marți, 2 aprilie 2013

Povestea părintelui Nicolae Tănase, cel care are grijă de sutele de copii din VALEA PLOPULUI şi VALEA SCREZII


În centrul social condus de preotul Nicolae Tănase la Valea Plopului şi la Valea Screzii, trăiesc astăzi 403 suflete - copii abandonaţi, copii fără părinţi pe care nimeni nu-i vrea, copii abia născuţi, mame în dificultate ori bătrâni lăsaţi de oameni fără suflet pe marginea drumului. Odinioară, îi ştia pe toţi pe nume.
"Când erau 328, am cunoscut tot, inclusiv numele. De când am sărit de la 328 la 403, nu mai ştiu această diferenţă, pentru că am fost şi foarte ocupat, şi numărul e foarte mare", spune preotul, care a înfiinţat în 1994 Asociaţia Pro Vita pentru născuţi şi nenăscuţi.
La început, avea în grijă câteva suflete, însă numărul lor a crescut de la lună la lună. "Locul ăsta a crescut de nevoie. Adică, nemaincăpând copiii în sat, la familiile, care îi ţineau sau în casele vechi cumpărate de noi, ne-am instalat pe prundul acesta. Apoi a trebuit să tot continuăm şi am tot construit", povesteşte preotul.
Astfel au apărut 17 case, în cadrul Centrului Social Pro Vita pentru născuţi al Parohiei Valea Plopului şi în cel al Asociaţiei Pro Vita din Valea Screzii, în care locuiesc sute de copii.
Nu fixăm o dată de plecare, dacă faci asta îl arunci în stradă
"Sunt beneficiari de toate vârstele şi stările, fie copii în pântecele mamelor lor, fie bătrâni, fie fete care au părăsit orfelinatul la 18 ani, au venit şi au rămas la noi, fie mame cu probleme diverse, fie persoane fără adăpost. La noi se stă de la minus opt luni la plus 86 de ani. Nu fixăm o dată de plecare, pentru fixând o dată de plecare practic îl dai în stradă", spune părintele Tănase, care încearcă să le facă un rost, să cumpere pământ şi să-i ajute să îşi facă o casă pe cei care au depăşit vârsta de 18 ani.
"Nu-l îndepărtăm nici la 18 ani, nici după aceea, nici după ce se căsătoreşte, pentru că dacă nu avem un comportament de mamă şi de tată nu-i e bine copilului. Dacă se poate, trebuie să avem comportament de părinţi: însoară, mărită, copiii vin în vizită. Însoară, mărită, nasc, părinţii sunt bucuroşi de nepoţi..." , spune părintele Tănase, el însuşi tată a şase copii, din care unul înfiat.
Copiii pleacă în fiecare an la mare
Ştie care sunt nevoile copiilor din tabără. Toţi cei pe care i-a luat în grijă încă de la naştere sunt bolnavi de rahitism. "Sunt născuţi din mame tinere, care graviduţe fiind s-au încins, n-au mers la medic, n-au luat vitamine. Ei trebuie duşi la mare de trei ori pe an. Noi nu putem face asta, aşa că îi ducem o singură dată pe vară la mare, câte 12 zile", spune preotul care şi-a cumpărat acolo un teren. Cu nevoile copiilor care vin la Valea Screzii sau Valea Plopului de te miri unde e ceva mai greu.
"Cea mai mare nevoie a lor este cea de adaptare... E foarte greu pentru un copil al străzii să se adapteze între aceste dealuri. E greu de înţeles fenomenul, preferă strada decât să rămână aici, fireşte făcând anumite lucruri. Să taie lemne, să facă curăţenie şi, nu mai vorbesc, să meargă la şcoală. Trebuie să înţeleagă unde se află, într-un teritoriu mai puţin agreabil, frumos, dar oarecum sălbatic. Trebuie să înţeleagă că la noi nu se fumează, după aceea nu se înjură şi se imită copiii din sat, adică se merge la aceeaşi şcoală şi la aceeaşi grădiniţă", spune părintele Tănase, care a turnat deja fundaţia unui after school în tabăra de copii de la Valea Screzii. Cu construcţia este însă mai greu, pentru că banii sunt puţini.
"Suntem zgârciţi la bani. Cu banul poţi cumpăra ciment şi fier beton"
"Suntem ajutaţi de oameni cu mai puţine posibilităţi, care vin la noi cu portbagajul pli, dar şi de oameni cu mai multă dare de mână, care ne dau fie alimente, fie bani. Noi cu banii suntem mai zgârciţi. Cu banul poţi cumpăra ciment şi fier beton şi mai ales teren. Noi încercăm să-i facem fiecărui copil un rost şi să-i cumpărăm teren şi să-i facem temelia la casă. Apoi, noi punem o parte din bani, dar trebuie să pună şi el o parte", arată preotul care e regula.
Gandul, decembrie 2011

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu