Arhimandritul Athanasie Mytilineos, noul Hrisostom, aşa cum i se zice în cercurile duhovniceşti ale Elladei, s-a născut în 1927 lângă Athena. A fost hirotonit de tânăr şi a propovăduit neîncetat prin satele din Mitropolia Larisei. Învăţând şi luminând mare număr de suflete, din dumnezeiasca pronie a restaurat şi însufleţit Mănăstirea părăsită din Komnineiou a Sfântului Ioan Botezătorul, aşezată în munţii Stomiului, ce străjuieşte măreaţa Mare Egee. Pe 23 Martie 2006, Stareţul Athanasie a trecut la Domnul, după o boală îndelungată. Ne-a lăsat peste 8.000 de omilii înregistrate, pătrunse de mireasma predaniei dreptslăvitoare a Părinţilor. Să avem parte de binecuvântarea sa!
Cuvântul ce urmează reprezintă un material sensibil, dar foarte important pentru creştinii de astăzi, când tema relaţiilor conjugale este arareori pusă în lumina Sfinţilor Părinţi, existând o confuzie ce poate dăuna duhovniciei cuplurilor ortodoxe. Aceste întrebări privitoare la căsnicie i-au fost puse stareţului în faţa câtorva sute de oameni, cu câţiva ani în urmă.
Despre intimitatea vieţii de familie. Cui aparţine decizia naşterii de prunci
- După naşterea copilului, cuplul trebuie să se abţină de la relaţii conjugale? Există o limită de vârstă? Pot hotărî ei singuri sau trebuie să aibă permisiunea duhovnicului lor?
- Sunt, într-adevăr, nişte întrebări foarte importante. De bună seamă, Sfânta Scriptură nu vorbeşte lămurit în această privinţă; chiar şi Sfintele Canoane păstrează tăcerea. Totuşi, în duhul Sfintelor Scripturi şi prin Sfântul Duh care sălăşluieşte în Biserică, Biserica poate da un răspuns la câteva dintre întrebările ce se pun pe tema asta.
Avem, pur şi simplu, o oarecare libertate în această privinţă, o anume flexibilitate, pentru că, trebuie să înţelegem, nu poţi folosi o formulă în viaţa lăuntrică a cuplului! Vă rog să fiţi atenţi: viaţa cuplului este tainică, foarte intimă, atât de privată – să nu vă smintiţi! – atât de privată încât nu doar tatăl şi mama nu pot interveni, ci nici măcar duhovnicul, decât dacă e rugat să o facă!
Unii oameni vorbesc şi bârfesc despre viaţa lor intimă cu prietenii la muncă, unele femei fac glume pe seama bărbaţilor lor, bărbaţii fac glume pe seama soţiilor, despre problemele şi relaţiile lor conjugale. Oameni ca aceştia nu-s foarte maturi şi, fără îndoială, greşesc făcând aşa, fiindcă întinează acest aspect tainic, ascuns, al vieţii cuplului, şi însăşi taina vieţii de familie! E creditul Bisericii noastre şi al creştinismului că îngăduie celor doi soţi libertate de mişcare.
Aşadar, există o oarecare libertate şi flexibilitate în viaţa privată a cuplului, în care nici măcar duhovnicul nu poate propune sau cere ceva. Nu ne băgăm, doar aducem chestiunea în discuţie, iar părinţii hotărăsc! Perechea e singura care poate decide dacă vor să aibă mai mulţi copii – soţii sunt singurii răspunzători.
Despre contracepţie şi masturbare
- Dar ferirea de sarcină nu-i un păcat? Când facem aşa ceva, duhovnicul nu ne mai îngăduie să primim Sfânta Împărtăşanie!
- Aşa-i! Să te fereşti de naştere e un păcat. Împiedicarea zămislirii, cu alte cuvinte contracepţia, este un păcat, care în graiul Bisericii se cheamă onanism, după fapta lui Avnan (sau Onan), al doilea fiu al lui Iuda, strănepotul lui Avraam. Întâiul fiu al lui Iuda era căsătorit şi a murit fără să lase copii. Înaintea de legea dată de Dumnezeu prin Moisi, evreii trăiau după rânduiala din Babilon, instituită de Hammurabi pe la anul 2500 î.Hr., şi socotită una dintre cele mai înţelepte. Codul lui Hammurabi spunea că fratele mai tânăr al mortului, dacă nu era căsătorit, trebuia să o ia de soţie pe văduva fratelui său, dacă fratele său mort nu avea copii, şi să-i facă acestuia urmaşi. De bună seamă, legea de astăzi, cea a Evangheliei, opreşte aşa ceva – creştinii nu se pot căsători cu cumnata sau cumnatul lor după moartea soţilor acestora. Însă acum 4000 de ani fratele mai tânăr trebuia să se căsătorească cu cumnata sa rămasă văduvă şi să-i facă copii.
În acest caz aparte, al doilea fiu al lui Iuda nu era de acord cu această lege. Nu ştim pricinile pentru care n-a dorit să-i facă urmaşi fratelui său. Ştim doar că nu avea probleme cu săvârşirea actului sexual, dar, cunoscând că urmaşii nu vor fi ai săi, îşi vărsa sămânţa pe pământ – astăzi am numi aşa ceva contracepţie: luarea de măsuri pentru a evita zămislirea. Iar ce făcea el era rău înaintea Domnului!
Dumnezeu l-a pedepsit de Avnan, şi el a murit, dar fapta sa a rămas în vocabularul poporului lui Dumnezeu. Aşa că astăzi fapta cuplurilor care se poartă precum Avnan este numită în scrierile greceşti ale Părinţilor Bisericii αυνανισµός (onanism). În ultimii ani, termenul se foloseşte doar pentru păcatul masturbării, dar onanismul se referă literalmente la acţiunile de „planificare familială” din veacul nostru care L-a uitat pe Dumnezeu.
Aşadar, onanismul nu-i doar păcatul făcut de cineva când este singur – acel lucru cu totul nefiresc, pe care jalnicul nostru veac nu doar că-l îngăduie, ci-l şi promovează ca pe ceva sănătos şi îndreptăţit biologic. În graiul Sfintelor Scripturi, pentru cei ce pot citi originalul grecesc, fapta aceasta este numită ἀκαθαρσίᾳ (necurăţie) şi se referă la masturbare.
V-am zis toate acestea ca să aveţi la îndemână un temei scripturistic, fiindcă astăzi avem capacitatea uimitoare de a face compromis cu cele de necompromis! Fapta aceasta este cumplit de neplăcută înaintea Domnului şi, fără îndoială, e un păcat – de asta duhovnicii voştri nu vă îngăduie să luaţi Sfânta Împărtăşanie şi prescriu o asceză.
Despre numărul de copii. Cum să se pregătească cuplurile de Împărtăşanie.
- Şi, totuşi, câţi copii ar trebui să avem?
- Am spus mai devreme că este creditul Bisericii, al Sfintelor Scripturi şi al Canoanelor Bisericii că nu specifică lucrul ăsta. Cât de mulţi vreţi? Unul? Doi? Trei, patru, cinci? Cineva pe care sunt sigur că mulţi dintre voi îl cunosc ne-a trimis o invitaţie la botezul celui de-al zecelea copil al său! Şi-am zis: „Să le dea Dumnezeu mulţi ani!” Zece copii!… Acum, dacă tatăl e un erou, în cazul ăsta mama e de zece ori mai mult! Să dai naştere şi să creşti atâţia copii e curat eroism! Eu nu-s căsătorit, dar prin harul lui Dumnezeu înţeleg asta foarte bine. Vă zic adevărul, mă închin înaintea unor astfel de mame şi a unor astfel de taţi! De ce mă plec înaintea lor? Fiindcă e mucenicie să creşti atâţia copii!
Deci câţi copii ar trebui să aibă cineva? Câţi va vrea cuplul! Ei trebuie să hotărască, nimeni altcineva. V-o zic pentru a treia oară, nici măcar duhovnicul nu se bagă!
Dar, fiţi cu băgare de seamă, este posibil ca o femeie să rămână mai greu însărcinată, şi soţii să aibă doar doi sau trei copii. Asta nu înseamnă că ar trebui să nu mai aibă relaţii trupeşti, fiindcă păcat e doar evitarea sarcinii prin metode contraceptive. Dacă femeia are dificultăţi în a zămisli, atunci soţii se pot împreuna, atât timp cât nu împiedică zămislirea! Asta o spune chiar şi dogmatica ortodoxă: cei doi soţi nu păcătuiesc atât timp cât nu se feresc să zămislească.
Sigur, ei trebuie să se înfrâneze de la Sfânta Împărtăşanie vreme de trei zile, potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul. Am spus mai înainte că nu avem canoane în această privinţă. Sfântul Nicodim, plecând de la A Doua Lege (Deuteronomul), arată că atunci când iudeii urmau să primească Legea lui Dumnezeu, Dumnezeu le-a poruncit prin Moisì să se înfrâneze de la relaţii conjugale timp de trei zile – Sfântul Nicodim spune că de vreme ce Dumnezeu a legiuit aşa atunci, putem concluziona şi noi că înainte de Sfânta Împărtăşanie se cuvin trei zile de înfrânare.
Care sunt condiţiile înfrânării conjugale
- E păcat ca un cuplu căsătorit să-şi continue relaţiile conjugale după ce au încetat să nască prunci? Când să se înfrâneze soţii?
- Am zis până acum că păcat este evitarea sarcinii, iar nu unirea trupească dintre soţi – deoarece dacă, să presupunem, o pereche nu poate avea copii, ei nu sunt obligaţi să se înfrâneze! De ce nu? Pentru că ar putea ajunge vulnerabili şi ar sfârşi prin a cădea în păcat în afara căsătoriei – iar asta se poate întâmpla oricăruia dintre cei doi soţi!
De asta spune Sfântul Pavel în al şaptelea capitol din Întâia sa Epistolă către Corintheni ca nimeni să nu se înfrâneze fără învoială deplină cu celălalt. Amândoi soţii trebuie să fie în întregime de acord să se înfrâneze: „Nu vă lipsiţi (µὴ ἀποστερεῖτε) unul de altul, fără numai cu bună-învoială, ca să nu vă ispitească pe voi satana” (1 Cor. 7:5). Pentru ce? „Pentru neînfrânarea (ἀκρασίαν – lipsa de autocontrol) voastră.” Şi mai zice ceva cu totul uimitor! Fiindcă sunt unele femei care îşi resping bărbaţii şi reciproc, iar asta dă naştere la o mulţime de probleme biologice şi psihice grave – aşa că Sfântul Pavel zice: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; aşijderea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” (1 Cor. 7:4).
Dacă se întâmplă ca unul dintre cei doi să sporească duhovniceşte, dar nu şi celălalt, ce-i de făcut? E foarte simplu. Poţi spori duhovniceşte cât doreşti, e dreptul tău – posteşte, roagă-te, citeşte, fă ce pofteşti! Îngrijeşte-te de sufletul tău în fiecare zi – cu cât mai mult, cu atât mai bine! În toate acestea, trupul şi sufletul îţi aparţin! Dar în privinţa relaţiilor trupeşti cu soţul tău sau cu soţia ta nu poţi dicta; cu ce te împiedică să sporeşti duhovniceşte dacă soţul sau soţia ta nu vrea să se înfrâneze? Poţi face orice vrei în cele ce sunt ale tale – de pildă, nu-ţi poate spune soţia sau soţul tău să nu posteşti sau să nu te rogi sau orice altceva: fiecare om este liber! În acelea sunteţi stăpâni, doar în privinţa relaţiilor conjugale depindeţi unul de celălalt.
Soţia să aibă însă grijă să nu-şi neglijeze îndatoririle gospodăreşti. Nu poate zice: „N-am gătit, n-am spălat, n-am făcut curăţenie, n-am strâns aşternuturile pentru că am mers la biserică în fiecare zi a săptămânii!” Asta va da curând naştere la alte probleme.
Puteţi citi despre toate acestea mai pe larg în capitolul al şaptelea de la 1 Corintheni.
(Va urma )
Traducere şi prezentare de Radu Hagiu
Material aparut in revista Familia Ortodoxa nr. 25
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu