marți, 31 iulie 2012

Fii sincer nu ipocrit! Nu-ti adapta discursul dupa ce vor sa auda altii!

De ceva vreme mă doare foarte mult când îi simt pe oameni că spun altceva decât gândesc, că vorbele  lor nu au acoperire în fapte. Într-un fel ne comportăm acasă, în altfel cu cei din familie, altfel la şcoală şi servici, şi altfel pe stradă.

Mă doare când îi văd pe oameni că mint, că încearcă să vorbească oficial şi rece doar pentru a da impresia seriozităţii şi inteligenţei, în loc să fie sinceri şi cu o atitudine mai smerită.

Un om ipocrit este o persoană care se arată altfel de cum este; un om prefăcut, fățarnic. Cei care adoptă această atitudine încearcă să ascundă ceva, de obicei patimile şi urâciunea din suflet. Ipocrizia este de fapt minciuna transpusă în comportamentul uman.

duminică, 29 iulie 2012

Nicolae Steinhardt: "Elementara deşteptăciune e o îndatorire"

“N-am ştiut.

N-am ştiut - răspunsul celor cărora li se vorbeşte de tortură, de lagăre, de închisori, de recunoaşteri totale ale acuzaţiilor, de internări politice în ospicii de nebuni – „nu ţine”, nu e o scuză valabilă. Nimeni nu este obligat să inventeze praful de puşcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. Dar nu numai pentru creştin – şi aceasta din pricina unei constatări experimentale obiective: nimeni nu ştie nimic, dar toată lumea ştie totul.

Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi printre lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samarineanul n-a fost numai bun ci şi atent: a ştiut să vadă.

100 de ani de la nasterea lui Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt (n. 29 iulie1912 - d. 30 martie1989) a fost un scriitor, publicist, critic literar și jurist român, originar din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, își va lua numele de fratele Nicolae, și se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional. (Wikipedia)

Mai jos, o lista cu articolele despre si cu Nicolae Steinhardt, aparute pe blogul hermanvlad.wordprees.

Acum ştiu, am aflat şi eu…

Nicolae Steinhardt despre pacatul prostiei si al fricii

Dăruind vei dobândi – fragment

Parintele Nicolae Steinhardt despre trufia succesului si inchipuirea elevarii

Nicolae Steinhardt despre tigani

“Mai fericit este a da decat a lua”

Nicolae Steinhardt despre Mihai Eminescu

Nicolae Steinhardt despre fidelitate

Nicolae Steinhardt: Despre bunatatea sufleteasca

Stii ce inseamna ROMANIA?

Nicolae Steinhardt: Slăvirea lui Dumnezeu în felurite chipuri

Mihai Valica despre Catedrala Mantuirii Neamului Romanesc jefuit, sclavagist, omorat, terfelit

Avem acuma si Catedrala Neamului, foarte frumos. E o prioritate pastorala. Pentru ca suntem un popor, desigur, mare, si credincios. Avem calitati deosebite si nu avem o catedrala patriarhala… E corect! Si e necesara! Dar in clipa in care daca facem aceasta Catedrala a Mantuirii Neamului si care neam sa mai mantuiesti ca e deja TERMINAT! E deja DEMOLAT! Pentru care neam? Poate daca vrei sa-i mai faci Parastasul! Pai de… Asa da! Si asa va trebui sa se numeasca: Catedrala Mantuirii Neamului Romanesc: Jefuit, Sclavagist, Omorat, Terfelit si Mort. Ei daca ii face Parastasul, ii bine.

Dar, iubiti credinciosi, este iarasi foarte important sa stim ca multi se chinuiesc sa faca cat mai mari asa turlele, exact cum au facut in Evul Mediu. Stiti prea

vineri, 27 iulie 2012

Masturbarea si prejudecatile

Deschide ochii! Moartea sufletului: Desfranarea

DESCHIDE OCHII! Portretul lui Onan şi a urmaşilor lui

Pe un forum de discutii pe teme sexuale, o fata întreaba: "Amândoi, atât eu cat si prietenul meu, ne masturbam reciproc. Cauzeaza la ceva ? Sau ... (exista ) efecte negative? Tin sa mentionez ca nu am facut dragoste pâna acum cu el. Iata raspunsul specialistului care se ocupa de forum-ul respectiv: "In primul rând tinem sa-ti spunem ca e de admirat ca exista si tineri care nu trec direct la sex intravaginal si încearca sa experimenteze si alte forme de sex. E foarte important (pentru placerea voastra nu a altora) sa va cunoasteti reciproc corpurile si placerile. Noi nu vedem nici un efect negativ aici, fiind un lucru normal facut de o ucigatoare majoritate." Alti participanti la discutie îsi dau si ei cu parerea:

"Eu am citit si cred ca nu e daunatoare masturbarea decât facuta în exces dar nu înteleg de ce nu o faceti daca va iubiti. Eu nu cred ca e mai bine s-o faceti singuri si doar atât."

Parintele Arsenie Papacioc - Cum putem lupta împotriva mândriei



Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.

Ajuns in vale - Manastirea Diaconesti





miercuri, 25 iulie 2012

Parintele Arsenie Boca - Despre cele doua duhuri

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de doaga nebuniei. Asta-i „binefacerea” pe care ţi-o dau păcatele!Ştiţi, sunt şerpi care sug vacile. Tot aşa-i şi păcatul; e un fel de dulceaţă, dar în ea e venin şi otravă. Toate păcatele au ceva îndemnător în ele, pe urmă găseşti că-i venin şi otravă. Măi, fraţilor, nu fiţi ca vacile! Omul are minte. Şi dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte: slăbeşti dinspre Dumnezeu, şi la necaz vine satana şi-ţi aruncă ştreangul de gât ca să te câştige total. Biserica e oprită a se ruga pentru cei ce cu voia lor s-au dat satanei. Vedeţi, omul, în prostia lui, vrea să fie al „aceluia” şi satana se foloseşte de omul prost.

Nu vă lăsaţi încărcaţi de păcate, căci cu cât te laşi mai mult, cu atât te trezeşti mai neputincios la vreme de necaz. Şi atunci, în loc să zici „Doamne ajută!” îţi umblă prin cap gărgăuni să te omori, să te pierzi, să nu te mai poată scăpa nici sfinţii lui Dumnezeu.

Asta este prezenţa Sfântului Duh. Ori de câte ori ceri iertare, Duhul lui Dumnezeu se roagă pentru mântuirea omului, Duhul care sălăşluieşte în noi de la Botez. Această sălăşluire a Sfântului Duh se înnoieşte cu fiecare împărtăşanie. De aceea, creştinii primelor veacuri se împărtăşeau în fiecare zi şi, de aceea, nu se temeau de prigoană. În ei nu era frică. Până şi copiii erau mai curajoşi, decât mulţi oameni mari de azi.

Pr. Arsenie Boca - Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul

marți, 24 iulie 2012

Mihai Eminescu: "Tara care, prin aplicarea institutiilor ei, incurajeaza ignoranta, neconsecuenta, lipsa de caracter, ba le decoreaza chiar"

“Programul nostru zicea: teorii abstracte de cosmopolitism importate de-aiurea s-au imprastiat pe nesimtite si au slabit cu incetul simtul conservarii nationale, asa de vioi si de puternic odata la romani; si aceste idei, vatamatoare chiar in tarile luminate si puternice de unde s-au luat, au devenit un adevarat pericol pentru natiunea noastra. De alta parte, dorinte de progres si de libertate nechibzuite au introdus prea ades in mecanismul nostru politic fraza goala in locul realitatii. Nu credem ca cititorul sa mai ceara probe pentru evidenta. Inecarea cu straini a tuturor ramurilor vietii noastre economice, reducerea romanului in tara sa proprie la rolul de simplu salahor agricol, caderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice si inlocuirea ei prin producte industriale straine, lipsa absoluta a unei legi de incolat, ceea ce permite ca gunoaiele societatilor vecine din catesi patru unghiurile lumii sa s-aseze la noi, prefacerea in fine a acestor elemente in elemente politice cari au umplut functiile statului si se strecoara in reprezentatiunea nationala, toate acestea dovedesc ca tara noastra nu mai e vechea Romanie, ci e o America orientala deschisa tuturor imigratiunilor, al caror principiu e Ubi bene ibi patria… [...]

Parintele Arsenie Papacioc: "Recomand o stare de prezenţă continuă, o relaţie cu Dumnezeu permanentă"





Mihai Eminescu: "Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia"

„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia. Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate.

Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strada ocupă funcţiuni înalte, în loc de a- şi petrece viaţa la puşcărie.

Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei."

Mihai Eminescu

luni, 23 iulie 2012

Cititor al blogului despre inchinatorii la "marele arhitect"

Un comentariu la articolul Cinci loji masonice în Baia Mare. Vezi aici ce vor masonii!, ce mi-a placut:







Bulgariu Alex


S-au ajuns si vremurile astea , se baga altii peste noi spunandu-ne ca nu exista Dumnezeu , El este speranta care ne tine in viata , lucru care nu trebuie sa uitam. Asa a fost din totdeauna dar mereu au existat oameni care au luptat pentru ca noi, sa fim liberi . Stau si ma gandesc cum de ii primim in tara noastra “Romania” , unde nenorocitii astia erau trasi in teapa si aruncati la vulturi canva. O sa le vina si lor vremea … degeaba conduc,manipuleaza,influenteaza ca tot pe pamant locuiesc si ei , tot soarta predestinata de Dumnezeu o au oricat de mult siar dori ei sa schimbe lumea cu acest nou chip cioplit numit “Arhitect”.

Părintele Amfilohie Brânză - Cuvântare despre evanghelia umblării pe mare a lui Iisus Hristos





Nicolae Steinhardt: Slăvirea lui Dumnezeu în felurite chipuri

Încerc, în cele ce urmează să precizez chipul în care oamenii Îl pot slăvi pe Domnul nostru Hristos. Dumnezeu fiind infinit, întru totul firesc este să se arate fără de capăt şi numărul drumeagurilor pe care Îi vădim dragostea, încrederea şi devotamentul nostru. Aşa stând lucrurile, de la sine înţeles e că modalităţile înşirate mai jos nu au câtuşi de puţin caracter limitativ, ci strict exemplificator.

  • Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de el însuşi în textul referitor la înfricoşătoarea Judecată de Apoi (Mat. XXV, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaţilor, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe cei bolnavi. 

duminică, 22 iulie 2012

Imaginea zilei

HRISTOS in mijlocul nostru.

Petre Ţuţea - Ultima scrisoare către prieteni

Trăiesc o insuportabilă însingurare. Mă situez în pustiu şi am impresia că cetatea toată a plecat într-un nedeterminabil concediu. Nu mă pot sprijini decât pe Dumnezeu, care niciodată până acum nu a fost atât de prezent. Mă văd trăind într-un spaţiu sacralizat de atotstăpânitoarea Biserică creştină.

Nu mă jenez să consider toate disciplinele minţii umane roabe ale teologiei, fiindcă în ele nu apare Absolutul: Dumnezeu. Fără Absolutul divin, tot ce există ne îndeamnă să-l gândim ca neavând nici un sens. Am fost totdeauna neliniştit, în lumea fenomenală în care am trăit, de întrebarea: de ce există această lume? şi de ce nu se poate explica imposibilitatea gândirii de a formula lumea în mod exhaustiv? Acea consolatiomagna a lui Boethius nu e concludentă, neavând caracter religios.

Fără religie omul rămâne un animal raţional şi muritor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Absolutul religios creştin ne scoate din neliniştile infinitului şi nedeterminării, deoarece ideea de limită, trăită de om în univers, nu poate fi depăşită decât religios. Ce dezgustătoare mi se pare înlocuirea ritualului mistic cu speculaţii aleatorii! În orice aulă se discută comod, util sau eronat, niciodată setea de definitiv neputând fi satisfăcută. Mă opresc din avalanşa de gânduri la formula: «a şti», la scară umană, poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor.Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

Petre Ţuţea

Teatru radiofonic – Parintele Arsenie Boca





vineri, 20 iulie 2012

Minunea de la Iasi (VIDEO)

Sfinţii martiri de la Aiud au izvorât, în al 4-lea an consecutiv de conferinţe la Iaşi, mir cu deosebită şi puternică mireasmă











Doza de otravă

Care este motivul pentru care bem Cola şi alte sucuri artificiale? Dacă urmările logice sunt motivaţia acţiunilor noastre, atunci înseamnă că bem aceste „licori” din următoarele motive:

- ca să ne îngrăşăm;
- să ne cadă dinţii;
- să facem diabet;
- să avem energie abia cât să mergem de acasă la şcoală / facultate / lucru şi înapoi;
- să facem cancer.

Acestea sunt efectele reale, nu energia sau veselia pe care se consideră că ni le-ar procura aceste produse.

joi, 19 iulie 2012

Un an fără Părintele Arsenie Papacioc (VIDEO)



Astăzi se împlineşte un an de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc (13 August 1914 – 19 iulie 2011). Mai jos puteţi găsi toate articolele şi filmuleţele cu Arsenie Papacioc, care au apărut pe acest blog.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=801xOkfqjkM]

Viaţa necenzurată a Părintelui Arsenie Papacioc – Apostolul iubirii al Neamului românesc

Arsenie Papacioc: “Adevărul e mai presus de toate!”

Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc: “Neamul romanesc nu a uitat bataia clopotelor”

Arsenie Papacioc: Cum să luptăm împotriva duhului tristeţii

Parintele Arsenie Papacioc – Eroul Lui Hristos

Cuvânt de bucurie al Părintelui Arsenie Papacioc

Arsenie Papacioc: “Adevărul este singurul care odihneşte” (VIDEO)

Parintele Arsenie Papacioc, despre viata in pustie si cea din inchisoare: “În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El”

Arsenie Papacioc: “dracul e un tolerat, nu e o putere”

Arsenie Papacioc: Diferenta intre drama si tragedie

Parintele Arsenie Papacioc: “Nu e supărat Dumnezeu pentru anumite greşeli pe care le facem cât e supărat că suntem nepăsători”

Arsenie Papacioc: „Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum”?

Taina iubirii – Parintele Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc despre avort

Vorbe de aur ale Parintelui Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc – Frumusetea Intelepciunii

Arsenie Papacioc despre masonerie

Parintele Arsenie Papacioc – Cuvinte frumoase

Despre fericiri cu un fericit – Pr Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc MOMENTE DEOSEBITE

Moartea nu vine sa-i faci o cafea, vine sa te ia!

Parintele Arsenie Papacioc cere conducerii BOR sa condamne homosexualitatea



Foto: Sfintii-Inchisorilor. Info





Arsenie Papacioc: "Să iubim mult şi să iubim frumos"

Cateva cuvinte ale Parintelui Arsenie Papacioc:

Să ne iubim cu adevărat unii pe alţii!

Să încercăm să iubim pe toată lumea, şi pe aceea care se zice că e rea.

Să iubim, să iubim mult şi să iubim frumos.

Să iubim rana şi pe cel care ne-a făcut rana.

Să ştim să furăm pe Hristos de la duşmanii noştri. El stă ascuns la cei care ne sunt duşmani. Nu poţi fi gazda lui Hristos dacă nu-ţi sunt dragi cei care Îl ţin ascuns, dacă inima ta nu este un mic cer al iubirii.

Lui Hristos I se cuvin primele roade ale tuturor lucrurilor, dar mai cu seamă primele roade ale iubirii!

Arsenie Papacioc: "Nu trebuie să-ţi pleci capul şi să abdici, oricare şi oricum ar fi păcatul"

- Ca pentru nişte fii ai lui Dumnezeu, am încercat să spun la cât mai mulţi despre o poziţie de strategie duhovnicească în lupta noastră cu cel din afară, diavolul. Neputinţa lui mare asupra noastră este că noi suntem şi dorim mult să fim cu Dumnezeu.

Diavolul ţinteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu.

Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa s-au încununat mulţi creştini care au simţit în ei puterea credinţei, ştiind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu şi nu se pot despărţi de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândeşte ca indirect să poată despărţi pe om de Făcătorul lui. Luptă cu orice chip să-l bage pe om în păcat, păcate de tot felul, şi, dacă reuşeşte, nu înseamnă că şi-a atins marele obiectiv, ci îi dă o mare întristare, care îl face să

marți, 17 iulie 2012

Portretul lui Onan şi a urmaşilor lui

Citeste si Deschide ochii! Moartea sufletului: Desfranarea

Hormonii produsi de testicule sunt ca roua diminetii care invioreaza dezvoltarea si frumusetea florilor. Daca raman in corp sunt preluati in sange si hranesc toate organele, dar daca sunt in afara, atunci tanarul se ofileste. Ademenit de clipele placerii produse de eliminarea lichidului spermatic, tanarul incepator repeta tot mai des actul desfranarii, iar efectele nu intarzie sa apara.

Marcat de rusine si timiditate, patimasul se retrage dintre prieteni, se ascunde si cauta locuri tainice unde sa-si poata practica viciul. Nu-l intereseaza scoala, devine tot mai tacut si mai obosit, ritmul dezvoltarii firesti a trupului este incetinit, mainile incep sa-i tremure, ochii devin incercanati si privirea tulbure, comportamentul general nu mai are voiciune, memoria slabeste, iar bietul tanar devine agitat si parca imbatraneste inainte de vreme.
Daca patima desfraului sub orice forma si la orice varsta pune stapanire pe om, glandele genitale devin suprasolicitate sa risipeasca doar in afara, nu mai raman si hormonii cuveniti sangelui. Lipsita de acest stimulent, circulatia sangeluli devine anemica, produce dezechilibre trupesti si sufletesti iar daca tanarul continua desfranarea, milioane de celule mor si niciodata nu se mai regenereaza. in astfel de cazuri, medicii recomanda relatii sexuale cu femei sau casatoria, sperand la revenire la normalitate, dar din pacate necazurile continua, caci tanarul obisnuit cu onania nu mai simte atractie naturala fata de femeie, nici fetele nu se mai simt atrase de trupul flescait, anemic, imbatranit si dezechilibrat.

Ritmul sau biologic si sexual nu se mai potriveste cu ritmul femeii sanatoase, apar certuri si nemultumiri, infidelitati conjugale si apoi divortul. Daca femeia este mai ingaduitoare, nimerindu-se sa nasca si cpoiii, acestia vor fi bolnaviciosi, slabi de minte sau chiar handicapati.

Cauza nu este alta decat distrugerea celulelor nervoase prin stihia desfranarii parintelui ce l-a chemat la viata. Din aceleasi cauze ale viciului sexual, trupul patimasului se piperniceste, unele organe se atrofiaza, apare sterilitatea, nevrozele, frica de oricine, idei fixe, obsesii si halucinatii [mai ales sexuale], precum si o permanenta mustrare de constiinta.

Este cunoscut cazul poetului german Heinrich von Kleist, care a trait in 1777-1811, a carui viata a fost o continua alergare, asemeni unui haituit dornic sa scape de chinurile demonului voluptatii care ii stapanea trupul si cu fiecare placere presimtita il apropria de prapastia sfarsitului. Tragedia sexuala a lui Kleist a inceput din copilarie cand practica viciul onaniei in chip nemasurat. Slabiciunea vointei l-a ruinat trupeste, iar sufleteste se simtea manjit de voluptatea si urmarile ei covarsitoare. La 21 de ani era ros de rusine si scarba de el insusi, precum si de mania ca nu mai era capabil sa se apere impotriva acestei placeri demonice. Chinuit de singuratate, poetul a cautat timp de 10 ani, dorind cu ardoare sa gaseasca un partener dispus sa-l insoteasca in intampinarea mortii. Pana la urma a convins-o pe Henriete Vogel, o tanara bolnava de cancer. Heinrich von Kleist a fost marele poet tragic al germanilor, insa demonul desfranarii, cuibarit de timpuriu in coapsele sale, l-a stapanit toata viata. A lasat creatii de inalta valoare literara, dar in plina maturitate, la doar 34 de ani, scarbit peste masura, a devenit ucigas, apoi cu al doilea glont si-a curmat singur zilele. Prin stravechea inselaciune, demonul a triumfat, iar omul a cazut. Aceste amanunte se pot citi in cartea lui Stefan Zweig, intitulata "In lupta cu demonul".

Autoerotismul manifestat prin patima masturbarii este o prezenta reala si in vremurile noastre, luand uneori forme nimicitoare. Din dorinta intocmirii unui studiu cat mai veridic, bazat nu numai pe scrieri cunoscute, ci in egala masura pe realitati actuale, am zabovit cu luare aminte asupra multor cazuri concrete din viata tinerilor de azi, care la diferite varste se confrunta, cad, se ridica si lupta cu disperare pentru stapanirea stihiei sexuale. Iata numai cateva concluzii:

- nici unul dintre tineri nu tagaduieste ca practica masturbarea, iar inceputul are loc intre 11 si 15 ani.

- absolut toti, baieti si fete, confirma aparitia spontana a regretului si vinovatiei venite din profunzimea sufletului, chiar dupa prima incercare constienta si libera de masturbare.

- cat priveste frecventa in timp a viciului, diferentele sunt foarte mari. Cei mai virtuosi cad in ispita la un interval de 3 pana la 4 luni, iar cei mai patimasi ating recorduri incredibile, de 5 pana la 7 ori pe zi. Multi dintre ei s-au obisnuit sa-si satisfaca placerea macar o data pe zi, asa cum ar manca o inghetata.

Tristetea cea mare este ca nimeni nu le-a vorbit niciodata despre primejdiile si urmarile acestei aparent neinsemnate patimi. Unul dintre cei care-si risipesc zilnic comoara cea mai de pret a trupului sau si care incepuse deja sa se ofileasca, fara sa stie din ce motive, in urma unei discutii sincere pe care am avut-o cu el, a reusit sa se abtina doar 3 zile. Cand l-am revazut nu-mi venea sa cred ce schimbare considerabila s-a petrecut doar intr-un timp relativ scurt. L-am asemanat cu o floare vesteda care fiind udata si pusa la soare si-a deschis petalele si stralucea de frumusete, parfum si culoare. Este confirmarea efectului miraculos pe care hormonii produsi de testicul il exercita asupra intregului organism atunci cand nu sunt risipiti pe jos.

Printre publicatiile recente de specialitate au aparut unele studii care incearca sa prezinte masturbarea ca pe o practica total inofensiva [astazi in aproape toate revistele adresate tinerilor n.n.]. Iubitii mei prieteni, pentru a va putea convinge singuri care este adevarul in aceasta dilema, va rog sa priviti cu mare atentie intr-o oglinda si sa faceti o comparatie intre chipul dumneavoastra inainte si dupa un efort sexual prin masturbare si va veti convinge singuri. Este interesant de observat ca dintre toate devierile sexuale practicate de oameni, numai masturbarea apare si la cateva animale: maimuta, nutria si cainele. Oricat de divergente ar fi opiniile despre sexualitatea umana, un adevar razbate peste toate: cu cat patima desfraului, sub orice forma, incepe mai devreme si cu cat se repeta mai des, cu atat organismul uman devine mai vulnerabil, mai predispus la boli de tot felul, se imputineaza si imbatraneste inainte de vreme. In majoritatea cazurilor, alcoolul, cafeaua, tigara, drogurile sau multimea stimulentelor erotice, nu fac decat sa intretina pofta sexuala; toate biciuiesc pana la epuizare bietul trup, toate incearca sa adune ultimele faramituri de energie pentru a mai stoarce cateva clipe de desfatare si aparenta placere. Omul pornit pe calea desfraului nu-si da seama ca se face robul propriului sex si ajunge sa fie devorat de viciul acesta cumplit, care il desfigureaza si il arunca in bratele mortii.

Prof. Ion Lazăr

(Din cartea Ridicarea casatoriei la rangul de taina - Arsenie Boca )

duminică, 15 iulie 2012

Arsenie Papacioc: "Adevărul e mai presus de toate!"

Fraţii mei, acum eu nu vă vorbesc ca un mare erou, ci mă rog lui Dumnezeu să mă întărească în lupta mea de a rămâne ortodox. Dar în ceea ce mă priveşte, eu aşa gândesc, sub nici un chip nu am de gând să cedez. Ferească Dumnezeu!

Am trăit şi continuăm să trăim în vremuri apostolice. Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el.

Pentru că, dragii mei, dacă ar fi vorba să comparăm cele de aici cu cele ce urmează după viaţa aceasta, e îngrozitor să te gândeşti că intri dincolo ca un trădător al adevărului!

Revista Convorbiri literare

Lucrare realizată în primul an de facultate. Cu mulţumiri profesorului Adrian Sabău.

 JUNIMEA ŞI JUNIMISMUL


 Societatea Junimea s-a înfiinţat în anul 1863, avându-i ca membrii fondatori pe Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti şi Iacob Negruzzi, recent întorşi de la studii din străinătate.

Societatea avea ca scop principal educarea şi culturalizarea publicului larg, astfel că membrii Junimii vor ţine mai multe şedinţe pentru această cauză. Programul Societaţii cuprindea, printre altele, următoarele: toţi cetăţenii interesaţi de răspândirea culturii în România puteau face parte din ea; Societatea urma să aibă câte un corespondent în toate marile oraşe ale ţării; orice carte de ştiinţă sau literatură, folositoare şcolilor, să fie tipărite gratis.

O altă preocupare a Junimii era înfiinţarea unei tipografii, cu ajutorul căreia să tipărească operele cronicarilor mai vechi într-o nouă ediţie, dar şi publicarea unor manuale şcolare. Cu ajutorul acestei tipografii se mai dorea şi publicarea unei reviste lunare.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Scrisoarea unei fete care a căzut şi s-a ridicat

Am citit în ultimul număr al revistei răspunsul către scrisoarea Irinei şi m-am gândit să adaug şi eu câteva lucruri pentru că m-am aflat şi eu (şi mă aflu încă) în situaţia ei.

Bună, Irina!

Sunt o femeie de 30 de ani, realizată profesional şi care am fost o adolescentă la fel ca tine, de care colegii râdeau pentru că eram prea serioasă şi cuminte. Aş vrea să îţi spun nişte lucruri, aşa cum îmi vin în minte, sperând să faci o alegere corectă, şi Dumnezeu să te ajute! Nu am vrut să îmi dau numele, pentru a evita ca viaţa mea să devină publică.

Am citit răspunsul oferit ţie în revistă şi aş avea câte ceva de adăugat.

Scrisoarea unei fete care a căzut şi s-a ridicat

Am citit în ultimul număr al revistei răspunsul către scrisoarea Irinei şi m-am gândit să adaug şi eu câteva lucruri pentru că m-am aflat şi eu (şi mă aflu încă) în situaţia ei.

Bună, Irina!

Sunt o femeie de 30 de ani, realizată profesional şi care am fost o adolescentă la fel ca tine, de care colegii râdeau pentru că eram prea serioasă şi cuminte. Aş vrea să îţi spun nişte lucruri, aşa cum îmi vin în minte, sperând să faci o alegere corectă, şi Dumnezeu să te ajute! Nu am vrut să îmi dau numele, pentru a evita ca viaţa mea să devină publică.

Am citit răspunsul oferit ţie în revistă şi aş avea câte ceva de adăugat.

Parintele Arsenie Boca – despre Ispite si Mantuire

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putinţă să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ţi seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ţi se face îndreptare).

Icoana pictata pe lemn

vineri, 13 iulie 2012

Parintele Arsenie Boca despre iertare

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă.

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de așa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, așa: ” Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri”,- ceea ce e un blestem.

joi, 12 iulie 2012

Mulţumesc Revistei Codrul!

Unul dintre puţinele bloguri pe care le citesc mereu cu plăcere este cel al Revistei Codrul, permiţându-mi în câteva rânduri sa preiau anumite articole care m-au impresionat în primul rând pentru atitudinea fermă.

Trebuie să recunosc că m-au impresionat însă şi cu cele câteva rânduri scrise de băieţii de la Codrul cu privire la mine, pe care le puteţi citi aici.

miercuri, 11 iulie 2012

Asasinarea lui Eminescu (IV)

Asasinarea lui Eminescu (III)

Asasinarea lui Eminescu (II)

După 28 iunie, mai exact după ce vestea internării lui Eminescu într-un ospiciu ajunsese în spaţiul public, aproape toţi cei care l-au cunoscut spuneau că depistaseră de multă vreme semnele unei nebunii iminente. Unele poveşti de acest fel au fost chiar scrise prin presă, prin jurnale sau memorii. Să le trecem în revistă pe cele mai importante.

Al. Ciurcu, în ziarul „Adevărul”, din 17 octombrie 1911, chiar în articolul ce redă povestea lui Ventura, descrie o întîmplare la care susţine că a asistat cu

Sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu: “Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”

Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa*

Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!
dr. Aristide Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.

Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.

Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?
dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere… I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: “Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”….

Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.

Calvarul Aiudului

Noi românii suntem aici de mii de ani încreştinaţi fiind de Sf. Ap. Andrei. Nu ne-au schimbat nici Moscova, nici Roma, nici Instanbulul, am rămas aceiaşi şi aşa trebuie să rămânem mai departe. Atât comuniştii cât şi catolicii sau otomanii, de-a lungul istoriei, ni s-au impus politic şi material. Au fost unii care au cedat dar majoritatea au rezistat şi, datorită lor, azi, suntem un popor ortodox.

(pr. Iosif Paşca, fost deţinut politic)

AIUD – judeţul Alba. Monumentul ,,Calvarul Aiudului” este un edificiu ridicat în cinstea şi veşnica pomenire a Martirilor din perioada prigoanei comuniste dintre anii 1947-1964.
Monumentul are în partea de sus şapte cruci îngemănate ce simbolizează unitatea în suferinţă pe care au avut-o martirii, crucea cea mare de deasupra reprezintă ,,crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate. Braţele crucii mari sunt puţin înclinate, fiecare având câte o gaură ce reprezintă ochii suferinţei neamului românesc, ochi care sunt îndreptaţi spre cer şi imploră mila lui Dumnezeu pentru români.

În interiorul monumentului, pe pereţii paraclisului, de-a lungul treptelor care conduc spre Sfântul Altar, străjuiesc plăci de marmură albă pe care sunt înscrise nume ale deţinuţilor trecuţi prin închisoarea din Aiud, Gherla, Jilava, Baia Sprie, Periprava, Târgu Ocna etc.; pentru cei executaţi în închisoare, în faţa numelor acestora, s-a trecut litera ,,e”.

Sfintii inchisorilor - Radu Gyr

Radu Demetrescu-Gyr, fiul cunoscutului actor craiovean Ştefan (Coco) Dumitrescu, s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Tatăl său se născuse la Braşov. A absolvit ca premiant Conservatorul din Bucureşti. Ştefan Demetrescu a început să joace teatru de timpuriu. La vârsta de 16 ani intră în trupa unui vestit actor. Pleacă la Paris cu o bursă, unde studiază arta dramatică. Înapoiat în ţară (1898) este angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti. În legătură cu venirea sa la Craiova, aceasta s-a produs în anul 1908 sau 1910.

Mama sa se numea Eugenia Gherghel şi îşi avea originea după tată în Botoşani. Bunica ei după tată, Mina Von Gelch, era de origine germană. Astfel, Eugenia Gherghel, mama poetului Radu Gyr, a căpătat de la părinţi o frumoasă cultură clasică germană, dar şi o solidă cultură şi educaţie muzicală, mama fiind pianistă. La absolvirea claselor primare tânărul Radu vorbea binişor această limbă. Un alt personaj miraculos în viaţa tânărului a fost poeta Elena Farago, casa ei fiind un centru de întâlniri culturale. (amănunte la George Popescu, în Permanenţe, aug. 2005)

luni, 9 iulie 2012

Lacrimile imi curg pe fata - Teodora Tuca





"Dupa mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor"

"Dupa mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor"

L-am cunoscut pe parintele Arsenie Boca in urma cu vreo 30 de ani, la Manastirea Schitul Maicilor din Bucuresti. Era in '67. Pe vremea aceea, parintele era acolo cu domiciliu fortat. Am fost, chipurile, cu o icoana degradata, ca sa ne-o refaca. In Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca, inainte de a-si intemeia o familie, preotii tineri sa treaca pe la parintele Arsenie. Fiindca intentionam sa ma logodesc, am fost si eu cu viitoarea mea sotie la el, pentru a ne binecuvanta si a ne da sfaturi. Ne-a privit si ne-a spus fiecaruia felul nostru de-a fi. Cu toate ca atunci parca nu ne-a venit sa credem, de-a lungul anilor ne-am dat seama ca a avut dreptate. "Da, a zis el, va potriviti, va completati unul pe altul." Ne-a binecuvantat, apoi m-a luat deoparte: "Frate Nicolae, mi-a spus, cand vii de undeva, sa-i aduci totdeauna sotiei tale o floare. E gingasa si se va bucura".

Cititor al inimii

De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca parintele Arsenie era un cititor al inimii. Dupa mine, el este un sfant, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor. Caci adesea intre oameni sfintii nu sunt cunoscuti. Chiar si

Parintele Arsenie Boca: "Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!"

Se spune că în timpul cât a fost arestat, celula în care era închis Părintele Arsenie, era găsită de gardieni descuiată în fiecare dimineaţă, aşa încât au ajuns să spună că nu ei trebuie să-l păzească pe Părintele, ci invers.

De asemenea, sunt mărturii că la canal, urmărind să-l umilească pe Părintele Arsenie Boca, l-au dus într-o celulă cu delicvenţi de drept comun. „Rezultatul a fost că delicvenţii s-au întors de la faptele lor rele, văzându-l şi ascultându-l pe părinte, şi l-au ocrotit.”

Părintele Viorel Trifa este un martor al minunilor Părintelui Boca :"Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei. Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a dovedit a fi de natura canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea. Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă, picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: "Soro! De când te-aştept!". Femeia a

vineri, 6 iulie 2012

Imaginea zilei

HRISTOS in mijlocul nostru.

Parintele Justin Parvu: "Preotul din fata altarului nu vorbeste nimic; talmaceste acolo un fragment evanghelic si incolo nimic"


Parinte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem distinge invataturile bune de invataturile mincinoase in aceste vremuri inselatoare de azi. Au mai fost asa inselari si rataciri?

Cand a intrat in Europa dihonia asta rasariteana, comunismul, terenul era foarte propice pentru introducerea greselilor si ereziilor si ratacirilor. Pentru ca peste Nistru si peste Prut au trecut mereu, val dupa val, vesti despre toata fericirea asta bolsevica. La noi in tara a prins foarte putin, pentru ca noi nu am avut oameni care sa cultive comunismul, care nu au avut orientari spre astfel de lucruri. Noi eram deja orientati spre ce avem de facut, pentru ca imediat dupa primul razboi mondial am avut oameni care au consolidat cultura si viata bisericeasca. Apoi a venit curentul acesta al Occidentului hitlerismul, si din Italia Mussolini, astfel incat s-a format unghiul acesta al mortii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comunismul. Hitlerismul nu era altceva decat un comunism nationalist in favoarea Germaniei. Noi stim ca Germania avea planul sa se extinda in Balcani cu toata forta lor politica si economica; tanjeau dupa petrolul si graul din Balcani. In aceste momente grele pentru noi de a ne pastra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a inceput prin manastirea Vladimiresti si a continuat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte pozitiv asupra crestinatatii noastre. In pofida tuturor controverselor, inceputul maicii Veronica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a depasit ea ispitele si greutatile de mai tarziu. Apoi a venit vremea lui Petrache Lupu care a fost compromis de Carol al II-lea, si care mai mult a compromis decat sa ajute viata Bisericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Romania noastra. In timpul acesta la

joi, 5 iulie 2012

Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc: "Neamul romanesc nu a uitat bataia clopotelor"

Parinte, cu ce cuget sa ducem o viata crestina in aceste vremuri grele?

A fost intrebat Iisus Hristos: Ce este adevarul? Mantuitorul a spus: Eu sunt viata, Eu sunt calea, adevarul si viata. Daca nu e cale, nu e mergere. Daca nu-i adevar, nu-i cunoastere. Daca nu-i viata, nu e vietuire. Eu sunt Cel Ce sunt. Asta scrie pe aureola. Cat am fost inchis la Aiud, 14 ani nu ne-am vazut unii cu altii, ne tineau izolati. Mare dar este sa il vezi pe celalalt. Sf. Macarie cel Mare a vazut o capatana de mort in padure. Si l-a intrebat: Ce ai fost? Si a raspuns: Popa idolesc am fost. Aveti vreo usurare? Voi unde sunteti? In iad, zice. Si aveti vreo usurare? Avem, cand te rogi tu pentru Egipt. E vorba de Macarie Egipteanul. Si ce usurare aveti? Ne vedem fetele unul cu altul. Si eu am simtit lucrul acesta cand eram in inchisoare, cand ne scoteau la ancheta, ne dadeau niste ochelari de tabla, pe deasupra cu sticla, ca sa para normal. Mie la un moment dat mi-a dat ochelarii si lipsea tabla aia. Dar nu am spus, ca daca spuneam, ma omora pe loc. Am tacut dar, ducandu-ma el de brat, am vazut inaintea mea la vreo zece metri ca ducea pe un detinut, alt gardian. Ei, am avut o bucurie deosebita ca am vazut unul de-al meu. Si atunci mi-a venit in minte bucuria de la scheletul pe care l-a vazut Macarie cel Mare. Nu va dati seama ce bucurie este!

Cantari ortodoxe de la Manastirea Diaconesti


miercuri, 4 iulie 2012

Crucea rabdarii (2)

- Părinte, nu mai pot trăi cu familia mea, nu mai rezist în lume, mă gândesc să plec la mănăstire: greutăti cu serviciul, greutăti cu sotia, probleme cu banii, dureri de cap cu copiii...
- Această încercare prin care treci face parte din crucea mirenilor. Nu e ceva nou. Fiecare drum cu ispitele sale. Nu scapi de luptă plecând la mănăstire. Si, apoi, nu ai voie să îti părăsesti familia. Poate că, dacă îti cresc mari copiii si rămâi văduv, îti vei pune problema călugăriei. Dar până atunci alungă de la tine orice gând despre părăsirea familiei. Rabdă, rabdă si te vei mântui. Si vei primi cunună pentru nevointa ta.

Un frate a mers la un bătrân iscusit si l-a întrebat zicând: "Ce voi face, părinte, că foarte mi s-a urât a mai sedea în pustie?". Răspuns-a lui bătrânul, zicând: "Această urâciune, fiule, îti este o ispită; dar rabdă putin si sezi în chilie cu liniste, rugându-te lui Dumnezeu. Si Dumnezeu, văzând răbdarea ta, îti va trimite tie mângâiere si odihnă". (3-242)

Din cartea Patericul mirenilor, de Danion Vasile

 

marți, 3 iulie 2012

Crucea rabdarii: "Toate de le-as pierde, numai pe tine nu vreau să te pierd"

Sotul a venit acasă mânios pentru că fusese dat afară de la serviciu. Pentru că mâncarea nu era gata, a luat farfuriile, una câte una, si a început să le spargă. Sotia i-a spus cu o voce blândă:
- Lasă măcar una, ca să ai în ce să mănânci.
Blândetea glasului ei i-a înmuiat inima sotului:
- Toate de le-as pierde, numai pe tine nu vreau să te pierd. Cu credintă în Dumnezeu, o scoatem noi la capăt.

Doi monahi locuiau într-un loc si s-a dus la dânsii un bătrân ca să-i cerce, si a luat un toiag si a început a sfărâma verdeturile unuia. Fratele, văzând, s-a ascuns până ce le-a sfărâmat pe toate. După ce a rămas o rădăcină, i-a zis bătrânului: "Părinte, de voiesti, las-o pe aceasta să o fierb si să gustăm împreună". Atunci a pus bătrânul metanie fratelui, zicând: "Pentru nerăutatea ta Se odihneste Duhul Sfânt peste tine, frate". (12-381)

Din cartea Patericul mirenilor, de Danion Vasile

Parintele Arsenie Boca: "Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem"

456. Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.


457. Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi, uneori, toată viaţa. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. Aceasta ne învaţă cel mai bine
calea lui Dumnezeu.


458. Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu, împotriva noastră înşine, împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi.

Stii ce inseamna ROMANIA?

"Stii ce inseamna ROMANIA?
Ia literele acestui cuvant si aseaza-le altfel. Ce-ti iese?

OM IN RAI!

- Asta este ROMANIA, dragul meu!"

Parintele Nicolae Steinhardt catre Parintele Mihail Milea

Scrisoarea lui Valeriu Gafencu catre Parintele Arsenie Boca

Hristos a inviat!

Prea Cucernice Parinte iubit de sufletul meu, In lupta cu puterile intunericului, cu gandul la Dumnezeu, mi-am gasit pacea in rugaciune. Si-ntotdeauna ma gandesc ca Bunul Dumnezeu, in dragostea-I nemarginita pentru oameni, ne trimite incercarea suferintei, ca prin ea sa ne purificam de pacate, sa ne invatam a renunta cu bucurie la tot ce-i trecator si sa ne indreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

In suferinta m-am putut cunoaste pe mine insumi, mi-am putut cunoaste goliciunea si nimicnicia. Azi ma vad un pacatos, cel mai pacatos om.
Si cand am privit in adancul inimii mele, am gasit acolo darul nepretuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtutilor, pe care Dumnezeu l-a sadit in om spre cultivare si desavarsire. Si eu, ca un rob ticalos, am nesocotit o viata intreaga acest dar (…).

Azi multumesc din tot sufletul pentru toate suferintele si umilintele prin care mi-a fost dat sa trec, caci ele m-au adus la constiinta pacatului si m-au facut sa inteleg ca singura cale care duce la mantuirea Neamului este Calea evanghelica: Hristos.

Cu fiecare mica jertfa de iubire traiesc o bucurie mare, unica. Din renuntari imi culeg multumirea si sufletul mi-i insetat de daruirea totala pentru Hristos (…). De multa vreme am luat hotararea de a trai curat, in Duh crestin.

Sunt fericit, caci daca mi-i ingradita libertatea fizica de catre legile omenesti, prin zidurile inchisorii, in schimb Dumnezeu mi-a daruit libertatea sufletului prin trairea Iubirii – si aceasta libertate este bunul suprem pe care l-as fi putut castiga in lumea aceasta plina de desertaciuni (…).

Numai in masura in care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la innoirea lui sufleteasca. Caci unul singur e drumul care duce la Inviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire si Adevar.

V-am marturisit, Parinte, gandurile acestea , cu bucurie a inimii mele. Stiu ca sufletul Sfintiei Voastre le primeste pe toate cu bucurie si multumire in Domnul (…). Gandul meu de iubire vi-l transmit cu toata caldura sufletului, caci in rugaciunile Sfintiei Voastre imi gasesc odihna.

Aici, in Galda, suntem vreo 70 de detinuti. Printre ei sunt oameni care si-au pus la modul cel mai serios problema mantuirii. In Aiud, anii acestia de suferinta si de grele incercari au contribuit in chip unic al zidirea launtrica a neamului a omului nou: Crestinul. Numai Dumnezeu stie.

Aici la Galda sunt tocmai cei care inteleg si staruiesc pe calea mantuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rara daca Sfintia Voastra ar veni intr-o duminica aici. Ne-am folosi mult toti de cuvantul pe care ni l-ati marturisit. Cu dragoste in suflet, Va sarut mainile, Valeriu Gafencu

Galda, 19 Mai 1946

luni, 2 iulie 2012

Doctorul doctorilor

De când mămica lui murise, copilul îşi dorea din ce în ce mai mult să se facă doctor. Mama avusese o boală ciudată şi murise în câteva zile, fără ca nimeni să se fi aşteptat la aşa ceva. Doctorul din satul lor fusese plecat pentru o vreme, şi nimeni nu îşi dăduse seama că starea mamei era atât de gravă încât avea neapărată nevoie de medic. De fapt toţi aşteptau întoarcerea doctorului, în care aveau mare încredere, pentru că era vestit în tot ţinutul. Dar doctorul a ajuns prea târziu, cu câteva minute înainte ca femeia să moară. Murise însă liniştită, pentru că fusese spovedită şi împărtăşită.

Ani de zile copilul se gândise să devină doctor. Până când, într-o noapte, a avut un vis…

***


Străbătuse alături de un bărbat un drum lung prin deşert. La un moment dat au intrat într-un sat. Mergând prin sat, vedeau tot felul de bolnavi, de şchiopi, de