vineri, 17 februarie 2017

Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, comemorat la Târgu Ocna

Mărturie despre sfințenia și mucenicia lui Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu a pătruns în conștiința mea brusc și luminos. Eram încă liber când am aflat că, în închisoarea Aiud și apoi în colonia de muncă din localitatea Galda, în apropiere de Aiud, se află un tânăr deținut politic, a cărui trăire creștină răspândește în jur o forță binefăcătoare, ce se răsfrânge asupra celorlalți frați de suferință și asupra tuturor celor cu care vine în contact. Ar fi fost un fel de Pavel modern, care, în mijlocul încercărilor trimise de Dumnezeu, nu înceta să propăvăduiască, să încurajeze, să înalțe sufletește, spre desăvârșirea creștină, pe cei din jur. (...)

În închisoare, Valeriu nu era singurul pe linia trăirii creștine intense, ci făcea parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de avocatul dr. Traian Trifan, avocatul Traian Marian, studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea să devină ieromonahul Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Țoțea și alte suflete alese.

Între timp, se formaseră în închisoare și alte grupuri, cu preocupări predominant politice - în consecință - mai lumești. Acestea priveau cu multe rezerve, mergând uneori până la ostilitate, spre cei axați - în mod exclusiv, spuneau ei - pe drumul continuei deveniri creștine. La un moment dat, atmosfera devenise apăsătoare și punțile dintre grupuri se rupseseră aproape definitiv. Atunci Valeriu a făcut un lucru la care ceilalți nu se gândiseră. De ziua conducătorului principalului grup adevers, dr. Victor Biriș, s-a dus cu mâna întinsă la el, i-a urat ani mulți și a făcut un apel călduros la reînfiriparea legăturilor sufletești dintre grupuri, în duhul iubirii și înțelegerii creștine. Atât Victor Biriș cât și cei din grupul lui au rămas iumiți de gestul lui Valeriu și au considerat că reflectă atitudinea binevoitoare a întregului grup creștin. Pentru o bună bucată de vreme, relațiile dintre grupuri s-au îmbunătățit.

joi, 16 februarie 2017

Documentar CBS despre Muntele Athos



Regulile universale ale vieții de familie

Cum poţi păstra intactă familia? Există oare reguli universale ale vieţii de familie? (Maia, Iaroslavl)
Certurile sunt o ispită aproape inevitabilă a fiecărei familii. Important este să nu dai frâu liber emoţiilor de moment. Cu timpul, trebuie să ajungi la starea de vieţuire fără ceartă. În familie, fiecare trebuie să înveţe de la celălalt iubirea. Chiar şi în problemele casnice.
Nu există reguli universale de comportament în familie. Fiecare îşi alege ceea ce doreşte. Pot să dau doar recomandări generale.
Nu fiţi supăraţi amândoi în acelaşi timp.
Nu strigaţi unul la celălalt.
Dacă unul vrea neapărat să învingă în ceartă, acceptaţi-i victoria!
Dacă trebuie să reproşaţi ceva, faceţi-o cu dragoste.
Nu-i amintiţi celuilalt de greşelile din trecut.
Nu mergeţi la culcare fără să vă împăcaţi. 

Dacă aţi spus ceva fără să vă gândiţi prea mult, jignind astfel, cereți imediat iertare.

sâmbătă, 11 februarie 2017

Parintele Atanasie Ștefănescu despre Dumitru Uţă - Doctorul fără de arginţi

Doctorul Dumitru Uţă a fost unul dintre Sfinţii închisorilor comuniste, un adevărat doctor fără de arginţi. A stat închis la Aiud din '41 sau '42 până în 1964. Din '47 - '48 a stat în Zarcă (clădirea celor ne-reeducabili) până la eliberare. Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni.

Fusese lăsat de Dumnezeu şi cu un bun chip: înalt, cu ochii albaştri, cu o mică chelie şi mustaţa tunsă scurt… După ce l-a vindecat pe directorul închisorii Aiud, maiorul Munteanu, de tifos, a devenit vocea cea mai cu greutate după director din închisoare, asta până în '47 - '48. Aşa avea voie să iasă oricând dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente şi altele, şi se întorcea de fiecare dată foarte încărcat, cu sacii plini. Odată chiar a tulburat conducerea cu câte a putut să strângă, medicamente străine, ş.a., aproape un vagon. Toată lumea temniţei îi cerea ajutorul, gardienii şi toată funcţionărimea îl chemau frecvent la ei, pe acasă, pentru felurite probleme de sănătate ale rudelor şi cunoscuţilor.

Doctorul Dumitru Uţă – un sfânt martir al închisorilor comuniste – (11 Decembrie 1915 – 5 Februarie 1980)

„Unul din sfinţii închisorilor, doctor fără de arginţi care a făcut la Poarta Albă, Gherla şi Aiud 23 de ani, un om cu profundă credinţă în Dumnezeu şi cu o mare dăruire faţă de semeni. Vindecă pe subdirectorul închisorii Aiud, Mareş, de tifos, drept pentru care va avea voie să iasă oricând dorea din închisoare pentru a face rost de medicamente şi se întorcea cu sacii plini. Toţi îi cereau ajutor: colegi de suferinţă, gardieni, funcţionari şi rudele lor. Cunoaşte pe Veronica, fiica unui gardian, care e atât de impresionată de el încât îl aşteaptă 20 de ani pentru a se căsători, ceea ce au şi făcut în 1967, acesteia devenindu-i un adevărat „părinte sufletesc”.
În închisoare „uimea cu marea lui putere de muncă, uitând să mănânce, încât de multe ori cei apropiaţi îl hrăneau… Ţinea cu evlavie post şi dădea celorlalţi bucăţica de carne ce se întâmpla să vină mai totdeauna miercurea sau vinerea. La un moment dat s-a pus problema să fie eliberat, pentru buna lui purtare şi meritele medicale. Însă doctorul Uţă a răspuns: „Unde pot fi eu de mai mult folos, aici sau afară?”… Şi a rămas în închisoare. Îşi fabricase tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care făcea intervenţii chirurgicale cu mult succes. S-au întâmplat cazuri când mediciniştii din Bucureşti au venit la Aiud să înveţe de la el practică medicală”.

luni, 6 februarie 2017

Sa va duceti copiii din pruncie la biserica spre a fi impartasiti!

Dragi părinţi, să ştiţi că dacă vă veți duce copiii de timpuriu la Biserică, la Sfântul Potir, aceasta va pune o temelie trainică pentru zidirea vieţii lor de mai târziu. Cu timpul, în ei se va naşte nevoia să meargă mai des la slujbele bisericeşti. 

Cum se vor bucura şi se vor linişti copiii noştri, văzând lumina domoală a candelelor şi a lumânărilor de ceară curată şi simţind aroma de tămâie din candelă! Părinţii le vor explica simplu învăţătura de credinţă copiilor care merg pe calea Bisericii, pe înţelesul lor, ca ei să se simtă întăriţi şi să afle mântuirea, ca să se deprindă să caute rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Nu prin alte mijloace (ceea ce pare întotdeauna mai uşor), ci în Biserică, unde primesc binecuvântare, iertare, întărirea nădejdii în mântuire.

Pr. Maxim Kozlov, altarulcredintei.ro

sâmbătă, 4 februarie 2017

Ioan Ianolide dupa 21 de ani in temnita comunista

”Banditule, să stai în casă!”

Prin anii ’80 îmi făceam stagiul militar în Bucureşti, la Miliţie. Era în preajma zilei de 23 august, când toate detaşamentele de soldaţi, miliţieni şi securişti erau mobilizate pentru supravegherea populaţiei. Eu eram tânăr şi neştiutor. Visam o carieră militară „în folosul patriei şi al partidului”. Încercasem de câteva ori să intru la Academia Militară, dar nu am fost primit. În schimb nu pierdeam nici un prilej pentru a-mi dovedi devotamentul pentru binele ţării şi al conducerii sale…

Îmi amintesc că în acele zile am avut de îndeplinit o misiune mai neobişnuită, însoţindu-i pe superiorii noştri prin blocurile din Bucureşti, la anumite adrese bine stabilite dinainte. Miliţienii mergeau înaintea noastră, băteau cu putere la diferite uşi şi ameninţau: Banditule, să stai în casă!

joi, 2 februarie 2017

Parintele Justin Parvu, interviu la TVR despre cipurile din documente

Despre prigoana habsurgilor impotriva ortodocsilor din Ardeal si scandalul retrocedarilor


INAINTE DE HABSBURGI

Turcii au ocupat Transilvania in cea de-a doua jumatate a secolului XVI. In aceasta perioada, romanii din Transilvania trebuiau sa plateasca dari sultanului si cu aceasta musulmanii se multumeau. In ceea ce priveste religia erau lasati sa-si practice credinta, avand in Ardeal chiar si episcopi ortodocsi, cum era si Episcopul Efrem de Oradea. Locuitorii acestor tinuturi aveau bisericile lor, preotii lor si episcopii lor. Singurii care atentau la viata lor religioasa erau principii calvini. Calvinii erau desprinsi din catolicii maghiari ca urmare a reformelor religioase ale lui Luther si Calvin. Acestia incercau diferite forme de a-i atrage pe romani la religia lor, dar, de cele mai multe ori, acestea se dovedeau zadarnice.