporul român, în aceste zile ale lui,nu are nevoie de un mare om politic, aşa cum greşit se crede, ci de un mare educator şi conducător, care să biruiască puterile răului şi să zdrobească tagma celor răi. Pentru aceasta însă, el va trebui să biruiască mai întâi răul din el şi din ai lui.Din această şcoală legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, care să lupte şi să biruiască împotriva tuturor duşmanilor Patriei, lupta sa şi biruinţa sa trebuind să se prelungească şi dincolo, asupra inamicilor nevăzuţi asupra puterilor răului. Tot ce-şi poate imagina mintea noastră mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastră mai mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz, iată ce trebuie să ne dea şcoala legionară!

Un om, în care să fie dezvoltate, până la maximum, toate posibilităţile de mărire omenească ce se află sădite de Dumnezeu în sângele neamului nostru. Acest erou ieşit din şcoala legionară, va şti să facă şi programe, va şti să rezolve şi problema jidănească, va şti să dea şi o bună organizare statului, va şti să convingă şi pe ceilalţi Români; iar dacă nu, va şti să învingă, căci pentru aceasta este erou.

Acest erou, acest legionar al vitejiei, al muncii, al dreptăţii, cu puterile lui Dumnezeu înfipte în suflet, va duce neamul nostru pe căile măririi lui. *** Un nou partid politic, fie el chiar cuzist, nu poate să dea decât cel mult un nou guvern şi o nouă guvernare; o şcoală legionară însă, poate să dea ţării acesteia un mare tip de român. Poate să iasă din ea ceva mare, cum n-a mai fost, care să frângă în două întreaga noastră istorie, şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti, la care acest popor are dreptul, datorită suferinţelor şi răbdării lui milenare, precum şi curăţeniei şi nobleţei sale sufleteşti,căci este,poate, singurul popor din lume, care, în toată istoria sa, n-a cunoscut păcatul robirii, încălcării, sau nedreptăţirii altor popoare.

*** Vom crea un mediu sufletesc, un mediu moral în care să se nască şi din care să se hrănească şi să crească omul erou.Mediul acesta trebuie izolat de restul lumii prin întărituri sufleteşti cât mai înalte. Trebuie apărat de toate vânturile patimilor, care înmormântează naţiunile şi ucid indivizii.După ce legionarul se va fi dezvoltat într-un astfel de mediu, în cuib, în tabăra de muncă, în însăţi organizaţia şi în familia legionară, va fi trimis în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru ase oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul.Oriunde se va duce, va crea un mediu nou de aceeaşi natură. Va fi un exemplu. Va face alţi legionari. Şi lumea, în căutarea unor zile mai bune, îl va urma.Cei nou veniţi vor trebui să trăiască în respectul aceloraşi norme de viaţă legionară.Toţi la un loc, în aceeaşi oaste, vor fi o forţă, care va lupta şi va birui. Aceasta va fi "Legiunea Arhanghelul Mihail"."

Subiectiv,imi permit să adaug:

Iată de ce Corneliu Zelea Codreanu,acest Gigant al Neamului Românesc este lovit în continuare.Iată de ce nu are nici măcar mormânt și de ce conducătorii acestei țări se străduiesc din toate puterile să îl țină îngropat sau ascuns.Iată de ce i-au construit imaginea de “criminal”, “fascist”, “extremist”, “reacţionar”, “fanatic”, “şovin”, “antisemit” – cîteva dintre etichetele denigratoare puse cu “generozitate” pe lupta şi jertfa lui Corneliu Codreanu.Pentru că stăpânii din umbră acestei țări nu vor oameni educați,deștepți,nu mai zic de eroi,pentru că altfel ar fi nevoiți să-și schimbe meseriile.Din conducători ar deveni cizmari sau mai rău,șomeri.Ei vor tineri pe care să îi manipuleze cât mai ușor,să-i prostească și pe care să-i țină departe de împlinirea lor ca oameni și ca ființe spirituale.De aceea,nouă, tinerilor dar mai ales minorilor ne pun cu ușurință pe tavă droguri de toate felurile etnobotanice,țigări,alcool,etc,încurajează imbecilizarea prin incultură-avalanșa de țigănisme,manelizări,publicitatea excesivă a unor modele negative,tot felul de fotbaliști inculți și idioți.

Sursa: Adevarul despre Corneliu Zelea Codreanu

Introdu e-mailul pentru abonare:

Un comentariu: